Arhive pe categorii: 00. Publicații și Recenzii

O nouă carte „Toamna este o ciornă rescrisă”

TOAMNA ESTE O CIORNĂ RESCRISĂ

Toamna! Anotimpul meu favorit, cel în cadrul căruia mi-am descoperit cel mai adesea sursa de inspirație. Am scris proză scurtă, am scris versuri și am rămas cu un gust deosebit pentru acest anotimp. Tot toamna am început cele mai multe cărți, unele publicate acum. Deși pare un anotimp al decăderii, toamna este o primăvară în oglindă. Toamna este un anotimp care nu se termină niciodată!

În foarte scurt timp, într-o ediție specială, cartea „Toamna este o ciornă rescrisă” va fi publicată.

© Cosmisian

RECENZIE: „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, De Delicatese Literare

RECENZIE: „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, De Delicatese Literare

Cu doar câteva ore în urmă am ajuns pe pagina DelicateseLiterare în dreptul Recenziei cărții „Mariette – Muza și inspirația lui Jules Verne”, plin de apreciere pentru o asemenea recomandare de carte. Nu știam că s-a scris despre Mariette acolo, ceea ce a adus și mai multă bucurie, surprins fiind. Cu această ocazie îi mulțumesc Anei Sylvi Basica pentru Recenzie și vă invit să îi urmăriți activitatea pe Delicatese Literare aici! Le mulțumesc celor de redacțiile Editurii Siono (Link spre cărțile mele pe Siono aici!) și a echipei Delicatese Literare (Link aici!).

Vă invit să lecturați Recenzia cărții urmând linkul acesta, sau răsfoind pdf-ul de mai jos. Vă mulțumesc.

Cosmisian

Foto: DelicateseLiterare

___________________________________________________________________

Mariette. Muza și Inspirația lui Jules Verne – Cosmisian – Editura Siono – recenzie
23 iunie 2022
Mariette. Muza și Inspirația lui Jules Verne
Cosmisian
Editura Siono
Nr. de pagini: 192
An apariție: 2022


Dacă în Mouelle Roucher Iubirea ni se înfățișează a fi una matură, misterioasă și responsabilă deopotrivă, în Lucette – Viața dincolo de imunitatea zero Cosmisian ne prezintă o Iubire cu chip de copilă, care a dăruit cândva Speranța oamenilor. Ca mai târziu, în cel de-al treilea roman, Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne, autorul să ne dezvăluie o altă dimensiune a Iubirii, și anume una în care fragilitatea într-o lume scorțoasă și gri poate conferi un plus evoluției umane. (N Marianne)

Îmi rezerv dreptul de a-l numi pe autor unic prin felul său uimitor de a transforma cuvintele în imagini de un estetic vizual dus până la sublim. (Ami Ancelin)

Mariette, Muza și Inspirația lui Jules Verne este o împletire absolut minunată între realitate, creativitate, minte și suflet. (Cristinne CC)

Mariette este o lume formată din mai multe lumi, un labirint în care Timpul și Destinul se întrepătrund și apoi se risipesc, asemenea unei păpădii atinse de vânt, între trecut și clipa prezentă, făcând între ele o punte ieșită dintr-o călimară a cărei cerneală ascunde mistere și secrete. (Potecuța)


Pe Cosmisian l-am întâlnit, în vasta lume a literelor, prin intermediul lui „Lucette”, sora mai mare a lui „Mariette”. Spun mai mare pentru că a apărut prima în lumea de care vă vorbeam, însă ceea ce au în comun cele două grațioase prezențe este faptul că autorul lor le-a creat colțișoare de lume numai și numai pentru ele. Sunt născute aici, într-un ungher de Românie, însă trăitoare într-o geografie mult mai amplă, la care puțini acces. Cosmisian însă ne permite și nouă să tragem cu ochiul în spatele cortinei prozaicului și să vedem ceea ce poate altfel ne-ar fi scăpat.

Am deschis cu sentimente amestecate cartea de un roz brumat, de pe coperta căreia ne zâmbește ea, Fetița cu Codițe la fel, eroina incontestabilă a poveștii lui Cosmisian și a unei alte povești, cea a propriului destin, care ar putea fi privit de majoritatea cu o clătinare de cap, fiindcă ea este un copil cu sindrom Down născut în anii ’80, în România comunistă. Pornind de la această premisă, s-ar putea crede că vom da de o istorie tristă, dar cât de departe am fi de adevăr… căci nu toate sunt alb și negru, tristețea și bucuria sunt uneori fețe ale aceleiași monede, iar un far călăuzitor, precum cel plantat de Narator și bunul său însoțitor, Firul Narațiunii, în centrul universului Mariettei, poate aduce la lumină o cu totul și cu totul altă dimensiune.

Mariette are norocul de a avea în preajmă părinți devotați, bunici generoși cu timpul lor, cu emoțiile, dar și prieteni buni. Sau poate nu e un noroc, ci un drept câștigat de prezența ei luminoasă într-o altă zonă a existenței, una nedezvăluită profanilor. Naratorul și Firul Narațiunii sunt ei înșiși călători în timp, între lumile pe care le acoperă, înregistrând aventurile unor spirite deschise, între care se pot crea legături indestructibile în timp. Cum ajunge Mariette, Fetița cu Codițe la fel, să fie cunoscută drept muza și inspirația lui Jules Verne? Cine este micul Joji și ce se va alege de el? Dar de minunata noastră protagonistă? Sunt toate întrebări la care veți dori să primiți răspuns de la prima la ultima filă a romanului.

La începutul anilor ’80 apărea în această lume Mariette, un copil diferit, dar iubit. O prezență solară, care de-a lungul timpului s-a deschis precum o floare în fața posibilităților neștiute aflate în spații accesibile doar unor inițiați, copii cu spirit de aventură nelimitată de amenințarea banalului, precum ea și Joji, sau ale creaturilor născute din esența cernelii vărsate de îndrăgitul scriitor Jules Verne, cel care devine co-protagonist al istorisirii de față, călător la rându-i pe marea timpului, între vârsta de 12 ani, aidoma cu cea a Mariettei și momentul plecării sale într-o altă călătorie, de data aceasta numai a spiritului. între 1840 și 1905, Naratorul și Firul Narațiunii, entitățile născute din esența creativității simbolizată de cerneala de care aminteam l-au însoțit pe Jules, cunoscând-o, bineînțeles, și pe Muza lui. Ce mirare pe aceștia să o regăsească pe Muză după atâtea decenii, în însăși Fetița cu Codițe la fel, julită la un genunchi, exact la vârsta pe care o avusese tânărul Joji cel dornic de aventură… Ce de momente prețioase, unele care țin cititorul cu sufletul la gură, pentru a afla cum depășește Mariette obstacole apărute în cale, reacția părinților iubitori și a celor care o iubesc, dimensiunile remarcabile ale lumii ei interioare.

Cosmisian ne invită să îi fim alături Mariettei, dar și să căutăm în străfundurile propriei ființe comori nebănuite. Mariette ne arată o cale, calea de a fi noi înșine, într-o lume ale cărei miraje sunt ușor de urmat și ale cărei risipiri ne poartă de colo-colo, precum puful păpădiilor sau frunzele duse de vântul sorții.

Numai dumneavoastră puteți decide dacă veți naviga în largul oceanului necuprins pe corabia unde Mariette – Fetița cu Codițe la fel – este angelicul căpitan sau dacă veți coborî în primul port.

„Pe rând, cu încetinitorul parcă, fetița își în mu ia degetele în cerneală. Păreau un mănunchi de stilouri vii, vibrând de dorința de a scrie. Sau de a contura ce numai inima ei putea face. S-a așezat în genunchi în fața măsuței, sprijinindu-se cu coatele pe albul ei, al paginii, al norilor. Palma stângă se împotrivea vântului care dorea să ducă mai departe albul norilor de pe pagină. Dar ea știa. Norii pot fi ținuți în loc de degetele ei înmuiate în cerneală, care acum păreau mai mult ca o corabie ale cărei pânze erau smulse din pânza unui pictor care dorea să picteze nedefinit pe ceru! nopții.”

