Recenzie: Mouelle Roucher (Volumul I) „Dezliterarea pe fuior de timp”
O călătorie prin labirintul din cuvinte,
POSTED ON Author georgianamihaila
Atunci când m-am apucat să citesc volumul I din „Mouelle Roucher – Dezliterarea pe fuior de timp”, știam că voi avea de-a face cu un altfel de lectură. Pentru că avusesem de mai multe ori plăcerea delectării cu textele lui Cosmisian, bloggerul (?) cu „gânduri neinfinite”.
„Dezliterarea pe fuior de timp”. O călătorie prin labirintul din cuvinte
Romanul are 38 de capitole scurte, fiecare purtând un titlu sugestiv pe care, dacă-l diseci în bucățele mici, mici, vei ajunge la concluzia că toată cartea a fost construită cu exactitatea unui ceas elvețian.
Accentele cad pe subtilități, pe senzații, și nu pe acțiune. Citind Mouelle Roucher, nu trăiești cu sufletul la gură, dar citești cu sufletul. În liniște, cuvintele ni se așază pe rând în fața ochilor, întocmai dansului primilor fulgi de nea dintr-o iarnă timpurie. Priviți din căldura propriului șemineu.
Cosmisian creează lumi în fiecare paragraf, iar paharul cu vin, întâlnit adesea printre rândurile cărții, se potrivește perfect în călătoria prin acest labirint din cuvinte.
Dar ce ne spune autorul despre „dezliterarea pe fuior de timp”?
„Universul dnei Mouelle Roucher. Un univers al dezliterării. Dezliterarea este un neologism, neîncadrat în definiții de dicționar, tocmai pentru că el nu este restricționat la o compoziție de litere încadrate în stiluri literare. Dezliterarea este un moment în timp, un moment în care o poveste ascunsă în cuvinte prinde viață, dezlipind cuvintele de lumea materială pentru a le lăsa să creeze un univers al unei vieți.”
Mouelle Roucher (Volumul I), o poveste de dragoste cu iz parizian
Dincolo de numele franțuzești (Mouelle Roucher, iubitul ei, Pierre Devoin, Eugenie, Vila Rouge etc., singurul nume românesc întâlnit a fost cel al unei cățelușe roșcovane – Ruginita), toată atmosfera are un parfum parizian și te trimite într-o epocă a eleganței, al calmului educat (nu neapărat nativ), atunci când feminitatea era veștmântul cel mai căutat prin înalta societate.
Fi(o)rul narațiunii prezintă povestea de dragoste dintre Mouelle și Pierre, iubitul său aflat în comă. Retrasă la Vila Rouge ca într-un castel, Mouelle scrie o carte în care încearcă să-și transpună sentimentele ascunse în ea încă din copilărie. Dedicația din „Fiorul” ne oferă câteva detalii în acest sens:
„Am iubit cu ură. Primul bărbat pe care l-am iubit astfel este chiar tatăl meu, un om cu două lumi despărțite de anotimpuri. L-am dorit pentru mine, să-mi fie mie tată, nu al unei alte lumi pe care n-o putea cuprinde.” Tatăl ei fusese colonel în marină.
Povestea curge apoi tot mai mult spre momentul „Pierre”, poveste de dragoste căreia dna Mouelle îi oferă un final… neinspirat. Neinspirat din realitate, adică. Tânărul scriitor, cel care ne spune povestea la persoana I, îi va creiona o erată într-unul dintre capitole.
„Erată. Tânărul scriitor scria o erată. Nu un prolog. Nu un nou capitol, ci o erată. O corectare din mers a unui capitol din viața scriitoarei, care necesita rescriere. Corectură și schimbare. Adesea m-am întrebat de ce povestitorii își ucid iubirile în povești, doar ca să le apere în viața reală. Dacă l-aș întâlni astăzi pe Shakespeare, cu siguranță l-aș întreba cine este de fapt Julieta. Să nu credeți finalul poveștii lui. Cei doi nu au sfârșit-o ca în actul final al lui Shakespeare.”
Un roman cu și ca poezie
Bineînțeles că nu puteam rămâne indiferentă la poeziile întâlnite pe parcursul cărții. Deși, în valul ăsta de poezii în proză (sau invers) din literatura contemporană, cu un mic exercițiu de imaginație, Mouelle Roucher ar putea fi citit ca poezie.
„Te voi vizita în locurile unde îți naști sufletul,
precum răsăritul o face,
acolo unde curcubeul își etalează perfecțiunea
suspendată pe cupola visării.
Te voi atinge pe părul negru
ce își răsfiră șuvițele în plină adiere,
îți voi mângâia chipul tău alb
ca perfecțiunea unei luni pline
într-o noapte senină,
prinsă de orizont
cu nasturi turnați din praf de stele.
Sărutările tale sunt prinse între ele
ca petalele unui trandafir roșu
ce se oglindește în cristalele stropilor de rouă.
Văd.
Privesc prin ochii tăi universul,
văd în el iubire și credință.
Când l-a făcut pe om,
Dumnezeu l-a gândit în doi.
Un el și o ea.
Le-a făcut un singur ochi
în care se regăsesc cei doi
în perfecțiunea iubirii.
Când mă vei pierde, iubite,
caută-mă
în lumea ascunsă în privirea noastră!
Mă vei regăsi doar de aproape…
Mouelle Roucher (Volumul I) poate fi cumpărată de aici.
Închei cu gândul la cel de-al doilea volum. Pentru că finalul îl anunță ca fiind unul în care aflăm dacă „moartea temporară” (coma) poate despărți doi îndrăgostiți sau dacă iubirea poate fi uitată…
Despre Georgiana Mihăilă
Sursă Recenzie – Georgianamihaila
Despre Georgiana – În propriile ei cuvinte.
Blogul – oPisicaNeagra – Despre Georgiana – În propriile ei cuvinte 2
FB – O Pisică Neagră
Și, proiectul Georgianei de suflet (unul din multele) Fabrica de Poezie
Cosmisian - Neoproză „smart emotional” 
Ornamente sufletești: