Arhive pe autori: Cosmisian

Viorel Ioniță despre „Lucette – viața dincolo de imunitate zero”

Viorel Ioniță despre „Lucette – viața dincolo de imunitate zero”

„Reîntîlnirea mea cu Cosmisian nu m-a mai luat prin surprindere, iar lecturând romanul său, „Lusette” (Viața dincolo de imunitatea zero), am constatat că m-am obișnui cu lucrurile bune din partea acestui autor, după ce m-am delectat cu „Musette” (Muza lui Jules Verne). Dar, mărturisesc, totuși, că am fost din nou impresionat nu numai de talentul scriitoricesc, ci și de surprinzătoarea muzicalitate și originalitate a condeiului său. Firescul exprimării unor trăiri și sentimente îl așează pe Cosmisian dincolo de nivelul unui bun romancier – nu ezit să spun chiar genial –, iar el este unastfel de geniu, poate nu atât de (re)cunoscut, chiar și de el însuși.

Scrisă în alt registru decât Musette, autorul rămâne consecvent cu sine însuși, atât prin originalitate, cât și prin faptul că ne introduce fără menajamente într-o lume a suferinței, dar și a iubirii, suferință repetată ca într-un scenariu sisific, în care timpul își pierde relevanța, trecutul sau prezentul fiind întrepătrunse de viitor, ca „un deja vu dinspre două capete ale timpului”. Pradă unei boli necruțătoare, căreia îi căzuseră victime și mama și bunica, micuța Lusette este salvată în final cu ajutorul unui tratament revoluționar, dar în egală măsură și de dragostea celor din jurul său, Marcel și Darius, tatăl, respectiv unchiul său. Dar, până atunci, facem cunoștință din plin cu suferința în esența ei pură, o repetare infinită a mitului și blestemului lui Sisif, „… un trup istovit de atâtea „nereușiri”, atât de obișnuit cu liniștea naturii… ” În acest context, îngrijorarea și suferința celor din jur capătă forma unor metafore sfâșietoare: „Toamna este o fetiță cu părul roșcat și cu brațele desfrunzite”, al cărei destin pare blocat în imunitate. Din text mai aflăm și că „tristețea este o boală a ochilor”, dar și că ea nu ne poate împiedica să luptăm pentru viața celor dragi. „Cosmisian e Cosmisian!” scrie pe copertă. Da, dar subliminal ni se transmite că și eu pot fi Cosmisian, și tu, și tu…, adică oricare dintre noi, cei care suntem capabili de empatie față de un seamăn de-al nostru. Autorul nu scrie pur și simplu, ci așează literele sub forma „lanțurilor cu care sunt prinse lumile de poveste de pagini albe”. Proză sa are muzicalitatea unei poezii, contrazicând preconcepțiile orgolioase ale unora, care susțin că cele două genuri nu s-ar tolera, fiind incompatibile, ba mai mult, proză este „câh”.

Lectura acestei cărți nu se poate face decât cu ochi în lacrimi, dar la sfârșitul ei suntem totuși răsplătiți cu ceva: speranța. Și asta deoarece la „la umbra unui copil mic se ascunde un suflet răcoros și sincer”.”

© Viorel Ioniță

Despre domnul Ioniță Viorel

Muzeul National de Istorie si Muzeul Judetean Giurgiu

A studiat la Facultatea de Istorie-Filozofie a Universității din București

http://leonidaivel.blogspot.com/

_________________________________________________________

Lucette & Mariette pot fi achiziționate de la SIONO aici:

Sau de pe Libris, Cărturești sau oriunde ești 🙂

Balonașe de săpun – Revista Agora Artelor – proză în poză – Mai 2023

Balonașe de săpun – Agora Artelor – proză în poză – Mai 2023 – 500 cuvinte

Foto: Jaqueline Schmitt

Iralda, dacă ai avea un singur moment, ce ai face cu el? Se întreba singură.

– Ei da, aș răspunde simplu: aș face o buclă de timp din multe baloane de săpun Aș intra în ea și aș visa tot ce e mai frumos noaptea și e la preț mare ziua. Tu? Tu ce ai face dacă nu aș mai exista eu? Ce visezi tu când eu tac?

– Eu? Nu poți răspunde la o întrebare fără să vrei și răspunsul meu? Mulțumește-te cu timpul pe care ți-l acord. Cine mai vorbește cu tine, drăguțo? Tu cu aspirațiile tale secrete… Tu chiar crezi că exiști fără mine?

– Dacă aș putea dispărea într-un balonaș de săpun nu te-aș lua cu mine… Poate așa ai aprecia că tu ești cea care nu exiști fără mine…

– Poți face tu ce vrei, că la mine va sta tubul albastru. Visează tu la feți frumoși în bule de săpun. O să vezi, viața e mai bună cu mine. Te-am părăsit eu vreodată?

– Tu crezi că există vreo posibilitate de a conserva timpul într-o bulă de timp? Nu aș vrea să îl opresc, ci să îl fac să continue fără a trece, să îl fac să însemne maxim fără a influența cumva ce e în afara balonului de săpun în care s-ar întâmpla acest lucru.

– Ești comică. Nu ai cum! Se știe că timpul este întotdeauna progresiv înainte. Niciodată regresiv. E clar? Te-am lămurit cu știința? Baloanele tale sunt bucle de timp?

– Buclă de timp! Insist pe asta și dacă îmi zici că timpul merge doar înainte. Cel puțin ar fi destul de mult înainte. Să fie! Pregătirea, mergem în călătorie!

– Cred că te-ai amețit de la confuzie. Ai băut apă cu săpun? Întreb ca să nu mă apuc acum să elaborez o nouă ramură a fizicii cuantice doar ca să te scap pe tine de invenții.

– Tu speri să mă prinzi nepregătită… Deci, vii? Suflu să fac balonașele? Trei, doi, unu, și suflu…

– Bine, fată! Vin cu tine unde vrei. Ce ar trebui să iau cu mine? Am voie să îmi iau amintirile?

– Toate? Vezi că tu le cam păstrezi.

– Amintirile le iau pe toate. Aspirații pot? Că, ele sunt ca niște amintiri nedezvoltate…

– Acum filozofezi cu mine? Mai întâi, te dai verișoara lui Einstein, acum mama lui Socrate. Ce e cu tine? Vino cu ce vrei, dar se călătorește cu un singur bagaj. Treaba ta ce iei în balonaș.

– Dacă nu existam eu, tu crezi că ai fi rezistat? Nu vezi că mintea ta e pe alte meleaguri? Mă întreb cine ar vrea să petreacă atâta timp cu tine…

– Ia auzi la ea! Vrei să te astup? Imediat te las fără glas. Nu ai mai văzut oameni fără rațiune? Plus că tu ești și gălăgioasă. Parcă ai fi punct de control. În balonaș eu fac jocul, regula. Clar? Altfel, tu aluneci pe săpun.

– Sper că te vei descurca să faci planuri.

– Planuri? Cine? Eu? Fii serioasă.

– Fără planuri! Altfel, sparg balonul de săpun.

– Suflă și tu.

© Cosmisian

Text folosit pentru Rubrica Proză în poză a Revistei Agora Artelor – Mai 2023

Recenzie de Theodora-Raluca Paun „Mariette – Muza și inspirația lui Jules Verne”, Cosmisian

Recenzie de Theodora-Raluca Paun „Mariette – Muza și inspirația lui Jules Verne”, de Cosmisian

Mariette – Muza și inspirația lui Jules Verne, Cosmisian

22 June 2022|BOOKuria

Spre rușinea mea, a trecut ceva timp de la ultima recomandare de carte scrisă de mine (pe blog), așa că azi vin spre întâmpinarea voastră cu o carte foarte frumos conturată, plină de înțelesuri metaforice, care vă poate purta spre Oceanul Infinit: Mariette – Muza și inspirația lui Jules Verne de Cosmisian!

Despre cartea cu miros dulceag, scriu rânduri diafane

Dacă la prima vedere coperta te duce cu gândul la o carte pentru copii (ilustrația superbă de pe copertă exemplifică o fetiță foarte drăguță cu codițe, o adevărată prințesă-balerină), răsfoindu-i paginile, realizezi că rândurile sunt de o profunzime inimaginabilă, cu un mesaj sublim, plin de înțelesuri delicate. 

Povestea Mariettei, fetița cu codițe, este frumos pictată în descrieri colorate și se petrece pe Velierul minții ei. Aceasta călătorește ca printr-un Labirint peste tot în lumea largă, revarsă iubire asupra celor care o întâlnesc, naște curiozitate și este acompaniată în permanență de prietenii ei cei mai buni: Naratorul și Firul Narativ, deveniți complici în frumoasa călătorie, numită viață. Întreaga acțiune este atemporală și aspațială, totul derulându-se acum, aici, atunci, acolo, cândva, undeva, câteodată (în mintea copilei)! Poate fi povestea mea, povestea ta, povestea lui! 

Autorul a abordat un subiect delicat, de actualitate, un subiect care naște o explozie de sentimente și trăiri în inimile celor care confruntă realitatea dură, dată de o condiție medicală delicată și limitativă: Sindromul Down la „o fetiță înzestrată cromozomic cu iubire și bună-dispoziție”! Modul de prezentare al întregii povești are o linie foarte fină între real și imaginar, iar de cele mai multe ori acestea se întrepătrund armonios. Autorul s-a jucat cu figurile de stil precum Mariette s-a jucat cu Joji, devenindu-i muză. 

Despre autor – Cosmisian

Dragii mei cei dragi, să știți că avem autori contemporani români care scriu foarte bine, iar unul dintre aceștia este Cosmisian (pseudonim). Este păcat să nu îi citim și să nu călătorim alături de ei prin minunatele aventuri frumos creionate în filele romanelor pictate de ei. 

Pe Cosmisian l-am citit prima dată în Antologia „Litere pe Fulgi de nea”, iar acolo a scris o poveste foarte frumoasă, poveste care mi-a și rămas în minte: „Fiicei mele, Perseida”. Eu am scris câteva rânduri despre fiecare narațiune din carte, sintetizând totul într-un articol de blog din BOOKuria mea (accesați link-ul, dacă aveți curiozitatea să citiți impresiile mele despre poveștile frumoase de la gura sobei). Spre încântarea mea, articolul a fost foarte bine primit, iar domnul Teodorescu, redactorul șef de la ziarul cu care colaborez Vocea TA, l-a preluat în cartea dumnealui „Schengen Cultural” (vedeți poza) – o carte care „a spart” granițele spațiale. 

Din păcate, autorul nu acordă interviuri, nu își arată chipul și vrea să rămână în anonimat. Îi respectăm decizia, cu toate că mi-ar fi plăcut să umplem o pagină de ziar cu răspunsuri metaforice. 

Notă personală

Trebuie să recunosc faptul că am rămas foarte plăcut surprinsă când am primit plicul cu această carte chiar de la Cosmisian. Mirosea foarte bine! Este singura carte din biblioteca mea cu paginile parfumate! Wow! Iar mirosul delicat m-a acompaniat pe toată perioada lecturării. Cu siguranță nu voi uita acest aspect vreodată, cum nu voi uita nici povestea! 

Povestea fetiței cu codițe m-a marcat profund în sensul pozitiv și mi-a atins corzi sensibile; simt o foarte mare compasiune pentru părinții de copii speciali. Este foarte greu să te lupți cu un sistem, cu anumite „constrângeri limitative”, cu proprii demoni (De ce mie? De ce copilul meu? De ce noi?) și să răzbești în marea învolburată a unei probleme medicale delicate. O astfel de condiție este o provocare personală, psihică, fizică, dar mai ales de cuplu. Nu oricine poate face față, dar este garantat ca această carte vine ca un suport moral pentru familiile care se confruntă cu așa ceva! 

Oare pe unde călătorește fetița cu codițe? Oare ce se petrece în Universul minții ei? Eu am dus-o cu mine la bazin, pe terenul de baschet, dar și în Grădinile Engleze din München. Tu pe unde o plimbi?

Informații:

Nr. pagini: 188

Nota pe Goodreads: 5*.

