Peripețiile unui stilou fără cerneală – Iuliana Cazan

Peripețiile unui stilou fără cerneală – Iuliana Cazan

Stătea așezat în cutia lui maronie, prins în panglica delicată a etuiului și își amintea de vremurile în care penița îi aluneca pe pagini de scrisori, jurnale și documente. Își amintea rotunjirea literelor pe care le lăsa urma de cerneală și cum era inundat în călimară și iubit de fiecare scriitor. Acum însă, zăbovea pe un raft dintr-o librărie, tânjind după cerneală proaspătă, după atingerea unei hârtii netede și aurii. Auzea sunete, voci de domni și domnițe, însă nici măcar una dintre ele nu pronunțase cuvântul stilou. Dorința ce îi inunda pieptul era aceea de a deveni condeiul cuiva, de a aparţine din nou unei mâini drepte sau stângi, de a scrie gânduri sau versuri. Își dorea să resimtă atingerea unei mâini și legănarea ușoară pe paginile azurii ale unui jurnal.

Nu spera ca cineva să-l dorească, pentru că știa că penița lui nu mai e cea de acum o vreme, însă își dorea să fie încercat și ținut între degete măcar o dată, de dragul vremurilor de mult apuse, pe când cerneala îl inunda cu o frenezie nestăvilită.

Se trezi însă într-o zi, scos din cutia lui ruginie, căpăcelul zăbovea pe masă, iar penița lui era admirată de o pereche de ochi căprui. Se plimbau pe suprafața argintie a peniței, iar condeiul știa că ea avea să-i călăuzească drumul către cele mai alese poeme și versuri pe care avea să le scrie împreună. El cu cerneală albastră, iar ea cu condeiul însuși.

Fata a cumpărat stiloul fără să stea prea mult pe gânduri, căci pasiunea ei pentru orice instrument de scris, în special condeiașe, era neprețuită, însă simțea. Simțea că acest stilou din cutia ruginie avea să fie diferit.

Sursă poză – Debby Hudson

Stiloul era emoționat și nerăbdător să ajungă la ea în mâini. Însă știa că taina pe care o ascundea avea să o dezamăgească pe domnișoara cu ochii căprui, care i-a dat șansa să renască.

Acasă, hârtiile și multitudinea de notițe erau împrăştiate pe biroul de lemn pe care zăbovea o lampă aprinsă care dădea un aer dulce și o lumină arămie întregii încăperi. Geamul era deschis, iar aerul tomnatic își făcea loc prin perdeaua catifelată. Fata intră, inspiră aerul proaspăt și se îndreptă spre birou, așezându-se pe scaun și scoțând din geantă minunatul stilou cu penița argintie. Era curioasă de cum va avea să alunece pe paginile cafenii pe care le păstra printre filele de cărți din biblioteca modestă pe care o avea.

Înainte de a descoperi magia stiloului, se întinse spre pick-upul vechi de lângă birou și lăsă ca acul acestuia să alunece pe placa de vinil, din care vocea lui Cohen era eliberată. Acum, că auzul îi era mângâiat de notele muzicale vibrante și de un glas cald, simțea că putea izbăvi secretul condeiului. Deschise capacul subțire, îl așeză pe masă și, cu mâinile tremurânde, inundă rezerva goală a stiloului în călimara cu cerneală. Trase câteva foi în fața ei și atinse penița stiloului pe suprafața ei, rotunjind litere albastre, scriind rânduri vii în spațiile paginii arămii.

Era trecut de miezul nopții când se opri din scris. Recitind, își dădu seama că rândurile erau o scrisoare, una ce îi era adresată unui domn pe nume Oliver, de care nu mai auzise până atunci. Oare cum va citi el rândurile născute de condeiul magic, căci nu cunoștea adresa destinatarului? Oare stiloul magic avea să o ghideze să îi scrie și adresa acestuia? Oliver, un nume de bărbat care o atrăgea teribil.

Să fie oare el cel la care tânjea stiloul să ajungă?

Autor Iuliana Cazan