Pe tălpi purtai din rătăcite frunze
Ai pășit spre albul iernii moale,
Pe tălpi purtai din rătăcite frunze,
Ai scris cu forma serilor goale,
Picturi de anotimpuri în pânze.
Ai rupt tăcerea ce ne-a despărțit,
Pe limbă nu mai am suspine,
Ai strâns la piept ce a încolțit,
Anotimpul zâmbetului ce vine.
Ai strâns în mână inimi incerte,
Ecoul lor se-aude-n firescul dor,
Ai rezonat cu buza lor concerte,
Le-ai prefăcut iubirea-n zbor.
Ai zămislit în sufletu-ți comori,
Iar pântecul tău a fost un munte,
La pieptul tău ai încălzit și sori,
Ți se vedea înscris pe frunte.
Îți sunt suspinul ce croiește vise,
Atât de mare ți-este inima,
Îți sorb din ochi destine scrise,
Și neîntinat te-oi aștepta.
Cosmisian (Nu știu ce am dorit să spun cu versurile astea…)
Cosmisian - Neoproză „smart emotional” 
Atât de frumos a ieşit că nu mai contează ce-ai vrut să spui, fiecare înţelege aşa cum simte.
ApreciazăApreciază
Imi place si mie putin. Cand scriu noaptea tarziu fara prea multa minte-n cap, uite ce fac 🙂
Multumesc pentru apreciere. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană