„Săgeata lui Viacent” în imagini

„Săgeata lui Viacent” în imagini

---

Vă recomand să vizualizați pozele la dimensiunea lor maximă. Să vedeți păpădia prin ochiul meu de mare păpădiator

---

Să știi că nu mă așteptăm să alergi atât de repede. Ai dispărut pe când eu încă făceam un bulgăraș de zăpadă. Când să ți-l ofer în zbor, nu te-am mai găsit. Timpul a făcut să îngheț cu el în mână, să devin eu însămi o plămădeală de îngheț, cu forme de degete care au imprimat retragerea într-o ființă a petalelor galbene.

Surprinderea mi-a născut dorința și pasiunea de a mă ascunde și de a nu mai reveni. Așa cum orice păpădie face. Nu am știut că joaca mea cu tine îmi va aduce un anotimp întreg de neființă, în care totul a înghețat. Aveam sufletul încorsetat în îngheț. Așa credeam eu că o păpădie înghețată va rămâne în nedevenire.

Am văzut prin ferestrele înghețate ale sufletului meu o floare, zveltă, luminoasă și liberă, dar mâinile îmi erau cuprinse de o amorțire nebănuită. Nu știam că înghețul din ochi mă reflectă. Fiecare gând spre tine producea un zgomot metalic înghețat.

Am îndrăznit să privesc și am simțit că îmi spulber întreaga ființă doar ca să te ating. Am auzit cum sufletul mi se sparge în formă de semințe, ca într-o oglindă ce reflecta o păpădie. Tot departe erai.

Lucrurile conflictuale se îngrămădeau pentru a forma o săgeată nemaivăzută, cu un fel de vârf translucid, cu scopul de a-mi pătrunde inimă înghețată. Nu am știut dacă dezghețul îmi va face bine. Săgeata avea forma unui viacent, despre care prea puțini oameni știu.

Săgeata lui Viacent în formă de chemare, ce pătrunde între anotimpuri, e dintre acele săgeți ce te pătrund în piept în reluare, lăsând ca durerea să se instaleze treptat și incontrolabil. Apoi, am auzit din nou un sunet puternic de gheață alb-albastră. Sunetul mă orbise pe loc, iar lumina lui mă făcuse să nu-mi mai aud ticăitul slab al inimii. M-am ridicat privindu-mi degetele, mâinile, ființa, ca să constat că am devenit o nouă asemănare a mea.

Păpădia înghețată

Toată durerea s-a transformat într-o încolțire a ființei mele, o răzbatere prin perdeaua înghețată. Sunt o floare ce-a răzbătut prin iarnă. O iarnă a devenirii.

Deși erai departe, te-am simțit în vârful săgeții care m-a străpuns. Îmi întind mâna mai ușor către tine, dar când să-ți ating chipul luminos, mi-am dat seama că noua devenire mi-a produs o replică mai mică. Din ceața care se ridica mi-a apărut o fetiță cu vise mari, care mă smulge din dezghețul meu și mă apropie tare la pieptul ei. Am strâns-o la piept cu multă iubire, de care nici nu credeam că sunt capabilă.  Apoi mi-ai apărut.

Îi aud sufletul că își dorește să…

… sunt puf de păpădie, iar pentru ea, dorință vie!

Sunt păpădia ta schimbătoare

M-ai prins de mâna când palma îmi era rece,
M-ai prins de suflet sperând că dorul trece,
M-ai prins de inimă cu-o agrafă de cristal,
M-ai făcut o păpădie cu desprinsele-i petal’,
M-ai iubit aşa cum doar tu ştii că eram,
M-ai făcut să mă iubesc, şi chiar speram.

Să-ţi fiu înflorită ca o păpădie iubitoare,
Să-ţi las guriţa să mă sărute printr-o apăsare,
Să-ţi atingi chipul de vrăjitor de cuvinte,
Să-ţi creezi alinturile calde, să mă alinte,
Să-ţi apleci sărutul pe gâtu-mi pulsând,
Să-ţi imprimi iubirea într-al meu gând.

Te-am lăsat să pleci fără să-ţi explic ceva,
Te-am făcut să crezi că încă mai sunt a ta,
Te-am înşelat să ai aşteptări nesfârşite,
Te-am făcut să crezi că nu mă schimb nicicând,
Te-am făcut să-ţi faci zilele un chin muribund,
Te-am făcut orice, dar tu m-aştepţi sperând.

Dacă vin acum, mă mai recunoşti că sunt ca tine?
Dacă încerc să-ţi întind palma să mi-o săruţi, e bine?
Dacă vin cu inima goală, fără să te mai iubească?
Dacă te-am transformat într-o amintire dureroasă?
Dacă încerc să scap de tine, deşi spun că eşti în mine?
Dacă aceste cuvinte sunt tristeţea ce te minte?

RE:

M-ai prins și chiar spera
Să-ți fiu într-al meu gând.
Te-am lăsat sperând
Că, dacă vin, tristețea e cea care te minte.

Foto și text © Cosmisian

Foto 16 februarie 2021 – Timișoara