Toamna este o tânără pistruiată cu părul ruginiu
Ca orice alt anotimp ce și-a delimitat existența pe pământ, și toamna își are pretențiile ei de artistă consacrată ce își redobândește locul printre oameni. Fără om, anotimpurile sunt doar figurine desenate pe nisipul șters de valuri. Să ai înfățișarea unui anotimp trebuie să fii înzestrat cu o însușire unică, menită să învăluie ființe capabile de admirație, acea stare de contemplare care încetinește timpul pentru a-i studia tainele ascunse la umbra secundelor.
Toamna este o tânără pistruiată cu părul ruginiu, al cărei zâmbet larg este ca un ocean sprijinit pe bucla albastră a orizontului. Frumoasă în diversitatea cu care și-a nuanțat șuvițele ruginii, își etalează pistruii din apropierea ochilor. Acest anotimp te face să privești mai mult ca oricând natura prin ochii lui, licăr de lumină. Soarele se divizează de invidie, căutând să îi imite ochii.
Toamnă, tu m-ai sedus pentru a contempla nesațul zorilor pe care l-ai născut din cuvintele pe care pieptul tău le-a silabisit, pe care zorii le transformă negreșit în reverii. Te-am admirat adesea în plimbările mele de seară, atunci când suflai peste coronamentul ce părea de neatins, scuturându-i frunzele. Seară de seară te vedeam jucându-te cu frunzele ce pluteau amețite spre pământ. M-am oprit pe aleea dintre lumi, privind cum frunzele caută să se regrupeze la sol ca pe vremea când soarele le făcea umbre. Este oare posibil ca soarele să le fi fixat oglindirea încă de pe vremea când nimic nu părea a le trezi din visare?
Dimineața este acel moment unic în care îți este dat să vezi o latură nebănuită a toamnei. Din pântecul celui mai timpuriu suflu al zorilor se naște roua. De o finețe egalată doar de iubire, distinsa se așază pe frunze cu o singură menire, aceea de a le netezi drumul spre o altă devenire. Dacă serile le-am petrecut plimbându-mă pe aleile înfrunzite de ruginiul plutitor, diminețile mă ascundeam printre frunze pentru a-mi primi și eu porția de rouă.
Timișoara, 11 septembrie 2021
© Cosmisian
Cosmisian - Neoproză „smart emotional” 
Întreg la totul tău de toamnă. Mai mult nu aș putea spune sau tăinui.
ApreciazăApreciază
Scârțâie frunzele ca și ușile uitate întredeschise. Se face repede întuneric și toate venirile par a pleca undeva. Și dau în pârg castanele pistruind aleile toate. Și toamna asta miroase a nuci și a dulceață și a copilărie alintată încă de soare
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce contur ii dai tu toamnei 🙂 Astept textul in intregime 🙂
ApreciazăApreciază