Muzica îmi prevestea înflorirea cu aceeași claritate impusă de Primăvara lui Vivaldi. Alesesem o muzică a dezghețului pentru puterea notelor de a pătrunde în bobocii neînfloriți. Mă ridicasem din poziția inițială, rotindu-mă ușor, având în mâna dreaptă o lumânare pe care o aprinsesem doar suflând spre ea.
Buchete nenumărate de flori, întotdeauna roşu cu cel puţin o floare albă. La intrare, cu o uşoară aplecare de spate, cu un picior puţin rămas în spate, ca un martor tăcut, înmânarea buchetului lăsa în urmă un chip vesel, ştrengăresc al tatălui meu, şi aceeaşi întrebare: Domnişoară, îmi permiteţi să vă sărut mâna?!
Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata moare, grădina lui se stinge, iar sufletul său pereche se topește, aproape că dispare! Găsiți-o și-o convingeți de dorul grădinarului, că el o caută, o dorește, o vrea în rochia-i albă împodobită, o vrea să-i fie comoara sufletului lui. Nopțile lui sunt adesea goale fără cer sau lună, inima se trezește dimineața tristă, dar nu vrea să ne spună. Găsiți-o imediat, căci tatăl meu o vrea în brațele-i cuprinsă, de ați ști încă cu cât drag!
Forfota tobelor s-a liniștit, norii cenușii cu alb s-au înfocat înspre pădure, căci soarele-a venit!
S-a trezit. Splendoarea muntelui era acoperită de roua abia așezată pe verdele crud al unui nou început. La umbra unei stânci amenințătoare încă mai dormeau amorțiți câțiva mănunchi de licheni. Erau albi. Reacționaseră la apăsarea întunericului care nu i-a putut subjuga negrului nocturn. Dar, albul lor își vindeca menirea de a arăta nordul, cuprinși de verdele viu al buzelor tinerei ce alerga. Bărbatul îi vindecase întunericul, dar ea își vindecase singură lumea, sărutând-o. Era atât de delicată. Atingerea ei trezea pas cu pas întregul munte, care era de fapt o inimă. Iar inima era din cristale albe, luminoase, în formă de iubire, fericire, sinceritate și prietenie.
© Cosmisian
Citatele sunt din scrierile postate pe blogul meu.
Fotografiile le-am făcut eu, dar ne aparțin de drept, tuturor 🙂
Cuvinte precum petalele… delicate şi deosebite!
ApreciazăApreciază
Putine precum petalele. Am trecut astazi pe langa floarea alba. Era inca acolo, pierduta intr-o mare de decadere tomnatica.
Sa stii ca pot scrie si despre altceva, nu doar despre flori. Maine dimineata am cateva cuvinte si despre altceva.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu ştiu că tu poţi scrie despre orice, mie nu trebuie să-mi dovedeşti. Dar e bine dacă ai dovezi în plus.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Incerc sa imi dovedesc mie ca nu mi se stinge dragul de scris. Si, cand nu am inspiratie sau nu cred ca am ce scrie, scriu ce a aparut astazi. Mai mult nici de era vorba despre o herghelie nu puteam 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e voie să se stingă!!! Nu te lăsăm!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am mai multe momente in care vreau sa renunt decat sa scriu. Bine, de 10 ani e la fel 🙂
ApreciazăApreciază
Nu e voie, hai, mâna pe tastatură!
ApreciazăApreciază
ma stiu bine. Imi vin bine incurajarile, dar am momente de pauza mentala. Marturisesc ca acum sunt intr-o astfel de perioada. De cateva saptamani 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E uimitor ce poate face o floare din cuvinte. Artă!
ApreciazăApreciază
In ultima vreme, o floare, o poza, face arta. Am vazut si alte persoane care fac acest lucru, iar eu nu am avut nicio clipa senzatia ca as fi initiat acest lucru. Cred ca este benefic si prezent in multi dintre noi…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e
ApreciazăApreciat de 1 persoană