Ralu.

________________________________

Notă de mulțumire adresată Theodorei-Raluca Păun

Recenzia făcută de dvs cărții Mariette îmi este tare dragă. Surprinde nu doar lumea imaginara și conexiunea pe care Mariette o are cu Jules Verne, dar și importanța pe care familia și societatea o au în susținerea acestor copii minunați. Eu am ajuns la concluzia că îi pot ajuta pe unii în realitate, dar îi pot salva pe cei mai mulți scriindu-le povestea. Mariette este o asemenea fetiță, reală. Recent l-am întâlnit pe tatăl copilei și am rămas foarte surprins să aflu că fetița care m-a îmbrățișat se numește Maria. Uimitoare este viața!

© Cosmisian

Trecerea timpului adâncește dureri și doruri

Trecerea timpului adâncește dureri și doruri

Nu mi-am închipuit niciodată că voi măsura timpul în podul palmei. Da, acolo i-am fixat mecanismul și mi-am făcut un ceas cu mecanisme ticăitoare legate de palma mea. Firicele subțiri de vene translucide își croiseră drum spre limbile ceasului, pofticioase de viață. Îmi hrăneam trecerea timpului cu propriile mele vise. În palma mea timpul era ținut la căldură.

Cel mai adesea ieșeam la fereastră cu palma întinsă și deschisă. Cu cealaltă mână îmi fixasem încheietura pentru a-mi menține palma-ceas într-un paralelism perfect cu dorurile. Priveam aleea pietruită când în stânga, acolo unde mă întâlneam cu o clădire identică cu a noastră, făcută după ce ai plecat tu, când la dreapta, de unde știam că apare negreșit nea Bască Albastră, cum îi spuneam eu în sinea mea. Venea întotdeauna la fix, după ceasul din palma mea, după primele triluri ale păsărilor ce și-au revendicat câteva crengi din singurul arbore de pe alee, în al cărui coronament se zgribuleau în așteptarea dimineții.

Foto: mani parkes Art

Pe nea Bască Albastră nu îl salutam. El trecea în liniște, visător, însoțit de cățelul lui. Se făceau nevăzuți la scurt timp după ce se apropiau de clădirea ce bloca vederea pe partea stângă. În dimineața asta am ieșit să ud florile de la fereastră de pe trepte. Nu era necesar să o fac de acolo, cum nu era necesar să fiu păzită de Butoiaș, pisicul nostru. I-am schimbat numele pentru că se schimbase și el. Mânca, mieuna, dormea și se juca. S-a făcut ca un butoiaș. O să vezi când te întorci.

Strada era a tuturor, chiar dacă devenise mai mult ca o pictură statică unde nimic nu părea să se schimbe. M-am făcut că nu îl văd pe bătrânel, el aproape că a trecut pe lângă mine mormăind un salut prea scurt ca să fie un Bună dimineața. Până când cățelul lui… sau Butoiaș… ei nu au fost nepăsători. S-au salutat, el lătrând vesel, pisoiul șuierând, nesigur de intențiile cățelului. Așa ne-am intersectat și noi privirile.

Ne-am zâmbit, ne-am salutat… Avea în mână un buchet mare de flori, sau câteva crengi de iasomie tăiate egal din copacul ce le-a insuflat înflorirea. Ne-am lăsat purtați pe notele încântătoare ale parfumului primăvăratec și ne-am aflat dorurile. Sau, ne-am aflat speranța revederii și căile de a păstra proaspătă amintirea celor plecați dintre noi. Eu așteptam cu speranță să te întorci, el hrănea amintiri cu perseverența unui iubitor de o viață întreagă.

I-am întins palma și am lăsat ca ceasul crescut în ea să își facă loc întra lui. Te superi, dragul meu, că i-am cedat lui așteptarea mea? Aș vrea să nu mai aștept să revii. Aș vrea ca el să-i lase timpului puțin din durerea lui, să-l învețe că trecerea lui adâncește dureri și doruri. Poate așa ne va oferi reveniri. Și lui nea Bască Albastră și mie și…

Aleea pietruită s-a încălzit de la razele soarelui. Pesemne că ne privise în tot acest timp. Se făcuse dimineața pe care cei mai mulți o cunosc. Strada era iar plină!

