RE: Reversul umbrei desertice

RE: versul meu

Am citit! Initial m-am gandit sa vin sa iti dezinfectez genunchiul ranit. M-am uitat atent sa nu ramana vreo impuritate in rana. Genunchiul asfaltic! Am ingenunchiat sa privesc mai atent. Genunchiul era frumos, dar cald. Asfaltul cu miros de bitum avea acum culoarea alb-aurie. Asfaltul negru devenise nisip. Straniu! M-am asezat si eu pe banca, dar nu pe partea ta; banca era o banca duala, cu doua parti si un spatar comun, dar nu ne atingeam. Dinspre partea mea de desert am vazut o umbra. M-a mirat! Nu am stiut ca in desert poti distinge culori. Vantul le-a spulberat dintotdeauna. Umbra se apropia. Nu era fata cu parul dansant in vant? Nu, era tot umbra, dar acum era colorata. S-a asezat si ea pe banca. Dar nu pe partea ta. Mi-a spus ca ma astepta sa apar in desert. Eu, mirat de cuvintele umbrei, am oftat. Nu ma durea genunchiul. Dar tot am oftat. Umbra mi-a spus ca postarea ta, pe partea ta este pe drept numita Versul meu, doar ca pe partea mea este Verso-ul ei. Fascinanta prezentare, CW. Am ramas in desert. Pe banca cu un spatar comun. Mai esti pe partea ta de banca?

RASPUNS ALTOR BLOGURI:

http://cristinawinters.wordpress.com/2012/12/04/versul-meu/