Când te sună soții Madolen cu adevărat – Mouelle Roucher

„Cea mai mare bucurie a vieții mele este cartea, iar acum mi-este atât de greu să citesc.”

Era dimineață când dl François Madolen m-a sunat. Cu câteva luni în urmă, pe când doamna era încă în spital, i-am oferit cu drag și dedicație, primul volum din Mouelle Roucher. Îi spusesem că i-am urmat sfatul oferit cu câțiva ani, lăsând la o parte poezia, la care se știe că nu mă pricep, concentrându-mă pe proză. Eu îi voi spune cu încredere „neoproză smart emotional”. Dedicația scrisă pe carte accentua faptul că mi-a făcut plăcere să scriu despre ei.

Dl François Madolen a spus doar atât:

– Soția mea dorește să îți vorbească.

Apoi, a urmat o întreagă desfăcurare de entuziasm, născută din inima unei doamne de aproape 80 de ani, iubitoare de carte. Mi-a citit cartea! A lăudat-o mult. Mi-a spus, printre altele și că practică exercițiile cardio pe care i le-am recomandat cât timp este nevoită să stea în pat. Acum merge însoțită prin casă, sau folosind un cadru.

M-a onorat foarte mult acest lucru. Am și o fotografie cu domnia sa, pe când încă era pe un pat în Spital, aproape de fereastră.

Două regrete mi-a spus la telefon că are:

  1. Că a dat cuiva câteva ciorne (30-40 pagini) cu scriituri de-ale mele, din vremea aceea, a poveștii din primul volum. Regretul era legat de faptul că acea persoană s-a inspirat din ce am scris. Și, a publicat câteva cărți.
  2. „Cea mai mare bucurie a vieții mele este cartea, iar acum mi-este atât de greu să citesc.” – dna Madolen

© Cosmisian

Cartea poate fi comandată acum de pe Libris! Click pe LINK!

3 gânduri despre „Când te sună soții Madolen cu adevărat – Mouelle Roucher

  1. Vero decembrie 1, 2019 la 00:10 Reply

    Nimic nu se compara cu aprecierile cititorilor! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    • Cosmisian decembrie 1, 2019 la 02:39 Reply

      Cititor care stie ca e inclus in volum! Cititor care este personaj si afla doar cand se regaseste in carte 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Cosmisian noiembrie 30, 2019 la 22:05 Reply

    A republicat asta pe povesteapapadiei și a comentat:

    „Cea mai mare bucurie a vieții mele este cartea, iar acum mi-este atât de greu să citesc.” – dna Madolen

    Apreciază

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: