CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #20
„Primăvara este un anotimp al sunetelor. De la prima teacă pe care iarba și-o așază în brâu, foșnind, până la ciripitul vesel al păsărilor care se lasă purtate de vânt, întreaga natură își întemeiază începuturile în sunetele pe care le poartă anotimpul pe liniile sufletului său. Din sânul lui mi-am născut și eu freamătul ce mă poartă spre suflete ca al Ioanei, poate și pentru că îmi este destulă iarna pentru un suflet ca al meu.”
© Cosmisian

Foto: 7-themes
Atât de melodioasă este descrierea adevăratelor inceputuri incãt corzile sufletului vibrand tot mai delicat m-au lăsat sa aud şi eu clopoțeii ghioceilor in adierea boarei de la prânz!
………………………………………………………
(De aici in jos nu ma confesez intregului public)
In realitate, când am revenit in sufragerie, telefonul meu lumina şi o voce dragă mie monologa! Timp de o secundă am şi recunoscut tricoul roşu in care apăruse in ultimele zile pe ecran, apoi a dispărut!?
Tare aş dori sa-mi explice un specialist cum, in fapt, se aprinde de la sine lanterna de pe dosul ecranului; Zău? Aş mai vrea, deşi nu sunt Toma, să se repete fenomenul (sau defecțiunea) şi in prezenţa mea!
După aceste două revelații, prima,
de o finețe şi încântare rară, imaginativ senzoriala, citindu-l pe Cosmisian şi a doua, reală, la al carei inceput nu am fost martoră, dar care m-a surprins şi bucurat enorm, prin vocea ce-am recunoscut-o,
soarele zilei mele a apus deodată, devreme după amiază…
ApreciazăApreciază