By Anasylvi

___________________________________________________________________

Cosmisian în Agora Artelor, Nr. 9, Iunie 2022 „Îmi extrag perfecțiunea unui personaj din culorile unui cub rubik”

Cosmisian în Agora Artelor, Nr. 9, Iunie 2022
„Îmi extrag perfecțiunea unui personaj din culorile unui cub rubik”

Cu încântare vă anunț apariția în Revista „Agora Artelor” nr. 9, Iunie 2022 a capitolului „Îmi extrag perfecțiunea unui personaj din culorile unui cub rubik” din Manuscrisul „Ciornele unui scriitor tăcut”, scris în perioada Septembrie 2021 – Ianuarie 2022.

Revista poate fi citită în întregime urmând linkul acesta: AgoraArtelorNr9

Textul propus îl puteți citi fie pe linkul de mai sus, paginile 58-59, fie aici, în PDF. Lectură plăcută. Aștept ziua în care să puteți citi întreaga carte „Ciornele unui scriitor tăcut”.

© Cosmisian

CRONICĂ LITERARĂ – Un nume de remarcat, de Veronica Balaj

CRONICĂ LITERARĂ – Un nume de remarcat, de Veronica Balaj

MeridianulTimisoara

Cosmisian, un nume/pseudonim, un pseudonume asumat artistic. În peisajul publicistic al tinerilor care exersează în proză, numele său are deja un răsunet. De obicei, noua generație nu are chemarea spre munca pe text, răbdarea, apetența să scrie proză. Care înseamnă trudă. Mulți atacă poezia, versul, inspirația frustă. Adesea și… neinspirația preferând descrierea nudă a unor stări sau mici secvențe dintr-o realitatea comună. La îndemână… Dar nu voiam să fac deschidere spre un asemenea subiect ci, să spun că, noii scriitori nu se aruncă în desfășurări epice la sute de pagini Lucru firesc dintr-un anume punct de vedere. Așadar, un autor de proză, intrat pe teritoriul literaturii și care preferă proza încă de la început, este de remarcat. Este și cazul lui Cosmisian.

Mouelle Roucher

Volumele sale, trei la număr, au văzut lumina tiparului la edituri din Capitală. Acesta despre care va fi vorba și precedentul, poartă sigla Editurii Siono, București. De notat că, mai toate beneficiază de o largă distribuție. Dacă precizez librăriile Cărturești, nu e un lucru de trecut cu vederea.

Volumele sale au o condiție grafică excelentă, atractivă, după toate normele marketingului modern. Autorul se implică, și în realizarea graficii de pe copertă așa cum, firește, trăiește fiecare frază, se împrietenește, construind personajele pe care le identificăm în povestea care se leagă ușor, ca o alunecare lină. Epicul pe care-l propune este colorat și chiar susținut în nuanțele sale prin metafore. Aceasta fiind tonalitatea predilectă.

REALITATEA SE RESCRIE ÎN ACEST REGISTRU

Întâmplări dramatice dar nu obsesive sau apăsătoare, personaje care alunecă în fantazare, ne propun o lume din visare și imaginar dar, cu suport în realitatea recognoscibilă. O anume tandrețe susține fluxul emoțional din cărțile sale. Punctul forte fiind fantazarea. Și expresivitatea prin metaforă. Ar fi superfluu să… povestesc vreuna dintre cărțile semnate de Cosmisian. Reținem poarta deschisă către imaginar prin susținerea metaforică, drept un îndemn la lectură.

Articole ale doamnei Veronica Balaj pe MeridianulTimisoara aici!

_____________________________________________

Cărți semnate de Cosmisian

LIBRIS

CĂRTUREȘTI

SIONO

COSMISIAN: MARIETTE – MUZA ȘI INSPIRAȚIA LUI JULES VERNE – RECENZIE

Au trecut cîteva ore de când mă lupt cu toate activitățile de astăzi, sperând să prind un moment liber pentru a citi. Sunt încântat să vă prezint recenzia scrisă de Oana. Prin ochii ei am văzut și eu ceva nou la cartea mea. Sunt surprins și eu de o perspectivă asupra tăcerii la care nu m-am gândit în acei termeni.
Sunt încântat.
Vă las puțin din text și vă invit pe Crâmpeie de Suflet să lecturați întreaga recenzie. Cartea poate fi găsită pe site-ul editurii la pachet cu Lucette, sau independent de aceasta.

_______________________________________

COSMISIAN: MARIETTE – MUZA ȘI INSPIRAȚIA LUI JULES VERNE – RECENZIE
2022-06-15

Cosmisian a reușit să ducă lumea poveștilor la un alt nivel, să transforme lectura în artă în adevăratul sens al cuvântului. Citindu-i cărțile, devii parte din ele la rândul tău, căci are darul ăsta, de a te scoate din pasivitate și a te transforma în personaj în propria operă, în martor activ la tot ceea ce produce imaginația sa. Și aceasta scoate la lumină multe minunății, căci autorul folosește cu talent de maestru tehnica narativă pentru a crea magie prin intermediul cuvântului, pe care îl vrăjește. Scrisul pentru el devine catharsis, iar asta se simte cu putere și îți bucură sufletul. Devii mai bogat citindu-l, iar acesta cred că este unul dintre marile câștiguri atunci când îi citești creațiile. „Din suflet de Narator își naște poveștile”, iar asta ajunge clar în suflet de cititor.

Este o adevărată sărbătoare atunci când cărțile sale își găsesc drumul până la mine. O știam pe Mariette încă din fașă, am citit ceva fragmente, dar acum mi-am încântat sufletul cu plinătatea prezenței ei. Și nu, din păcate nu am putut să o duc la Paris, dar am purtat-o cu mine prin Anglia, furând câteva rânduri unde era posibil. Și am lăsat-o să vadă puțin și din universitatea din Greenwhich, acum, serios, după aventurile sale prin universul lui Jules Verne, merita o nouă poveste și la Greenwhich, poate așa reușește să reînvie și manuscrisul pierdut!

Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne este un roman poezie, o feerie de senzații și trăiri, o minunăție de carte și de poveste, care îmbracă în nenumărate metafore un adevăr mai dureros și mai trist: cel al stigmatizării aduse de existența unui defect de cromozomi. Însă acest lucru nu împiedică deloc miracolul să se petreacă, pentru că Fetița cu Codițe este o adevărată muză și o inspirație pentru toți cei care ajung în contact cu ea, nu numai pentru marele Jules Verne:

Continuarea pe LINK

Crâmpeie de suflet

Cosmisian a reușit să ducă lumea poveștilor la un alt nivel, să transforme lectura în artă în adevăratul sens al cuvântului. Citindu-i cărțile, devii parte din ele la rândul tău, căci are darul ăsta, de a te scoate din pasivitate și a te transforma în personaj în propria operă, în martor activ la tot ceea ce produce imaginația sa. Și aceasta scoate la lumină multe minunății, căci autorul folosește cu talent de maestru tehnica narativă pentru a crea magie prin intermediul cuvântului, pe care îl vrăjește. Scrisul pentru el devine catharsis, iar asta se simte cu putere și îți bucură sufletul. Devii mai bogat citindu-l, iar acesta cred că este unul dintre marile câștiguri atunci când îi citești creațiile. „Din suflet de Narator își naște poveștile”, iar asta ajunge clar în suflet de cititor.

Este o adevărată sărbătoare atunci când cărțile sale își găsesc drumul până la mine. O…

Vezi articolul original 758 de cuvinte mai mult

VoceaTa.Eu @ „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, Iunie 2022

VoceaTa.Eu @ „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”

CARTEA LUNII

Cu încântare vă anunț apariția Recomandării de Carte „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, recomandare semnată de scriitoarea N Marianne, publicată în Ziarul Vocea Ta, ediția tipărită, Anul 2 * Nr. 10 (108), pentru care le mulțumesc Redacției pentru primire, Editurii SIONO – București, N Mariannei pentru textul scris și Cristinei Apostol pentru fotografie.

Totodată, în aceeași publicație poate fi lecturat și un text, drag mie, sub titlul: „Chipul tău îmi adăpostește mângâierea la umbra pleoapelor tale”.

Ziarul Vocea Ta, împreună cu publicația online AșiiRomâni.de este un Proiect susținut de Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni. Ziarul Vocea Ta este distribuit în Zona Metropolitană Nürnberg.

Cu multă apreciere Theodorei-Raluca Paun pentru sprijin.

Când mă gândesc la Mariette, o văd înconjurată de mulți prieteni dragi. Vrei să devii și tu unul? Te invit să citești Recomandarea scrisă de N Marianne:

N. Marianne despre „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, în curând la Editura Siono

„Dacă în „Mouele Roucher” Iubirea ni se înfățișează a fi una matură, misterioasă și responsabilă deopotrivă, în „Lucette – Viața dincolo de imunitatea zero” Cosmisian ne prezintă o Iubire cu chip de copilă care a dăruit cândva Speranța oamenilor. Ca mai târziu, în cel de-al treilea roman „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, autorul să ne dezvăluie o altă dimensiune a Iubirii, și anume una în care fragilitatea într-o lume scorțoasă și gri poate conferi un plus evoluției umane.

Mariette nu este doar un roman, ci o demonstrație stilizată. Cosmisian trasează liniile de construcție ale unei realități crude. Registrele bine structurate oferă personajelor o libertate expresivă. Paralelismul universului conceput folosește un limbaj plastic, ingenios, inventiv, și este completat de situații – povești de viață. Compozițiile realizate într-un stil incomparabil sunt naturale, conferindu-i cititorului emoții vindecătoare. Cu toate că Visul și Curiozitatea (o caracteristică definitorie a Copilăriei) o însoțesc pe Fetița cu codițe pe tot parcursul călătoriilor, Iubirea rămâne punctul de interes al lucrării.

Mariette, romanul care atinge cotele maxime ale metaforei, aduce în atenția cititorilor pe Fetița cu Codițe blonde. Ce are special această Fetiță față de alte fetițe din întreaga lume? Camarazii de drum, o conspirație a părinților care l-au rugat pe Joji, unul dintre cei mai mari aventurieri, cu o prestanță mondială, ireproșabilă, să îi îndrume Fetița în lumi nemaiîntâlnite vreodată, să călătorească și să exploreze până la capătul lumii și înapoi, să trăiască povești încă nescrise și să le transpună în termenii cei mai clari cu putință.

Romanul Mariette vine în întâmpinarea noastră cu un mesaj puternic, de actualitate, și anume stigmatizarea – o normalitate relativă, aș putea adăuga, dar o voi considera la rândul meu o limitare – „Universul unei copile cu Sindrom Down este adesea limitat de cei a căror inimă este încorsetată în prejudecăți și lipsă de empatie.”

Povestea care îmbracă întreg firul narativ este magică. Personajele pe care autorul le-a creat sunt aspiraţionale la rândul lor. Imprevizibilitatea Firului Narațiunii îl uimește chiar și pe Narator, care e nevoit să îi mai domolească pornirile, însă Iubirea va fi cu mult mai convingătoare.

Acțiunea se desfășoară în jurul Manuscrisului 66 care avea forma unei Neașteptări, ca un colier în formă de Fetiță cu două codițe. Aflat pe o tablă de șah interzisă, în interiorul unui Labirint născut de jos în sus pe măsură ce cuvintele albe, asemenea zăpezii, se aștern de sus în jos pe tabla de șah, Manuscrisul, care pare să dețină toate misterele lumii, așteaptă să fie descoperit. Aventura aduce cu sine strategii, dar și schimbări de împrejurări, printre cele mai diverse, transformând romanul într-unul excepţional.”

______________________________________________________________

Cu apreciere, al vostru Cosmisian!

Cosmisian în ANTOLOGIA PRIETENIEI, Vol. 6, Lansare 4.05.2022

Cosmisian în ANTOLOGIA PRIETENIEI, Vol. 6, Lansare 4.05.2022

Cosmisian – Mențiunea a II-a la Secțiunea proză cu „Femeia – o metaforă care a prins viață”
(cinci capitole din Manuscrisul „Ciornele unui scriitor tăcut”, Sept.2021 – Ianuarie 2022)

Festivalul – Concurs Internațional de Literatură și Grafică „Elogiul Iubirii”
(Valer Popean), Ediția a IV-a
LANSAREA ANTOLOGIEI PRIETENIEI, Vol. 6
4 iunie 2022, orele 10 – 16
Cu Mirela Minuţa

Dragi prieteni,

Premiile pentru Festivalul-Concurs „Elogiul Iubirii” și Antologia Prieteniei, Vol. VI sunt pregătite pentru a vă întâmpina la Buzău, în 4 iunie, la un eveniment cultural de excepție: Lansări de carte, Lansarea Antologiei Prieteniei – Vol VI, Gala de Premiere a Festivalului Concurs Internațional Cultural-Artistic „Elogiul Iubirii” -Ediția a IV-a.
Mulțumesc domnului George-Nicolae Stroia, directorul editurii Armonii Culturale, pentru profesionalism și promptitudine! Mulțumiri – cu stimă, respect și prețuire – pentru prefața cărții, domnului George CĂLIN, scriitor – Ambasador Cultural Convenţia ONU-Geneva; Mulțumiri cu recunoștință, pentru Precuvântare și Binecuvântări, Pr. prof. dr. Milea Mihail, membru în Uniunea Scriitorilor şi a Ziariştilor Profesionişti din România; Mulțumesc graficienilor care, prin contribuția lor, au dat un plus de valoare Antologiei Prieteniei… și nu în ultimul rând mulțumesc tuturor creatorilor coautori…
În cuprinsul celui de al VI-lea volum al Antologiei Prieteniei sunt îmbinate poezie, proză și grafică de calitate, amprente nemuritoare ale unui număr de 135 de creatori, consacrați, amatori sau debutanți:


Cosmisian – Mențiunea a II-a la Secțiunea proză cu „Femeia – o metaforă care a prins viață”
(cinci capitole din Manuscrisul „Ciornele unui scriitor tăcut”, Sept.2021 – Ianuarie 2022)

