Cartea ilustrata – cainele si zalele de argint ( 1 )

Cartea ilustrata – cainele si zalele de argint 

Prima parte.

Ma aflam in fata unei tonete vechi, unde domnul Rutmouth isi vindea colectia de carte ilustrata adunata o viata intreaga. Bani nu prea aveam, fiind doar un baiat ce muncea cu ziua prin sat, iar banii nu erau niciodata suficienti pentru a ajuta nevoile familiei mele, prea apasata de greutati. Treceam zilnic prin Piata Miller si nu imi puteam rezista tentatiei de a privi colectia de ilustrate, mereu aceeasi. Parea ca domnul Rutmouth se afla acolo mai degraba pentru a povesti, ca de vandut nu prea reusise, bietul de el.

As fi vrut mult de tot sa cumpar si eu una, atat doar, efortul fiind raspatit de vechimea unei anume ilustrate. Ca o schita facuta in tus, pe varful unui deal se putea intrezari un caine destul de obosit, legat de un copac uscat cu zale de diverse marimi confectionate din argint, stantate cu initiale. Alaturi, o fetita imbracata in haine invechite, cu chipul murdar si bland, parul blond si despletit, isi tinea pe genunchii juliti o carte jurnal, in care parea a scrie povestea bietului caine.

Mandru de atentie fetei, cainele sezu pentru a povesti despre impresionanta confectie de zale ce-l lega indisputabil de batranul copac. An de an repeta povestea unei alte fetite trecatoare, insingurata ce-l rasplatea pentru confesiuni cu o zala de argint ce-i purta numele. Dar, imbatranit de inlantuiri repetate, cainele inca spera ca va veni si-acea fetita ce il va descatura din inlantuire. Colierul de la gat fusese facut dintr-o bucata de tabla prinsa cu un lacat de prima zala, pe care i-o daduse primul sau stapan. De atunci, zala dupa zala ii fusese adaugata de fiecare confident, dar, ca prin magie, lungimea nu ii permitea niciodata sa se indeparteze de copacul singuratatii lui.

Undeva intiparit in fiinta sa canina, zacea prafuita speranta ca poate aceasta fata zapacita il va elibera. Oare, la finalul prieteniei lor il astepta o alta zala? Adesea spera sa vada o chei la gatul fetei. Sa revenim totusi la povestea noastra. Mergeam spre casa, dar, pentru ca imi terminasem treaba la hanul Fratilor Tucuk, mi-am croit drum prin multimea de curiosi si-am cutezat sa-l intreb pe domnul Rutmouth despre cartea postala.

Cu emotie, de parca era o comoara, domnul Rutmouth desprinse cartea ilustrata cu cainele din varful dealului de clipsul ce o izola de celelalte carti ilustrate, o intoarce si zambind imi citeste de pe spatele acesteia:

“Sunt extrem de atent si permanent impregnat cu frumusetea sufletului tau de fata simpla ce transpare printr-un trup, simplu, cu forme memorabile”, spune cainele batran dupa ce o asculta  pe fata simpla, vesela si draga ce i se destainuia involuntar, ca unui caine  necuvantator. „Imi aminteam cum alergam singur pe dealurile ce inconjurau ca un colier orasul stapanilor mei,  pluteam prin aerul proaspat al diminetilor racoroase de vara si valsam pe sunetul confuz al pasarilor ce ma urmareau dintre frunze…, cand deodata, de dupa o scoarta fluturanda, dornic sa evadeze, apare un Croitor, insecta aceea cenusie, frecandu-si piciorusele in clinchete… M-am oprit, am dat din coada bucuros, cand pe neasteptate,acesta isi desfasura aripile metalice si rostise cuvinte nestiute de mine.””

Va urma!

Cosmisian, 15 iunie 2013