Spicuiri din „Fetița cu codițe și Firul Narațiunii”

Spicuiri din „Fetița cu codițe și Firul Narațiunii”

În grădina din fața blocului nu erau copii. Spun asta doar ca să nu mă întrebați. Judecând după leagănul simplu, orfan, mă tem că fetei cu codițe născute din curiozitate, nu îi mai rămăsese nici un competitor nemilos care să o împiedice să îmbarce în leagăn. Fiind prea scundă, a regretat puțin că nu are un adversar mai înalt, pe care să îl provoace în vreun fel, sau poate în altul, doar ca să o ajute să urce. Ea nu știa încă, dar băieții înfumurați servesc adesea obținerii de beneficii care le sunt potrivnice. Fetița și-a adus o cutie de lemn, mai mult spartă decât întreagă, însă murdară chiar și în locurile unde nu era necesar să fie întreagă. A așezat-o în fața leagănului, ce se fâțâia de la vânt, doar ca să îl încalece dintr-o săritură, lucru ce i-a reușit fără efort. Nu avea nevoie de un băiat care să o ajute, ci de unul căruia să îi facă în ciudă de contrariu.

Sursa poză: !

Ca o umbră nepoftită, Firul Narațiunii încercă să îi dea un avânt leagănului, doar de pornire. L-am surprins, m-am strâmbat la el și a renunțat. Era pentru prima dată când mă strâmb la Firul Narațiunii, iar el a înțeles pe loc că avântul de care avea nevoie fetița cu codițe nu era unul al schimbărilor de destin impuse pe ascuns, de la spate, de el, de Firul Narațiunii. Fetița avea nevoie de un avânt mai simplu, unul care să o ridice de la sol spre cer, spre aspirații nebănuite de ea. Era prea micuță ca să le știe, era prea sinceră că să nu le aibă. Mai avea nevoie și de un răgaz, care să o tragă din spate pe cursul unui arc de cerc viu, ca să își vadă propria-i evoluție.

© Cosmisian