Alături de: Adrian Păunescu, Nicolae Tonitza, Valer Popean, Nicu Gavrilovici, Constantin Triță, Afrim Hyseni, Mișu Popp, Vasile Brânzan, Rodica-Cristiana Marin, Stelian Necșoi, Ionica Bandrabur, Mihai Cătrună, Iurie Brașoveanu, Nynna Vizireanu, George CĂLIN, George Filip, Florin Grigoriu, Aurel Anghel, Girel Barbu, Teo Laurean, Ștefan Stefan Doroftei (Doimăneanu), Camelia Florescu, Emil Almășan, Violetta Petre, George Tei, Liliana Liciu, Florin Bogdan Boitan, Sorin Bălășcău, Marina-Nicoleta Bădărău, Mircea Coroș, Viorica Cazan, Liliana Simion Mirela Minuța Alexa, Florin Tudoran, Doina-Maria Constantin, Sorin Dumitrache, Nicoleta Tudor, Mihai Soare, Ileana Vlădușel, Ioan Nicolae Mușat, Andreea Dilek Blahuță, Andreea Popa, Raissa Alexandriu, Andreea Berceanu, Vlad Alexandru Mărunțelu, Luisa Ramona Urucu, Monica Ștefania Hanciuc, Maria-Daria Balașca-Mihoci, Ecaterina-Elena Mititelu, Ana Enache, Andreea Stemate, Ada Ceparu, Raul Alexandru Mitruți, Victoria-Maria Pripon, Ioana Balmuș, Tamara Pop, Valeria Dulce, Valeria Postica, Andreea Georgiana Irimia, Cristina Cracea, Cristina-Violeta Gheorghiță Paula Diana Handra, Casian Ioan Sinpetreanu Dante Vescan Viorela Marinela Sandu, Adriana-Elena Axinte, Adelina-Maria Homenco, Oana Stephanie Roșu, Maria Antonia Vlad, Teodora Nițu, Georgeta Rada Geta Lipovanciuc, Nicolae Crepcia D, Daniela Konovală, Aurelius Belei, Marilena Răghinaru, Elena Stan, Georgeta Muscă-Oană, Simona Mihuțiu, Florinela Rusu, Issabela Cotelin Dorel Mancaș, Lăcrămioara Teodorescu, Ionel Alexa, Mihaela Ienuțaș, Marin Rada Ecaterina Chifu, Francisc Edmund Balogh, Mirela Cocheci, Olga Văduva Grigorov, Cristinel Badea, Voica Rusu, Elena Obrinteschi Angela Dumbravă, Gabriela Cecilia Cioran, Lăcrămioara Elefteriu, Constantin Iordan, Maria-Alexandra Iliescu Maria Pană, Laura Ilinca (LLaura Lali, Elena Mititelu, Bianca Timșa Stoicescu, Alexa Gavril Bâle, Florentina Danu, Andreea Cristea, Rodica Mureșan, Liliana Roibu, Carmen Ifrim-Săsărman, N. Marianne, Vasile Bele, Natalia Nicoleta Nicoletanatalia Soare Sandu Chiva, Marina Costa (Lelia-Elena Lelia Elena Vasilescu, Ramona Pantea (Irimie), Mirela Hubali, Nadia Urian, Iuliana Cozma, Ileana Corina Ciuraș, Costache Năstase, Loredana Cristea Loredana Constantin, Petru T. Grădinaru Vadurile, Cipriana-Manuela Nichita Frățilă, Eric Cristian Cirică, Corina Claudia Ioniță, Eugenia Calancea, Arpád Toth Elena Mărunțelu, Marlena Raducu Mioara Zaharia, Vladimir Potlog, Ileana Pușcașu, Radu Iorgulescu, Andreea Văduva, Liliana Albu.


Tuturor vă mulțumesc! Trăiască Cultura și Nația română!


Citindu-l pe Cosmisian. Cartea „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne”

Citindu-l pe Cosmisian. Cartea „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne”
„Citeşte. – E una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le poţi trăi.” – Lloyd Alexander

Și am citit, asemeni îndemnului de mai sus, și am trăit aventura vieții mele într-o poveste ce mi-a rourat privirea, ce mi-a pecetluit pe inimă durerea cuvântului scris într-o narațiune cutremurătoare. Și am citit, asemeni unei însetate de senzațional și am plâns neputința, fantasticul și bucuria. Acum într-o nevoie de a contempla gândesc scenariul, analizez mersul lucrurilor și mă las în voia firului narativ într-un joc al întâmplărilor fantastice ale unor personaje dornice de bine, de pace, de infinit. Astfel, „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne” de Cosmisian a fost mai mult decât o incursiune de întâmplări, a fost vibrație constantă ce a luat amploare colorând cuvântul, îngroșind fiecare literă astfel menționând că aici și acum totul e mai viu decât ți-ai imagina.

„Amintirile negate locuiesc doar în pieptul copiilor a căror singurătate insinuată se zbate în inocență. „

_____________________________________________________

Cristinei Apostol îi mulțumesc din nou pentru căldura și dragul cu care vorbește despre scriitura mea. Mariette este o reprezentare emoțională a ceea ce se poate petrece în lumea interioară a oricărui copil, despre care părinții uneori nu pot ști, dar pe care o pot susține prin iubire și prezență. Cum mai pot alimenta părinții călătoriile imaginare ale copiilor lor? Dându-le cărți.
Vă invit să citiți recomandarea făcută de Cristina.
Mariette și Lucette pot fi achiziționate la pachet într-o ofertă „serie de autor – Cosmisian” de aici!

Vorbe pentru suflet...

„Citeşte. – E una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le poţi trăi.” – Lloyd Alexander

Și am citit, asemeni îndemnului de mai sus, și am trăit aventura vieții mele într-o poveste ce mi-a rourat privirea, ce mi-a pecetluit pe inimă durerea cuvântului scris într-o narațiune cutremurătoare. Și am citit, asemeni unei însetate de senzațional și am plâns neputința, fantasticul și bucuria. Acum într-o nevoie de a contempla gândesc scenariul, analizez mersul lucrurilor și mă las în voia firului narativ într-un joc al întâmplărilor fantastice ale unor personaje dornice de bine, de pace, de infinit. Astfel, „Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne” de Cosmisian a fost mai mult decât o incursiune de întâmplări, a fost vibrație constantă ce a luat amploare colorând cuvântul, îngroșind fiecare literă astfel menționând că aici și acum totul e mai viu decât ți-ai imagina.

„Amintirile negate locuiesc doar în pieptul copiilor a căror…

Vezi articolul original 439 de cuvinte mai mult

Transmisiune din Labirintul Fetiței cu Codițe – Theodora Savuli

Transmisiune din Labirintul Fetiței cu Codițe
Theodora Savuli depsre Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne

Pe Theodora Savuli o puteți găsi pe Site-ul Editurii Siono.

Mă bucur, dragă Theo, pentru că te-ai lăsat prinsă în Labirintul Fetiței cu Codițe. O călătorie bună, observ 🙂

Realitatea între metaforă și visare: Mariette, muza și inspirația lui Jules Verne, Cronică de Veronica Balaj

„Realitatea între metaforă și visare – Mariette, Muza și Inspirația lui Jules Verne”

Cronică de Veronica Balaj

Editura Siono, Bucureşti, 2022

Cronica a apărut în Revista Floare Albastră (ISSN 2734-7710 ISSN-L 2602-0580) AICI

Cartea poate fi achiziționată de AICI

_______________________________

La Editura Siono, din București a apărut un nou volum semnat de Cosminian, scriitor care se află deja în posesia unei tonalități proprii, recognoscibilă dacă citești fie și fragmentar vreuna dintre cărțile sale. Ar fi vorba de mlădierea metaforei după cum impune inspirația. Desfășurarea epică a celor trei volume ale sale, Mouelle Roucher – Dezliterarea pe fuior de timp, Lucette – Viața dincolo de imunitatea zero, și, acum, Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne, se sprijină pe sentimentul iubirii, eterna lege a firii. Întâmplările din volumele sale au totdeauna o aură ușor enigmatică, problemele grave sunt îmbrăcate în metafore așa cum sunt și trăirile care strălucesc, sau cum sunt faptele neprevăzute.

Să ne imaginăm că ne propunem a fi cititorul acestui volum care, firește, a fost gândit să intre mai întâi în competiția vizuală cu numeroasele apariții editoriale care ne încântă și ne atrag privirile oriunde ar fi expuse. Așadar, condiția grafică nu trebuie neglijată. Ca urmare, se arată excelentă. Nu o poți trece cu vederea între celelalte exponate livrești de pe rafturile unei librării. Atractivitaea copertei și-o asumă Claudia Feti.

Prefața cărții, prin autoarea sa, Petruța Petre, ne avertizează că vom avea de-a face cu o poveste plină de surprize. Imprevizibilul se ivește din metafore dar, nu numai. Acestea fac nota particulară despre care pomeneam la început. Ușurința cu care manevrează iluzia că universul epic își are veridicitate, că este chiar așa cum ni-l prezintă metaforele, am mai subliniat-o și cu alte ocazii, și repet, este remarcabilă. Cunoscând acestea, iată-ne oarecum pregătiţi să purcedem la lectura acestui volum cu titlu atât de incitant.

Prima surpriză este că, ne învăluie un parfum imprimat în fiecare pagină.Ar fi, să spunem, o discretă invitaţie la o lectură plăcută. Se astfel confirmă faptul că autorul este un perfecționist, un foarte atent la detaliile care pot stabili o relaționare cu cititorul.

   Mă feresc a povesti în detaliu subiectul. Ar fi ciuntită curiozitatea stârnită de subiectul care, trebuie spus de la bun început, se clasează în trei părți și un Epilog. Pentru a nu răpi plăcerea descoperirii noului, a evoluției epice, mi se pare absolut firesc să mă refer la particularitatea artistică a textului, la valențele sale stilistice în structura epicului.