© Cosmisian

(Text scris pentru Revista Agora Artelor – 500 cuvinte – Proză pe Poză)

_________________________________________________

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #26

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #26

„Lăsate libere, personajele feminine renasc de la sine, devenind însăși primăvara pe care o creionează un scriitor ca suport pentru existența unei ciorne rescrise. Ioana era o crenguță frântă în lumea ei și purtată fără prea multă considerație din ciornă în ciornă. Frântă de mine, ignorant fiind, rănită de trecutul ei ce o măcina noapte de noapte, a căzut la pământ, risipindu-și chipul ce o făcea unică. Aproape că o pierdusem.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #25

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #25

„Crengile goale ale pădurii au devenit casa ceții și a mâzgii. Liniștea ce sălășluia printre crengi împacheta roua dimineții în teaca timpului pentru a pregăti mugurilor hrana cu care să se hrănească până primăvara. Din când în când, adormite fiind, crengile se loveau unele de altele, imitând cerbii ce își loveau coarnele de vreascuri în căutarea hranei. Căzute la pământ, cu o ultimă suflare aproape desprinsă din nervuri, frunzele căutau să își ascundă tecile în solul moale al pădurii, cedând silite pământului rolul de protector. Priveau printre crengile ce le-au negat verdele, sperând într-o ultimă rază de soare.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #24

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #24

„M-am așezat aproape de trupul ei, lipindu-mi spatele de al ei. Căldura trupului ei se putea simți atât de bine. I-aș fi spus că dispariția ei m-a lăsat cu o lume pustiită, dar eram prea copleșit de senzația că rolul de scriitor al ciornelor s-a inversat. Mi-era greu să accept implicațiile acestei răsturnări de situație, poate și de teamă. Pentru mine, lumea de care avea nevoie Ioana era una a înfloririi fără vreun efort, plină de zâmbete ce făceau concurență cu petalele proaspete de flori de cireș. Erau atât de catifelate, distinse și sidefate… Pentru ea, o ființă născută într-o lume diferită de cea a simplei imaginații, perfecțiunea i se întipărise în privire după ce risipirea i-a frânt inima, lăsând-o fără primăvara perpetuă promisă de mine.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #23

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #23

„Primăvara aceea era mult mai diferită pentru Ioana. Zilele ei erau destul de asemănătoare, iar nopțile deveniseră din ce în ce mai interesante. Ajunsese să trăiască scena din mintea ei, cea în care păşea din negura lumii ei reale spre o lume de vis, acolo unde îngemănarea primea culoarea roz a florilor de cireș, iar parfumul îi era atât de aproape de nări că îl putea simți și în următoarea zi.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #22

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #22

„Aplecată cu privirea spre picioarele împletite sub ea, se lasă acoperită de părul ei lung, șaten, șuvițat pe alocuri. Privea spre o lume ce nu i-a stat niciodată la picioare, ci i le-a frânt, lăsând-o într-o neputință pe care nici nopțile lungi în care plânge nu i-o mai poate îndepărta. În nopți ca acestea se simte atrasă spre o lume în care repetiția pare cel mai bun tratament pentru suflet. Și-a dorit dintotdeauna ca primăvara ei să fie anotimpul care nu se mai termină, plin de cireși japonezi înfloriți, dispuși să-și ofere parfumul îmbietor unei trecătoare ca ea, aproape de ochii ei ca de pădure, ca un sărut ce îi cade pe buze de la înălțimea lui. De fiecare dată când stătea aplecată pe mocheta din cabinet, mintea ei zbura în cele din urmă spre primăvara perpetuă din mintea ei.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #21

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #21

„Au trecut mai multe zile din primăvară, iar eu renunțasem să mai cultiv ciorne, poate și din dorința de noutate. Undeva, adânc în mintea mea, licărea o lumină nouă. Au fost momente în care licărul ei era ca un ticăit înfundat de ceas vechi, dintre acelea care poartă de o parte și de alta a părții superioare câte un clopot arămiu. Pe mine mă deranjează sunetele înfundate, pe care le asemăn cu incapacitatea de a realiza ceva, sau pe care le atribui acesteia. Sunt o victimă perpetuă a incapacității de a atinge perfecțiunea, iar insuccesul acesta mă macină fin, disipându-mi eforturile în vânt cu o ușurință devastatoare.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #20

