Manuscrisul „Lucette – Viața dincolo de imunitate zero” Postfață

Manuscrisul „Lucette – Viața dincolo de imunitate zero”

Postfață

Notă: „Manuscrisul Lucette – Viața dincolo de imunitate zero” a trecut de prima editare. Cea de care sunt eu capabil. Am trimis-o unei bune prietene. Am toată încrederea în profesionalismul ei, de care a dat dovadă în numeroasele colaborări. Împreună vom realiza și coperta. Ea îi face coperta, eu zic Da, da, perfect! Înțelegeți voi cum stă treaba.

Până îi vom da drumul în lume, Lucette și-a scris povestea în sufletul meu tare frumos. I-am ales și Postfața. Sper să vă placă finalul propus de mine.

Vă doresc lectură plăcută!

---

---

Postfață – Lucette

Cadru de desfășurare

Planeta Pământ, continentul Europa, România, un oraș din Vestul țării. Case înalte, proaspăt decorând străzile încă neasfaltate ce mărginesc orașul. Dintre ele, una stă să salute, parcă mândră de forma îndrăzneață și de culoarea provocătoare. Salută mândră și totuși temătoare. Gardul metalic, greoi, vopsit în negru cu ținte argintate, împrejmuiește curtea verde, cu o pătură de iarbă perfect crescută. Puțin mai în spate, se etală în detalii arhitecturale impresionanta casă. Era mândră și îndrăzneață, pentru că o proteja gardul.

Gardul impunea respect. Eu nu mă tem de garduri, eu le sfidez. Pentru mine gardul este locul în care mi-am îngenunchiat în forță teama și surprinderea, atunci când am sărit speriat peste el. O sfârșisem la Urgență; și azi, după mulți ani, încă îi port semnele. Dar, nu îmi e teamă de gard.

Spectatori

Pentru a avea un cadru uman adecvat, am ales pentru spectatori doar 3 caractere. Unul este un caracter maternal, o mamă. Sophie. Treizeci și cinci de ani. Înaltă, părul în valuri îi curgea pe umeri și spate, de un castaniu abundent. Fața albă ca laptele îi trăda caracterul fin. Ochii îi luceau, dar sunt de acea culoare pe care nicicum nu o surprinzi. Mă tot chinui să o revăd în imaginația mea. În fine, data viitoare sper să o pot privi curajos în ochi.

Doamna Floarea, o doamnă ghiocelică, plăpândă, dar pe care nu o poți înfrânge în materie de argumente, e menajera casei. De la menajerie domestică până la grădinărit, îngrijirea celor 3 căţeluşi ce alergau în preajma gardului, la balta artistic pregătită pentru pești, toate acestea îi erau doar micile responsabilități.

Întrucât doamna Sophie era mai tot timpul plecată, Ma Floarea, cum îi era desemnat apelativul, îngrijea de cel de-al treilea personaj. Cu un trup mic, zvelt, umerii subțiri și brațe lungi, domnișoară în sensul clasic al cuvântului, adesea mârâită și pretențioasă, își făcu apariția din fața pianului, domnișoara Lucette. Are doar 12 ani. Doar că, stând în preajma ei și văzându-i energia și intensitatea cu care făcea cea mai neînsemnată năzdrăvănie, nu ți-ai dori nici în ruptul capului să aibă mai mult de 12 ani.

Povestea

Idee, cuvânt, scriere și naștere. Iată patru mistere ce au încolți minte de copil. În dimineața aceasta, când eu treceam pe acolo măsurând cu privirea înaltul gardului, am zărit în spatele trandafirilor o fătucă slabă, înaltă și cu părul prins în două codițe. M-am apropiat de gard, am mârâit și eu puțin la căței după care s-au potolit.

Mi-a venit o idee. Am sunat la poartă, care s-a deschis în câteva secunde. Am pătruns pe drumul pavat cu piatră ruginie spre intrarea în maiestuoasa vilă. Pereții erau seci. Baza casei era din granit, iar marmura strălucea de culoare fineții cu care era șlefuită.