Remarc de la bun început inventivitatea autorului. El însuși devenind personaj, recunoscut în Naratorul (vocea auctorială). Foarte interesantă această poziție a celui care creează povestea.

Textul ne atrage într-un vertij de întâmplări care, ne-ar putea depărta de realitatea imediată. Dar, nu se întâmplă acesta întrucât Cosminian știe să echilibreze balanța visare-imaginarrealitate, la momentul potrivit. Exact când trebuie. În acest carusel, adevărat carusel dirijat între enigmatic și explicit, Jules Verne este absolut firesc să apară. Legătura dintre Mariette și Jules Verne este o altă dovadă de inventivitate artistică. Într-un angrenaj al visării, gestionat de Fetița cu Codițe, Jules Verne devine și el, într-un anume fel, personaj implicit, precum Fetița cu Codițe – Mariette, precum părinții, precum obiectele fermecate, tabla de șah, sentimentele atât de diverse.

Punctul care susține caruselul este în mișcare, sub forma unui pandant mobil între vis și realitate. Luând în atenție și relaționarea dintre personaje și tehnica folosită, înaintând pe firul epic, ne întâlnim cu Firul Narațiunii, care, uneori se implică explicit în mersul poveștii sau, rămâne doar spectator. Desigur, nu putem să nu remarcăm această altă inventivitate scriitoricească:

„M-am abținut cu greu să nu intervin. Cu toții știm ce se întâmplă dacă Naratorul îi permite Firului Narațiunii să intervină pentru a-și salva personajele, doar pentru că ar putea să le schimbe destinul.” (Cap. 16)

  Putem conchide că avem a cunoaște un demers epic plin de dinamism, o derulare a faptelor trăite la rang de vis ardent sau, nu, de realitate ambiguă, uneori tristă. Oricum, caruselul se învârte între magie, și realitate. Vom accepta să ne imaginăm o tablă de șah misterioasă, o călimară, la fel, o bogată lume de vise pe care o duce cu sine Mariette și, ca element de rotunjire al acestui univers magic, intervine realitatea cât se poate de palpabilă.

Putem conchide că întreaga derulare a epicului poate fi asemuită cu o călătorie fascinantă între cei doi poli numiți deja: real și imaginar legați prin metaforă, (o forță magică de asemeni).

În același registru al metaforei, a surprizelor narative, intră în scenă personaje simbol: Destinul, Timpul, Manuscrisul 66 în forma unei Neașteptări, (ca un colier care o sugera chiar pe Fetița cu două Codițe) sau, Joji, rugat să o îndrume pe fetiță într-o aventură de la un capăt la altul al lumii… De remarcat felul în care Cosminian, și în acest roman, ca și în celelalte semnate anterior, îmbracă faptele dramatice în metaforă și tandrețe discretă. Coloratura aventuroasă a viselor, tristețea, un anume dat dramatic, care ține de destin, legat de fetița cu Sindrom Down, totul este prezentat cu o admirabilă finețe sentimentală.

Călătoria dinspre realitate spre zona fascinantă a visării, a imaginarului și invers, redă un anume fel de-a trăi. Subliniez acest pandant foarte bine strunit. Când ai impresia că Fetița cu Codițe, personajul principal, Mariette, ne va atrage în labirinticele spații ale imaginației sale, unde ne-am putea pierde, la moment, se restabilește un echilibru și intrăm într-o realitate cât se poate de obișnuită.

Veronica Balaj

„Tu, Fetiță cu Codițe”, Issabela Cotelin despre Mariette

„Tu, Fetiță cu Codițe”, Issabela Cotelin despre Mariette

Mariette, frumoasă fată,
Te-am plimbat prin Orășel,
Te-am mai răsfoit o dată,
Te-am iubit din nou la fel.

Tu, Fetiță cu Codițe,
Muză-n vis a lui Jules Verne,
Gândurile-ți sunt mlădițe,
Sufletul din vis – etern.

de Issabela Cotelin

Pe Issabela Cotelin o puteți citi aici: https://semaiintampla.com/

„Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne” a fost publicată de Editura Siono

„Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne” a fost publicată de Editura Siono

Am bucuria să vă anunț faptul că în 20 aprilie 2022 a ieșit de la Tipografie cartea „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne”, la un an distanță de data apariției cărții „Lucette – Viața dincolo de imunitate zero”.

Cum poți obține un exemplar? Direct de pe site-ul SIONO. La final voi lăsa o listă a locurilor unde poate fi găsită în scurt timp.

Despre carte au scris deja cinci prietene bune ale scrisului meu. Mi-au făcut bucuria de a citi manuscrisul înainte de publicare și apoi au scris prefața și patru recomandări de carte în carte. Le veți putea citi în carte.

Voi reda în cele ce urmează Prefața scrisă de Petruța Petre, căreia îi mulțumesc în mod deosebit pentru cuvintele alese cu care mi-a condus cartea spre publicare.

PREFAȚĂ

Cuvintele devin într-o secundă sărace și se ascund exact așa cum o face Fetița cu Codițe din volumul lui Cosmisian, intitulat sugestiv Mariette –Muza şi Inspirația lui Jules Verne, iar eu acum,ca oricare alt cititor, mă simt dezarmată neștiinddacă este bine să rămân pe loc și să o privesc sausă alerg după ea să-i răpesc toate cuvintele pentrua putea să-mi scriu textul.

Cunoscând stilul lui Cosmisian din celelalte două volume citite, Mouelle Roucher – Dezliterarea pe fuior de timp și Lucette – Viața dincolo de imunitate zero, știam că voi avea o misiune grea. Cosmisian scrie îngerește, este un magician al metaforei, se joacă cu înțelesuri, scoate frumosul de unde te aștepți mai puțin, surprinde, atunci când crezi că te-ai obișnuit cu felul în care își țese pânza, Sensibilitatea sa o transpune în cuvinte și cuvintelor le oferă puteri nebănuite. Trezește emoții, le lasă să crească repede, exact cum cresc copiii…, apoi suflă peste ele și le risipește în sufletul cititorului.

Dar cine este ea? Cine este această fetiță – Mariette? De ce a apărut mica fantasmă să tulbure viața unui scriitor? Cum reușește o făptură plăpândă să oprească respirația Narato-rului, să-l facă să tresară, să lăcrimeze sau să zâmbească? Cum de Naratorul nostru pare uneori atât de pierdut, atât de emoționat?
Privit de sus, „dindărăt”, se poate observa cu ușurință duioșia cu care Naratorul călăuzește pașii fetiței, Narator care în momentele dificile plasează povara pe umerii Firului Narațiunii, făcând el însuși câțiva pași în spate, pentru a-și putea trăi emoțiile la maximă intensitate, fără să știe, poate, că odată cu el și cititorul se oprește copleșit de aceleași trăiri. Fără să bănuiască o clipă că și cititorul s-a oprit așteptând ca emoțiile să se așeze în sufletul său.

Narațiunea este la persoana I, naratorul lăsând uneori impresia că nu cunoaște mai mult decât personajul, alteori ne lasă să credem că într-o clipă, atât cât noi, cititorii, am întoarce privirea, ar putea să schimbe complet destinul personajului său.

Uneori avem senzația că suntem spectatori la teatru de păpuși, iar Naratorul este chiar păpușarul care-și mânuiește marionetele. Firul acela de care este prinsă păpușa, invizibil de cele mai multe ori, este Firul Narațiunii, pe care doar un Narator iscusit îl poate pune în valoare și căruia îi poate încredința misiuni importante.

Ne aflăm într-un labirint prin care se caută perpetuu toate instanțele comunicării și în clipa în care, cu sufletul la gură, există iluzia unui tot, imediat acesta se dispersează, plasându-l pe cititor într-o nouă căutare.

Mi-am întărit ideea că autorul este atent la ceea ce se-ntâmplă în jurul său și că este un fin observator al ființei inocente – copilul.