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #20

„Primăvara este un anotimp al sunetelor. De la prima teacă pe care iarba și-o așază în brâu, foșnind, până la ciripitul vesel al păsărilor care se lasă purtate de vânt, întreaga natură își întemeiază începuturile în sunetele pe care le poartă anotimpul pe liniile sufletului său. Din sânul lui mi-am născut și eu freamătul ce mă poartă spre suflete ca al Ioanei, poate și pentru că îmi este destulă iarna pentru un suflet ca al meu.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #19

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #19

„Când scrii o carte despre oameni care se iubesc, o faci în termenii lirici cu care natura se înfrumusețează atunci când invită primăvara între anotimpuri. Luasem și eu o astfel de carte din bibliotecă și am citit-o în acea zi. Băncuța din capul șirului de bănci de la intrarea în parc se dovedise un bun spațiu pentru lectură.”

© Cosmisian

Foto; 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #18

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #18

„Ioana îmi recita poezii de toamnă și liniște a nopții. Primăvara îmi vorbea despre sora ei, toamna, până am început și eu să vorbesc versuri fără cuvinte, fără rimă sau metru. Încă doream să vorbesc, dar nu mai aveam ce. Am început să vorbesc versuri fără cuvinte, fără rimă sau metru. Rând după rând mi-am construit propoziții ce nu spuneau nimic. Doar mă auzeam de aproape, șoptind tăcere și tăcerii.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #17

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #17

„Primăvara era atât de parfumată. Când i-am aplecat o creangă de cireș nu mi-am închipuit că se născuse din zâmbetele ei. Mă mândream că eu am creat recuzita unui anotimp în care să o plasez, fără să-mi imaginez că ea își născuse anotimpurile pentru a-mi cuceri iubirea. O făcuse și pentru a-mi vindeca inima ce nu mai iubea de prea mult timp. Metafora nu este născută de scriitor pentru a-și înfrumuseța textul, ci de cuvintele care vor să îi vindece inima, ochii. O adoram involuntar, și o sărutam voit.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #16

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #16

O adoram involuntar, dar o sărutam voit. Petalele de cireș s-au scurs parcă dintr-o dată la baza pomului și am crezut că astfel și-a pierdut primăvara rodirea. Petalele nu erau doar căzute la pământ, ele fremătau acolo, parcă hotărâte să renască într-o altă formă. Și-aveam dreptate. Mă simt tare mândru când am dreptate legat de freamătul petalelor de cireș.

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #15

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #15

„Zăpăcita a venit pe după mine și a sărit cu labele pe genunchii adunați ai fetei, lătrând curioasă, întorcându-și boticul spre mine. Cine este fata cu care vorbesc eu? Cine? Cum de nu le-am făcut cunoștință? Am mângâiat-o pe cap și am certat-o puțin pentru o acțiune care era o expresie autentică a numelui pe care îl poartă. Chiar în acel moment, cu cartea în mâna stângă, cititoarea și-a pus din nou pe pauză firul narațiunii pentru a o mângâia pe cățelușă. Și-a ales o zi de primăvară distinctă, una în care firului narațiunii i-a făcut mai multe noduri.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #14

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #14

„Mă pierdusem și eu în posibile continuări ale acestei scene, ratând momentul în care și-a adâncit privirea în noul capitol. Spre mine se evidenția doar pagina aproape în totalitate nescrisă, o pagină pe care editura a ales să o facă o pânză pe care să-și picteze cititorul cadrele în desfășurare ale modului în care și-ar imagina acesta continuarea cărții. Când și-a petrecut palma peste albul ce o făcuse să se oprească din scris, și-a întors privirea spre mine. Mi-a zâmbit și a ridicat cartea spre mine, spunându-mi că a așteptat de mult timp primăvara pentru a citi în parc pe banca ei favorită. Favorită a spus?”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

Gabriel Vulpoiu – Recenzie Mouelle Roucher Vol. I, de Cosmisian

Gabriel Vulpoiu – Recenzie Mouelle Roucher Vol. I, de Cosmisian

Pe domnul Gabriel Vulpoi l-am cunoscut ca urmare a acestei prezentări de carte. M-a bucurat să o văd pe Mouelle Roucher surprinsă de cuvintele și prezentarea unui bărbat.

Pe domnul Gabriel Vulpoiu îl găsiți aici (LINK)

Fabrica de poezie poate fi citită aici (LINK). Canalul Youtube al Fabricii de Poezie îl puteți urmări aici (LINK)

Cartea Mouelle Roucher poate fi achiziționată de aici (LINK)

© Cosmisian

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #13

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #13

„Diminețile răcoroase de primăvară erau perfecte pentru plimbări cu o asemenea cățelușă. În parc o lăsam liberă să alerge până cădea lată lângă banca pe care mă așezam de fiecare dată. Își așeza boticul pe lăbuțe și mă privea fără a-și dezlipi ochii de pe mine. Până soseau copiii. Avea nevoie de ei pentru a se bucura de viață. Era o mare iubire între copii și Zăpăcită. Pe mine mă bucura cel mai mult să îi aud pe copii țipând de bucurie, chiar dacă și ea lătra asurzitor. Vocea copiilor întotdeauna avea un culoar muzical spre urechea mea, spre sufletul meu.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #12

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #12

„Ioana respira primăvara în fiecare întâmplare pe care o povestea. Avusese o copilărie plină de aventuri pe dealurile înmiresmate de parfumul cald al florilor sălbatice ce colorau zilele târzii de vacanță. Crescuse aproape de munți, de care se ținea cu o mână. Iubise înălțimea lor, pe care o privea cu mâna adusă la ochi pentru a forma un monoclu al orizontului înălțat. Detaliile pe care le șoptea nu i le insuflasem eu pe ascuns. Și le născuse ea în taină, între rescrierile mele, făcându-mă să adăpostesc în minte posibilitatea ca ea să fie o făptură de care nu îmi amintesc eu, dar care se putea folosi de mine pentru a-i face loc în lumea cuvintelor mele. Ioana părea tot mai mult o metaforă care a prins viaţă.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

Viorel Ioniță – Recenzie Mariette. Muza și Inspirația lui Jules Verne, de Cosmisian

Viorel Ioniță – Recenzie Mariette. Muza și Inspirația lui Jules Verne, de Cosmisian


Ce surpriză am avut cu câteva seri în urmă găsind pe YT această recenzie. Mi-a cam crescut inima 🙂
Cu recunoștință pentru lecturarea cărții și pentru prezentarea ei participanților la Fabrica de Poezie, vă invit să vizitați linkul următor pentru a-l cunoaște mai bine pe domnul Viorel Ioniță (LINK)

Mai multe despre Fabrica de Poezie aici:(LINK)

Cartea poate fi achiziționată de aici: (LINK)

© Cosmisian

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #11

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #11

„Ai vrea să știi ce aș scrie pe soare? Ne-am arde amândoi trupurile până ar deveni șoapte. Știai că pe Soare se poate scrie doar cu șoapte? Sunetul lor este ca o adiere ce prevestește primăvară, anotimpul în care mi-am dorit să te întâlnesc. Am ascuns toate aceste șoapte în înflorirea cireșilor sălbatici, acolo unde ne vom întâlni fără efort, într-o repetiție unică, nouă de fiecare dată. În ochii tăi, Ioana, văd întreaga noastră iubire.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

Lucette  și O casă misterioasă din Timișoara

Lucette  și O casă misterioasă din Timișoara

Vrei să citești o perspectivă fictivă despre această casă misterioasă din Timișoara? Te invit să citești cartea „Lucette – viața dincolo de imunitate zero”

Din capitolul: Pick-up-ul din casa misterioasă

„Erau aproape de intrarea în parc. Au pășit pe aleea plină de frunze încrețite, ruginii. Ce poate încânta auzul mai mult decât foșnetul sublim al frunzelor necăzute încă sau al acelora care transformă drumul spre surpriză într-un adevărat exercițiu de culoare?

