Fetița cu codițe și Firul Narațiunii – Capitolul 6

Fetița cu codițe și Firul Narațiunii – Capitolul 6

     Toamna trecuse frumos peste fetița cu codițe, iar experiențele ei erau tot mai inedite, dar niciodată împărtășite cu cineva. De fapt, uneori mai pătrundea în sufragerie, acolo unde obiectele colecționate de bunicul și tatăl ei deveneau punți către lumi desprinse de aripile Timpului, pagină cu pagină din chiar Manuscrisul 63. Cum reușea să se lipească de trecutul scris și, aparent pierdut, nimeni nu știa.

     V-ați gândit vreodată de ce Firul Narațiunii și Naratorul erau tare încurcați de rolul pe care îl desfășurau în preajma fetiței cu codițe? Credeți că este ușor să pretinzi că nu ești văzut, doar pentru că ești ignorat, când de la episodul cu tabla de șah nu mai știi cine este ascuns în povestea cui? Fetița avea ochii mari și limpezi ca o piatră peste care curgea apă abia născută din izvor de munte. Ochii îi erau adesea fixați pe Firul Narațiunii, pe care îl deposeda de orice inițiativă de a schimba ceva. Că ar fi vrut să schimbe firul, este de așteptat. Îi este în natură, dar incidentul cu Labirintul de pe tabla de șah l-a transformat în personaj, mai mult decât însuși Naratorul ar fi dorit să îl contureze în propria-i scriitură.

     Cum sărbătorile de iarnă erau tot mai aproape, Adela pregătea în fiecare final de săptămână prăjiturele. Nelipsită din bucătărie era și fetița cu codițe la fel, întotdeauna la fel. Făina părea cerul pe care mama așeza stele colțurate din aluat, pe care le oferea căldurii soarelui, cum îi mai spunea aceasta cuptorului, pentru a le împrumuta strălucire și căldură. Chipul micuței era atât de drăgălaș când pete de cer alb de făină își făceau loc pe chipul ei. Nu am greși dacă am spune că stelele își doreau să strălucească pe chipul ei, chiar fără a mai trece pe sub mângâierea soarelui.

     Desprinsă de lumea deja fantastică pe care am descris-o, fetița îngâna cu bucurie cuvinte fără sens pentru mama ei, care oricum nu o corecta pentru atât de puțin. Mirosul primei tăvi scoase din cuptor a adus și prima degustare. Fetița reușea să participe ca prin vis în ambele lumi, cea obișnuită, a cerului alb de făină pe care se așezau stele colțurate în rânduri, dar și cea născută de prezența Firului Narațiunii, care o ademenea când neîncrezător, când plin de anticipație între paginile manuscrisului deja amintit.

     Doar ochii ei vedeau ambele planuri, pe care le-a cuprins în pumnii ei mititei, le-a scuturat cum ai face cu zaruri menite să indice doar fațetele de care ai nevoie pentru a continua spre o destinație surprinzătoare, și iată-ne purtați într-o combinație de lumi despre care abia începem să avem habar.

     Adela îi adusese o vestă croșetată de o colegă de la serviciu, special pentru fetiță. Îi promisese o vestă care să o protejeze în războaiele imaginare la care asistase în câteva rânduri, în vizită fiind. Vestă de protecție, cu puteri? Își întinsese brațele pe rând ca Adela să o îmbrace cu această vestă, simțindu-se învestită în grad de cavaler al Făinii din praf de stele. Apoi, dându-se jos de pe scaun, fetița s-a îndreptat spre holul central al casei, unde exista un cuier mic, potrivit pentru înălțimea și dibăcia ei. A dat vesta jos, fixând-o pe cârligul negru prins deasupra oglinzii. Se privi în oglindă, apoi oftă a idee.

     Noi o priveam surprinși. De această dată, mama fetiței ni se alătură, fără să bănuiască lumea din care veneam. A mai spus ea că suntem prieteni imaginari, la cum părea să indice însăși fetiță când ne certa. Ne convenea de minune această titulatură, atrăgătoare de altfel. Și, iat-o pe fetița cu codițe prinsă de o nouă poveste.

     Cum privea ea vesta agățată în cuierul din hol, i-a venit o idee. „O voi face șorț. Oricum nu aveam unul. Bucătăria nu găzduia așa ceva. De prea multă vreme am numărat gloanțe deja folosite, cu vârfurile bontite în pieptul meu”, a șoptit încântată de idee.

     „Făină nu am, dar am luat cerneală din călimara ascunsă în vitrina de sticlă din sufragerie și am început să frământ o altă poveste, diferită de cea reală, care se întrețesuse în oftaturile mele. Scriu. O fac de mână pe agenda mea mică, lipită pe bucata de placaj făcută de bunicul special pentru frământat. Abia am început. Dar, aici sunt diferită de mama. Am sufletul deschis. Scriu. Nopțile le scriu fără oftat. Când sunt cu ea, scriu cu făină pe chipul stelelor.”

© Cosmisian