Ultima frunză – Cântec de lebădă, de Gandurideoclipa

Ultima frunză – Cântec de lebădă, de Gandurideoclipa
3 NOIEMBRIE 2019

#UltimaFrunză
sursa foto

Simțea cum se sparg amintirile, una câte una, prin colțuri de odaie unde nici măcar umbra lui nu se mai încumeta să pășească. Fusese o vreme când o îmbrăca în culori, bucuros că în mâinile lui era păpușa perfectă, porțelanul fragil pe care îl arăta cu mândrie, ca pe un trofeu ce i se cuvenea.

Între ei se adânceau tăceri și ea vedea cum corpurile lor, goale ca o coajă de castană, se târau obosite între două zile, sufocate de aerul greu al camerelor goale, trăindu-și viața între rame strălucitoare de oglinzi, așa că într-o zi, și-a adunat cuminte toate gândurile, și a plecat, închizând încet ușa în urma ei, în timp ce strângea pleoapele peste lacrima născută din zâmbetul rece cu care o privea, șoptindu-i ai să te întorci, mereu o vei face…

Dar el niciodată nu înțelesese că ea iubea cerul și culorile așternute în copacii ce strajuiau aleile pe care nu mai pășise de mult, și a rămas acolo, să o aștepte în liniștea netulburată de nici o emoție. Și pentru prima oară, privindu-l, l-a văzut așa cum era, un clovn fără suflet.

Afară bătea un vânt rece și trist și copacii erau goi, dar ei nu îi păsa. S-a îndepărtat grăbită aruncând o ultimă privire spre casa unde visele mureau încet, așa cum murise și ultima frunză rămasă pe pragul ușii închise dincolo de care nu mai era loc pentru doi…

---

Textul este un raspuns intârziat, la o provocare si o idee dată de Cosmisian. Fotografia este preluată de pe blogul Brăila Altfel.

© Ganduri de o clipa

---

Notă Cosmisian – Mulțumesc pentru participare. Sunt sigur că fiecare contribuție ne va înfrumuseța toamna.