Șurubul ruginit și poezia
Adesea,
în poemele de iubire,
sunt invocate elementele care însoţesc din toate părţile destinatarul iubirii.
Probabil că,
poetul îşi doreşte să nu îşi ducă iubirea de unul singur,
incluzând în acest demers
natura,
timpul,
spaţiul,
iar uneori chiar și un șurub ruginit.
Cred că se pot scrie poezii despre orice,
inclusiv despre un şurub ruginit,
însă nimic nu se compară cu acele poezii
de iubire,
de dor,
de bucuria de a nu fi singur.
La acest capitol,
şurubul pe drept că rugineşte în faţa iubirii dintre oameni.
Până și șuruburile au identitatea lor poetică,
strofele își curgrima spiralată
printre borduri de rugină menite să schimbe versul.
© Cosmisian
Cosmisian - Neoproză „smart emotional” 
[…] Șurubul ruginit și poezia – Link […]
ApreciazăApreciază
Ce minune de poezie am găsit aici! Sărbători cu bucurie! 🙂
ApreciazăApreciază
Sa stii ca era o joaca. Ma surprinde ca vezi dincolo de rugina. Poezismul este exact ca surubareala, cand e cu elemente care sa iti distraga atentia de la surub. 🙂
Bun venit aici.
ApreciazăApreciază
Cine-ar fi crezut că se poate scrie un poem atât de frumos despre un obiect ignorat de oamenii care-şi scriu unii altora poeme de iubire în care declară că iubesc deopotrivă şi oameni, şi obiecte…
ApreciazăApreciază
Initial, a fost raspuns unui comentariu scris pe o alta poezie, dar pe care l-am adaptat putin. M-am jucat si mi-a placut. L-as fi lasat uitarii, dar gandul acesta il mai gazduisem candva. Era totusi vorba de o banca ruginita..
ApreciazăApreciat de 1 persoană