După trandafiri o zăresc pe Lucette. O salut și îi spun că sunt Profesorul Germei Almon, de la Institutul de Astronomie din Amsterdam. Lucette s-a întors și mi-a spus:

– Domnule profesor, legitimația dvs., vă rog. Mă așteptam să apăreți. Credeam că sunteți mai chipeș, cel puțin așa am menționat în cerere. Dar, fie, ce aveți în geanta asta mare și urâtă?

– Dră Lucette, aici am apăratele mele speciale cu care ne vom îndrepta privirile spre Planeta Xirvtiux B4. O vom privi și sper că astăzi vom putea zări câțiva locuitori.

– Preabine, dle profesor. Permiteți-mi să îmi aduc Jurnalul.

Intriga

Trecuseră mai bine de patru ore de la călătoria imaginară sper planeta mai sus menționată. Ajunși pe planetă, am fost întâmpinați de patru ființe deloc hidoase, dar nostime și colorate. Prima, o tânără cu glasul ca de crin, ne-a spus că se numește Ideea. Era pufoasă și rotundă, din mintea ei simțeai miros de geniu. Tot ce spunea Ideea părea și pentru o poveste prea imaginar de uluitor. În spatele ei, cu părul blond și fața rotunjoară, stătea un tânăr chipeș, cu-o carte la subțioară. Lucette, atrasă parcă, prinse curaj și întreabă: Dar tu, tinere, cu haine altfel, cum nu am mai văzut, un nume mai ușor de spui, ai? El râse, râse mult și-apoi îi spuse: Da, mă numesc Cuvânt.

La masa mare din grădină lor erau atâtea feluri și culori, că le-am mânca pe toate. Fructe cum nu găsești la noi, așa erau acolo toate. Tăcută, cu părul ruginiu și prins în două râuri ce curgeau pe piept, stătea lipită de-un perete o fată, cu fată albă, făr’ zâmbet, absorbită toată. Scria. Ce, nu aflasem, dar știu că pe Lucette a intrigat-o. Cum nu putea să scape, Lucette a întrebat-o:

– Tu cine ești, de ce ești absorbită, ruginie fată?

– Aș spune că sunt doar o carte, o fata-carte, și scriu în mine tot ce aud, le consemnez pe toate. A, era să uit, eu mă numesc pe drept Scrierea, mamă mea a fost Povestea.

Eu, profesor cu imaginație lată am fost mirat cum se prezintă această fată. Lucette nu se sfia să spună în delir ce minunată este călătoria noastră, nici cât de mult o mai plăcea pe biata fată.

Apoi am fost duși să vedem un drum special, cu pietre din litere format. Am mers prin păduri cu pomi în formă de caiete, la fel de scriși precum și drumul cu a lui pietre. La un moment dat, Lucette mă prinde strâns de braț și spune, iată acolo, tu vezi perdeaua ce desparte lume? Eu, sincer n-o vedeam, imaginația ei mă depășea. Lucette mă trase prin pădure și-mi spuse: iată, tu vezi ce pătură desparte lumi? Eu tot nu o zăream, dar i-am răspuns surprins, da, da, ce pătură de mister, o simți, o simți?

Dincolo de lumi se naște o altă formă de iubire, între Lucette și mine, profesor de astronomie. Am stat să studiem planeta, am luat cu noi din fructe și culori, puțină pătură din lumea vizitată.

Am luat-o pe Lucette de mână și am călătorit atât de mult și de mult, încât la întoarcere, Ma Floarea avusese timp să ne pregătească ceai de trandafiri cu plăcintuțe cu fructe de tot felul.

– Profesore, profesore, te rog, mai vino mâine, aș vrea să mergem împreună cu imaginația în alte lumi, mai mari, să stăm mai mult, și să plecăm de-acolo niciodată.

Final

Am ales pentru final doar o notă. Va urma!

Am uitat să vă spun, eu sunt Arlin, și mă bucur să vă povestesc din micile incursiuni în universul fiicei mele Lucette. Ne jucăm așa în fiecare weekend. Dacă ar fi să vă povestesc toate călătoriile noastre imaginare, ați fi cu-adevărat inspirați. Dar, cum am spus, e târziu. Trebuie să o culcăm pe Lucette.

© Cosmisian

---

Sursă fotografie