Parcul adăpostea o singură bancă lipită de acea clădire misterioasă. Chiar sub fereastra joasă era prinsă de perete banca, de parcă fusese amplasată doar pentru cei care locuiau acolo. Dar nimeni nu fusese văzut așezându-se pe ea.

– Tu vrei să mă duci acolo? Ești nebun? Tu nu ai auzit câte se spun despre casa aceea? Vezi? Are fereastra rabatată!

– Ți-este teamă? Ești cu mine! Orice fobie ai avea tu, cu mine ești în siguranță.

– Și cum se face că pe bancă este ceva? Și cablul acela de ce este petrecut de pe fereastră spre banca aceea? Ce îmi faci? Mi-e cam teamă, ca să spun așa. Ți-ai găsit și tu seara în care să mă testezi dacă mă sperii de ceva. Ah!

S-au apropiat de bancă, ea mai în spate. Obiectul de pe bancă era obiectul ei de suflet. Un pick-up! Un pick-up în parc, pe o bancă lipită de casa de care se temeau mai toți trecătorii! Și totuși, un pick-up? Unul de culoarea toamnei și a frunzelor ruginii!

– Ce surpriză mai e și asta? De ce îmi faci una ca asta? Un pick-up și un disc de vinil cu Cohen? Și mai e și la priză! Pot să îi dau eu drumul? Mă ucizi pe muzica mea favorită. Tu chiar atât de mult mă iubești?

– Ți-am tot spus! Dar să nu crezi că eu am adus toamna ca să te impresionez. Și surpriza mea este…

– Este.

– Este! Știi expresia aceea, „pe firul poveștii”?

– Nu. Chiar este o asemenea expresie?

– Vino cu mine!

O luă din nou de mână și a fost necesar să o tragă puțin după el, că o prinsese mișcarea pe Dance me to the end of love. Luase pick-up-ul în cealaltă mână.

– O, stai! Asta nu cred că se poate numi surpriză! Eu nu intru acolo! Tu înțelegi că prea mult mister duce la senzații horror?

Casa părea misterioasă pentru că nu avea decât o fereastră pe partea cu parcul. Prea puțini știau că acea casă era locuită, că avea o curte generoasă, cu bănci și câțiva pomi fructiferi.

Au intrat în casă, iar prima încăpere era un fel de coridor puțin luminat, în ton cu misterul cu care au zugrăvit mulți casa. Numai toamna începea să se vadă zidul ei, atunci când frunzele ce îl ascundeau nu se mai puteau abține și trădau misterul. Și iată-i pășind spre capătul coridorului, spre o ușă întredeschisă.”

© Cosmisian

Foto: Silviu Nastase

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #10

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #10

„Ne-am sincronizat perfect, ca de fiecare dată, întotdeauna la fel, de fiecare dată cu zâmbetul pe chipuri împrospătate de primăvară.”

© Cosmisian

Foto;7-themes

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #9

CITATE DESPRE PRIMĂVARĂ DIN MANUSCRISUL „CIORNELE UNUI SCRIITOR TĂCUT” #9

„Eu o priveam adulmecând mirosul de primăvară, devenit accesibil prin bunăvoința unui vizitator ce părea cunoscut, deși ei se vedeau acolo pentru prima dată, pe când eu o admiram conștient de secretul pe care îl purtam în mintea mea, acolo unde se născuse o iubire ce îi permite libertatea de a fi uitată. M-ai întreba de ce nu depăşesc acel moment pentru a dezvolta povestea, de ce mă complac în reveniri asupra unui moment banal. Dacă aș putea să îți transplantez ciorna Ioanei, ai înțelege fără explicații. Ea niciodată nu este doar o întâlnire, doar o plimbare. Ciornele mele sunt, în esență, un Déjà Vu perpetuu. Nu mi-aș explica atracția dintre noi fără un asemenea fundament liric.”

© Cosmisian

Foto: 7-themes

%d blogeri au apreciat: