Din Mouelle Roucher Vol. II – Pe când își scriu scrisori…

Pe când își scriau scrisori…

Notă: Volumul II din Mouelle Roucher este aproape de final. Aș spune că este mai savuros decât primul volum, dar dacă nu ai citit încă primul volum, te invit pe Linkul de vânzare al cărții Mouelle Roucher – Dezliterare pe fuior de timp.

În cele ce urmează, redau parte dintr-un capitol ce evocă dorul pe care Eugénie i-l poartă tânărului scriitor. Există și o scrisoare pe care el i-a adresat-o. Eu le-am citit pe amândouă. Te poftesc să citești ce i-a adresat Eugénie.


Pe când își scriau scrisori…

     Aflați la două capete ale dorului, cei doi își scriu scrisori, pe care și le vor lăsa cu teamă în cutiile poștale. Dorul le-a amorțit simțurile, astfel că Eugénie își numește dorul – tristețe, iar pentru tânărul nostru scriitor, cum e de așteptat, mintea i se complică în expresii care, reduse la esență, ar putea fi transformate într-o simplă mărturisire de „Te iubesc!” Anduze rămâne în urmă, iar eliberarea de Rorette l-a condus spre cea care i-a fermecat viața, încântătoarea Eugénie.

 

„Dragul meu,

     Au trecut multe săptămâni de când ai plecat la Anduze. Perioada aceasta a adus cu ea multe contraste, dintre cele mai neașteptate. Cum nu ai dat nici un semn, m-am gândit să scriu ce simt în seara aceasta și să pun gândul meu spontan într-un plic, să îl sigilez. În acest fel, mă voi asigura că nu voi altera ceea ce simt. Mâine îți voi pune scrisoarea în cutia poștală. O fac chiar eu, iată de ce nu există pe plic expeditor, destinatar sau o viză care să indice expedierea. Ce mai surpriză îți pregătesc. Eu însămi mă tem de momentele mele triste, dar înclin să cred că mă voi exprima mult mai conturat în scris, iar tu mă vei înțelege. Păcat că vei afla că există și o asemenea latură în mine, care o contrastează pe cea veselă cu care te-am obișnuit. Singura, de altfel…

     Îți vei dai seama după tonul scrisorii mele că sunt tristă. Foarte tristă. Ce pot să fac ca să nu mai fiu atât de tristă? Hîm…

     Mă uit la teancurile acestea de cărți din fața mea și nu… nu înțeleg ce e cu ele aici, nu înțeleg ce e cu mine aici.

Sursă fotografie – 7-themes

     Problemele lumii întâi și întrebările lumii întâi. Acestea sunt întrebări de aristocrat, sau de tânăr teribilist. Nu înțeleg ce caut eu în mijlocul atâtor lucruri. Nu știu ce legătură am eu cu ele. Nu știu ce legătură am eu cu tine. Sunt tristă pentru că eu cred că toate legăturile mele cu lumea sunt rupte. Cu trecerea timpului, s-au subțiat atât de mult, încât s-au rupt cu totul, și cumva, în restul timpului încerc să mimez un soi de situare în lume, dar starea constantă este, cumva, existența pe dinafara veacului, pe dinafara vremii.

     Mă simt ca oița din Micul Prinț. Cred că această oiță ar fi foarte fericită dacă ar avea un țarc, și dacă ar fi în țarc. Eu nu am nici un țarc, nu există limite. Nu am nimic de depășit, pentru că nu este nimic care să poată fi depășit. Sunt liberă să… orice. Ce libertate stranie. Îți mărturisesc că nu este deloc eliberatoare. Este o libertate foarte goală. Simt că nu este libertate. Mai curând, ea este un fel de suspendare. Mă simt suspendată. Și, măcar dacă aș fi suspendată pe un norișor. Sau, pur și simplu în aer. Suspendată într-un aer curat pe care să îl pot respira. Uneori mă simt suspendată sub apă fără să știu să înot, fără să pot respira și fără să mă pot adapta apei. Tot ce îmi doresc acum este să fii aici, să te pot îmbrățișa. Mi-ar fi mai bine. Nu crezi?

A ta, cu sinceritate, Eugénie.”

© Cosmisian

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: