Spicuiri 4 „Fetița cu codițe și Firul Narațiunii”

Spicuiri 4 „Fetița cu codițe și Firul Narațiunii”

 

     Era seară din nou. Fiecare seară este deosebită. Repetiția nu are aceeași însemnătate pentru cineva care iubește apariția tatălui, dornic de îmbrățișare. Trebuie că v-am obișnuit până acum cu întrepătrunderile de lumi pe care fetița cu codițe la fel le păstra la îndemână, doar ca să trăiască clipe de mister.

     Pereții ce despart bătăile sincron de inimă ale părinților de tremurul brațelor strânse mănunchi peste genunchi, au devenit gazda cu două perspective pentru mine și pentru Firul Narațiunii. Ne obișnuisem cu această scenă. Clanța ușii se înclină cu respect pentru momentul incandescent ce urma să transpară, scârțâind de una singură.

Sursa foto: 7-themes

     O vedeam. Stătea cu bărbia pe genunchi pentru a-și stăvili emoția. Le auzea respirația, iar inima îi pompa nebună în piept. Ca un vulcan ce dorește să îmbrățișeze pământul din toate părțile, sărea din acea poziție, arcuindu-se cu tot trupul spre brațele deschise ale tatălui ei. Brațele lor întotdeauna o includeau pe Adela. Pungulițele cu cadouri, când erau, cădeau pe covorul moale, confuz. O vreme a crezut că îi aparțin lui cadourile. A și justificat această credință, spunând că acestea pot fi găsite asupra lui o mare parte a timpului.

     Revenind la îmbrățișare, spun simplu că era de o cu totul altă factură față de ce vedem în alte povești de iubire pe care le naștem. O fetiță ca ea este din cu totul alt colț al universului. Unii ar spune, cu sinceritate, că ea este prinsă între lumea caldă a părinților ei, unde creștea pentru a da o lecție lumii, și labirintul acela de pe tabla de șah, unde ajungea foarte des în ultima vreme. Sau, de unde era.

© Cosmisian