Observasem în opera literară Lucette acest aspect de o finețe impresionantă, iar acum am primit confirmarea. Se observă grija cu care Naratorul călăuzește pașii fetiței. Dar Doamne, cine este fetița? Iar apar zeci și zeci de întrebări în mintea cititorului. Fetița cu codițe este Muza? Nu, fetița cu codițe este Mariette. Ei, da! Linia dintre real și imaginar este atât de fină, încât uneori dispare și cele două planuri se contopesc într-unul singur ca o iluzie. E ca atunci când privești liniile de cale ferată și la început le observi drepte și paralele, pentru ca apoi să-ți lase mereu impresia că se unesc și se separă continuu. Așa te fură povestea, te introduce într-o lume din care fie nu mai vrei să ieși, fie cu greu deschizi poarta către realitate.

Povestea în sine este emoționantă, drama este profundă, sensibilă și reală. Taie în carne vie la propriu, lasă urme adânci în conștiința cititorului care, de fiecare dată, are nevoie de clipe de meditație, de momente de căutare de sine, de fire invizibile de care să se prindă strâns pentru a-și păstra echilibrul și pentru a rămâne în contact cu lumea reală. În mod sigur, volumul Mariette – Muza şi Inspirația lui Jules Verne va avea un ecou frumos, va trezi întrebări și-l va plasa pe cititor în ipostaza omului aflat în căutarea răspunsurilor. Aceasta este menirea unei opere literare, acesta este rolul unui scriitor. Cosmisian este autorul care m-a impresionat încă de la început, de la prima sa apariție editorială, și sunt convinsă că deține resurse nebănuite pentru a face asta în continuare. Este, cu siguranță, o revelație a literaturii noastre contemporane.

Și iată cât de frumos sufletul unui Narator țese povestea: „Mi-a fost dificil să aleg unde să îmi fixez rolul de Narator, așa că am rămas în apropierea doctoriței. Detaliile despre tăcerea Mariettei i-au rămas în gât doamnei Ecaterina, sufocând-o de suferință. Auzise puțin din toate acestea la telefon, dar greul părinților era intensificat aici. Speranța de a găsi răspunsuri i-a făcut să agite minutele în care au povestit despre momentele ce au urmat episodului de febră al fetei. Ochii i s-au umplut de lacrimi, mai mult pentru durerea părinților, decât pentru lipsa de reacție a unei fetițe cu o condiție medicală ciudată, despre care oricum se știau prea puține lucruri.”

Petruța Petre

Descriere

Dacă în Mouelle Roucher Iubirea ni se înfățișează a fi una matură, misterioasă și responsabilă deopotrivă, în Lucette – Viața dincolo de imunitatea zero Cosmisian ne prezintă o Iubire cu chip de copilă, care a dăruit cândva Speranța oamenilor. Ca mai târziu, în cel de-al treilea roman, Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne, autorul să ne dezvăluie o altă dimensiune a Iubirii, și anume una în care fragilitatea într-o lume scorțoasă și gri poate conferi un plus evoluției umane. (N Marianne)

Îmi rezerv dreptul de a-l numi pe autor unic prin felul său uimitor de a transforma cuvintele în imagini de un estetic vizual dus până la sublim. (Ami Ancelin)

Mariette, Muza și Inspirația lui Jules Verne este o împletire absolut minunată între realitate, creativitate, minte și suflet. (Cristinne CC)

Mariette este o lume formată din mai multe lumi, un labirint în care Timpul şi Destinul se întrepătrund şi apoi se risipesc, asemenea unei păpădii atinse de vânt, între trecut şi clipa prezentă, făcând între ele o punte ieşită dintr-o călimară a cărei cerneală ascunde mistere şi secrete. (Potecuța)

Mariette & Lucette împreună cu celelalte titluri Siono pot fi găsite:

Rețeaua națională Humanitas

București (Auchan, Cișmigiu, Kretzulescu, Magheru) • Alba Iulia • Bistrița • Brașov • Cluj • Galați • Oradea • Piatra Neamț • Ploiești • Sibiu

Rețeaua națională Cărturești

București (Verona, Carusel, AFI, Modul Cărturești, Promenada) Arad • Baia Mare • Brașov • Brăila • Cluj-Napoca • Constanța • Craiova • Iași • Oradea • Pitești • Ploiești • Sibiu • Suceava • Timișoara

Rețeaua națională Alexandria

Arad • Bacău • Bistrița • Botoșani • Buhuși • Buzău, Câmpulung Moldovenesc • Fălticeni • Focșani • Galați • Gura Humorului • Iași • Onești • Piatra Neamț • Rădăuți • Râmnicu Vâlcea • Roman • Suceava • Târgu Ocna • Vatra Dornei

Șt. O. Iosif – Brașov
Mihai Eminescu – București
Elstar – Câmpina
Gaudeamus – Cluj-Napoca
Prăvălia cu Cărți – Constanța
Dorian Gray – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
Casa Cărții – Iași
Junimea – Iași
Esotera – Timișoara
Libris Eminescu – Târgu Mureș
Librali Cart – Turda
Galerie Moldave – Paris

ONLINE
Cărturești
Humanitas
Libris
Adler
Galerie Moldave

Dia despre „Lucette – viața dincolo de imunitate zero”

Dia despre „Lucette – viața dincolo de imunitate zero”

„Lucette este reflecția delicateței și emoției, a cuvintelor ‘sensibilitate’ și ‘gingășie’ . Este o poveste nu doar captivantă, cât aproape palpabilă prin prisma condeiului lui Cosmisian, care nu numai că te aduce aproape de personaje și te îndeamnă să te identifici cu scene cât se poate de empatice, dar te prinde în mreje și te face personaj în propria-i carte. ” – Iuliana Cazan, blogger – Glasul literaturii

Poți citi fragmente urmând linkul următor

Cartea poate fi comandată urmând linkul următor

Despre Canalul Youtube al Dianei: Bun găsit pe canalul meu de Youtube! Sunt Diana Mîndrilă, mamă, soție și iubitoare de cărți și frumos. Videoclipurile pe care le veți găsi aici vor fi cu și despre cărți, dar voi aborda și alte subiecte despre viața mea și ceea ce mă înconjoară. Periodic voi publica o serie de filmulețe în care voi citi povești de seară pentru copii. Sper să vă placă alături de mine. Și nu uitați: abonați-vă și apăsați clopoțelul pentru a primi notificări de fiecare dată când public ceva. Vă îmbrățișez și vă urez ca tot ce e mai bun să vă invadeze viața!

______________________________________________________________

Filă de jurnal
A fost cândva prea puțin în viața ta
Notă: aceste versuri, rearanjate, îi aparțin lui Marcel. Sunt scrise după ce a aflat de la medici că soția lui…

Ai simțit vreodată
cum tai cu vorbele tale alte vorbe,
sugrumându-le literele cu putere,
scoțând din miezul lor secretele cuvinte,
ce zăceau parcă de-o eternitate în ele?
Ai simțit vreodată
cum mergi pe cărări labirintice,
iar în urma pașilor tăi se țese viitorul,
un viitor ce privește acuzator
din ruinele ierbii strivite?
Ai simțit vreodată
cum e să minți un copil
doar pentru a-i salva o copilărie
ce deja a murit în ochii lui,
dar pe care tu nu o crezi dispărută?
Ai simțit vreodată
cum îți înghiți propriile lacrimi,
doar pentru a nu le topi pe ale fetei tale
în mascarada de cretă
ce dansează haotic în jurul tău pe asfalt?
Ai simțit vreodată
cum involuntar revii
la locul amintirii dureroase,
adunând pe furiș visele,

speranțele fărâmițate în alizeul timpului?
Ai simțit vreodată
cum florile se ofilesc
doar cu o singură privire
ce poartă trista decadență
în flăcările nestingherite ale neiertării?
Ai simțit vreodată
cum clipele lovesc
în ființa ta ca niște secole de istorie nescrisă,
pe care sălășluiesc nefireștile doruri
purtate pe potecile neatinse?
Ai simțit vreodată
cum tăcerile te asurzesc
cu melodia lor vaporoasă,
strivindu-ți singurătatea
până la disperarea limbajului semnelor?
Ai simțit vreodată
frica ce-ți șuieră prin oase
ca un tunet străfulgerat din neputință,
și gândurile ce se ceartă între ele,
iar inima îşi îngroapă glasul în tumultul lor?
Ai simțit toamna
scuturându-se subtil de fructele coapte,
născute din florile ofilite în primăvară înghețată,

când nu visau decât să ne încânte pe noi?
Ai simțit vreodată
cum e să cazi în văi întunecate,
să tremuri de teamă,
iar la capătul lor să descoperi lumina tămăduitoare
despre care alții au spus încrezători că există?
Ai simțit vreodată
cum este să primești
tot ce ai visat
în clipa când ai renunțat
să mai trăiești sperând?
Ai simțit vreodată
cum sufletul îți ruginește în tăcere
Ori de câte ori calci peste alte suflete,
doar pentru că speri
să îl tocești pe al tău?
Ai simțit vreodată
cum e să iubești până la epuizare,
o ființă de la care nu ți-a rămas
decât amintirea că a fost cândva,
prea puțin, mult prea puțin, în viața ta?
Ai simțit vreodată?

Prima colivie din viața ei a fost îndreptată spre libertate – On Catchy

Fiicei mele, Perseida (partea a cincea) – On Catchy

Prima colivie din viața ei a fost îndreptată spre libertate

Cele mai frumoase amintiri din viața unui copil sunt acelea care se nasc pe neașteptate. Noaptea găzduiește cele mai îndrăznețe vise, pe care le scrie cu legături între stele. Constelațiile sunt zâmbetele copiilor, pe care le poți vedea atunci când cerul este permisiv și te lasă aproape de misterele lui. Doar cei cu inima liberă de constrângere pot privi spre luminile ce nasc vise, acele suflete ce văd cerul limpede ca o amintire pe care o îndrăgești, una pe care nu vrei să o lași din mână. Nopțile nasc visele care se aștern în viețile copiilor. Amintirile devin, în cele din urmă, hărți pe care le folosesc oamenii, să zboare spre libertate.

Pentru Perseida, amintirile cele mai frumoase s-au lipit de sufletul ei luminos în anotimpul nașterii ei, iarna. Nopțile erau senine, etalând magia stelelor ce se confundau cu fulgii de zăpadă. Micuța noastră își serba cel de-al șaptelea an de viață, a șaptea iarnă. Ne-a cerut să o trezim la ora la care se născuse, pentru a o ține în brațe. Noi nu am dormit până la ora 2:10. A trezit-o mama ei, singura ființă ce poate trezi blând un copil. O sărutare pe semnul primei lacrimi șterse de mamă, pe locul ales de fulg pentru a-și întipări neasemănarea pe chipul ei. A cuprins-o în brațe și a sărutat-o pe obraz, apoi pe frunte. Întotdeauna îi șoptea ceva la ureche, o privea și o întreba simplu: „Da?”. Perseida râdea de fiecare dată.

Liniștea le-a adormit fulgilor jocul, făcându-i să se aștearnă pe pământ ca o manta care să-i amintească soției mele de puritatea cu care a venit pe lume fiica noastră. În lumea noastră un singur lucru mai egala unicitatea fulgilor – chipurile oamenilor. Plutirea lor este, poate, una dintre cele mai frumoase definiții ale libertății. Zăpada este un strop de apă ce dorește să fie o stea căzătoare, una al cărei destin este să graviteze în jurul omului.

© Cosmisian

Prima poezie din viața ei a fost despre zăpadă, baletul apei în plutire – On Catchy.ro

Fiicei mele, Perseida (Partea a patra) – Link Catchy.ro

Prima poezie din viața ei a fost despre zăpadă, baletul apei în plutire

Iarna și-a adus cu ea pietre de hotar, cu care să ne amintească prețul pe care îl plătesc fiicele oamenilor. Cu fiecare an ce s-a ascuns sub pătura albă a devenirii, am văzut tot mai multă strălucire pe chipul fiicei mele. O reflecta pe a mamei ei, o femeie ce și-a făcut din pietrele de hotar piloni ai unui labirint ce străjuiește fericirea copilei. Într-o mamă există un foc de nepătruns pentru un bărbat, un mister ce o face capabilă să-și iubească fiica dincolo de rațional. Pentru aceasta, am văzut-o într-o nouă lumină. O puteam doar aprecia pentru izvorul de iubire pe care îl transforma când într-o îmbrățișare în diminețile în care o pregătea pe Perseida pentru grădiniță, când într-o privire care îi oferea micuței căldura pe care să o adune în inimă.

Ne pregăteam pentru prima serbare de iarnă, organizată în acest an de grădiniță la Căminul Cultural al orașului de munte. Participanții, micuți și emoționați, își etalau ținutele de gală privind spre chipurile părinților, smulgându-le cele mai alese aprecieri. Cei mici le făceau cu mâna, părinții se ridicau, fericiți, răspunzându-le energic. Rolurile le fuseseră împărțite cu grijă de Crăiasa Zăpezii. Între copii și roluri s-a creat o prietenie atât de apropiată, că ne era tot mai greu să ne dăm seama de diferență.

Noi, ca o pereche de părinți obișnuiți cu zâmbetul iernii, o priveam pe fiica noastră, o sublimă creație a iernii. De departe, părea o stea în mișcare, poate și datorită trenei incandescente, prinsă de talia ei de prințesă. De aproape, Perseida era un fulg autentic de zăpadă. Strălucirea de pe chipul ei oglindea însemnul ce i-a fost oferit de un pui de zăpadă, cu prețul topirii. Acea lacrimă i-a rămas pe chip ca un semn, ca o dovadă că nu toate lacrimile sunt smulse din suferința mamelor ce nu-și găsesc alinare. A fiicei noastre era o replică a Universului, ce le amintește oamenilor că poți purta pe chip și lacrimi ale unui destin înmiresmat.

Crăiasa Zăpezii a anunțat începutul serbării, un spectacol viu al unui episod din viața orașului de la munte în plină iarnă. Copiilor le-au fost împărțite cele mai bune roluri cu putință, nefiind omisă nicio minune a iernii, a familiei, a comunității. Scena s-a umplut cu copii, care mai de care cu ochii după părinți, complet ignoranți cu privire la noblețea caraghioșeniei lor. Erau atât de frumoși, egalați doar de ninsoarea ce le pregătea recepția după spectacol. Iarna îi aștepta cu un covor proaspăt așezat, moale și numai bun pentru tăvăleală.

Fetițe îmbrăcate în costume de zăpadă dansau ca un nor de apă ce plutea spre pământ în cele mai diversificate forme ale cristalizării. Dintr-un colț al peretelui ce susținea parte din recuzită, Soarele, timid între atât de mulți copii, căuta să își facă simțită prezența, lucind printre fărâme de bucurie presărate pe chipurile micuților. Cerul s-a umplut cu mii de prințese zburătoare, lucind cu îndrăzneală peste dealurile ce mărgineau Orașul de munte. Mi-am întins mâna spre una dintre ele, să îi fac loc în palma mea de tată, dar astăzi juca un rol ce depășea timpul. M-a privit cu iubire și a spus: „Tati, nu pentru tin’ cobor! Sunt doar o balerină, ce-mi place să dansez…”

Seara a fost un deliciu pentru toți părinții din sală. Ne priveam copiii cu o admirație egalată doar de zâmbetele lor. Erau atât de îndrăgiți, încât au uitat cu totul că ne ofereau o reprezentație pregătită de la începutul iernii, un mănunchi de reușite pline de bucurie. Ne uitam la ei și aproape că nu mai știam că printre ei ne aveam fii sau fiice. Astăzi priveam un ansamblu al grației pe care doar zăpada îl putea exprima mai bine. Când balerine pe pământ dansează un dans divin, de-un alb lucios, atunci îmi dau mai bine seama cât de gingașe sunt pe jos. Sunt doar un trecător, le las și pentru tine…

Povestire publicată în volumul Litere pe fulgi de nea – Break the ice – SIONO Editura

© Cosmisian

12 ani de wordpress și 12 manuscrise ce așteaptă publicare

12 ani de wordpress și 12 manuscrise ce așteaptă publicare, unul nou pe rol


Au trecut doisprezece ani de când scriu pe blog. O fac cu drag, deși în ultima vreme am petrecut mai mult timp scriind cărți în liniște, aproape de sertarul ce le tăinuiește acum înscrisul. Ați fost alături de mine în toți acești ani, m-ați citit și încurajat. Vă mulțumesc mult și sper că lecturarea scriiturilor mele v-a plăcut.

Privesc în urmă și sunt încă foarte surprins că mai scriu. O îndeletnicire cu care m-am obișnuit în unele nopți, pentru că, se știe, scriu doar în liniștea profundă a nopții. Pe blog am 1100 articole, în sertarul manuscriselor am 12 manuscrise pe care le îndrăgesc și posibil să le public în următoarea perioadă.

După cum știți, am publicat în două Antologii și am reușit să public două cărți. Vă las link spre Goodreads, unde vă invit să lăsați impresii dacă ați citit cărțile.

2013 – „Povestea Nimburucului grădinar și a Păpădiței lui”, apărută în Antologia Poveștile de la Bojdeucă XV (2014)
2019 „Mouelle Roucher – Dezliterarea pe fuior de timp”, Vol. 1, apărută la Editura Libris, acum Creator.
2021 „Lucette – viața dincolo de imunitate zero”, apărută la Editura Siono
2021 „Fiicei mele, Perseida!”, apărută în Antologia Litere pe fulgi de nea/Break the Ice, Editura Siono

Dacă nu le-ați citit, vă învit cu drag pe linkurile cărților în print. „Povestea Nimburucului grădinar și a Păpădiței lui” o voi publica într-o serie nouă, dedicată păpădiei. Vor fi cel puțin trei povești pe această temă.

Pentru anul acesta am o surpriză, pe care o voi anunța foarte curând. Eu m-am încărcat emoțional și mă abțin cu greu să nu vă spun.

Mariette – Muza şi Inspirația lui Jules Verne” – de Cosmisian

Din cuvântul autorului: „Cine nu a fost fascinat de scrierile lui Jules Verne, dacă le-a citit? Cine nu şi-a dorit să culeagă de dincolo de cuvinte acel fir al narațiunii care a stat în spatele aventurilor acestui impresionant scriitor? Fiecare scriitor are în spate o Muză, una care îl inspiră constant, nu doar să scrie, ci să fie, să existe în acel univers al imaginației ce naște cuvânt, îl crește şi îl maturizează până ce acesta devine carte. 

În 1840 Jules Verne fuge de acasă pentru a procura un colier din corali, de găsit în India. Prins de familie, disciplinat şi pus să promită că nu va mai fugi de acasă, tânărul aventurier promite că nu o va mai face, cel puțin nu în maniera vizibilă, cea pentru care putea lua din nou o bătaie, soră cu naufragiul. Credeți oare că acesta a abandonat o asemenea misiune de suflet?

Manuscrisul „Mariette – Muza și Inspirația lui Jules Verne” își propune să dezvolte acea călătorie, transformând-o într-o călătorie de o viață, dacă nu chiar de două.  O menționez şi pe a doua, dar nu a lui, ca prelungire a efemerului în care ne simțim cu toții încorsetați, ci a Muzei lui, o fetiță cu codițe din alt timp, prinsă între lumi încă din fragedă copilărie.

Mariette crește într-o familie din vestul României, în anii comunismului, unde i se întipăresc culorile lumii lui Jules Verne. Cât de mult a contribuit prezența cărților lui Verne putem afla pe întregul parcurs al acestei cărți. În anii 1980 este prinsă într-un Vis, unul care o transportă în timp chiar pe Velierul pe care plănuia Jules Verne să călătorească. Intersecția acestor două lumi este oferită cititorului într-o maniera specifică stilului meu scriitoricesc, metaforic și palpabil.   Să trezești o fetița ca aceasta din Vis este un lucru nefericit. Pentru ea, a fost o tragedie, pentru că sufletul ei vesel și iubitor a rămas în lumea lui Jules Verne. Pentru Narator, a însemnat imposibilitatea de a mai schimba ceva în povestea protejatei lui, despărțindu-l de geamănul lui, Firul Narațiunii. Pentru Jules Verne, această trezire a însemnat un naufragiu. Cum au fost întregite aceste suflete?”

Răspunsul? În curând!

Lectură plăcută ori de câte ori poposiți pe http://www.cosmisian.com
© Cosmisian

Veronica Balaj: IARNA, PERSONAJ LITERAR

Veronica Balaj: IARNA, PERSONAJ LITERAR

Antologie Siono 2021 a
Am primit în dar, în luna darurilor, două volume de proză, însumate în două antologii având ca subiect iarna. Editura care și-a asumat acest lucru se numește, poetic, SIONO București. Nici nu cred că e necesar să le numesc, volumul prim și volumul următor. Ambele, din punct de vedere artistic, sunt pe același palier. Admirabil. Îmi îngădui să fac referire la acestea în ordinea în care le-am lecturat: volumul cu fond roșu pe copertă, intitulat „Litere pe fulgi de nea – Povești de iarnă, /Break the ice”, Editura Siono, București, 2021, cu o prefață semnată de Issabela Cotelin și volumul albastru, „Șotron pe zăpadă, /Let it snow”, aceeaşi editură și an de apariție, cu o prefață semnată de Em Sava.

Volumul roșu, să-l numim așa oarecum convențional, pentru diferențiere, cuprinde, după cum precizează și titlul, povești despre iarnă. Ne întâmpină nu mai puțin decât 30 de autori: Paula Bârsan, Cristinne C.C., Emil Călinescu, Antonela Chezan, Margareta Cloșcă, Cosmisian, Andreea Cristea, Caliopi-Alina Dinu, Cristina Dinu, Ellen G. Dombrov, Ela E.H., Irina Georgiana Filip, Corina Finta, Simona Gânj, Alina Gheorghe, Diana Gole, Denisa Grigoraș, Fabiola Ion, Dana Maria Jugăurs, Lilioara Macovei, N. Marianne, Oana Elena Pană, Petruța Petre, Florina Popa Dumșe, Limona Rusu, Ioana Serota, Monica Stan, Bianca Timșa Stoicescu, Vali Șerban și Teodora Vescan.

Din start, prefața care poartă semnătura Issabelei Cotelin ne acroșează plăcut. Putem aluneca în lectură ca pe o pârtie de gheață, când avem patinele bine fixate. Și, mai ales dacă știm să facem volute (aici, de imaginație), dacă știm să facem slalomuri printre întâmplările și stările puse în pagini de către autor/autoare.

Întocmirea unei antologii, se știe, presupune respectarea unor reguli obligatorii, în prim plan fiind calitatea artistică a scrierii. Celelalte coordonate își au și ele importanța lor, dar primează acest deziderat. Așadar, selecția textelor trece printr-un prim filtru. Acceptul de a face parte din acest conglomerat de întâmplări, personaje, stiluri, care imperios vor trebui să aibă ca temă referențială iarna, egalează cu girul acordat autorului. Prefațatoarea, inventivă, compară demersul cu un concert de cameră. Aceasta sugerează din nou exigența de la care s-a pornit în alcătuirea volumului.

Dacă ar fi să analizeze cineva cele 30 de proze scurte, pe fiecare în parte, ar da la iveală o nouă carte. Tematica este unică, dar imaginația creatorilor de literatură nu are bariere. Liantul tuturor textelor este, firește, iarna. Iarna, cu hlamida sa albă, devine personaj în diferite ipostaze și, totodată, este cadrul care asigură desfășurarea poveștilor. Zăpada, fulgii de nea, frigul, gheața, sunt elemente compensatorii pentru definirea cadrului. S-ar putea spune, da, lucru firesc. Nu are cum altfel să se închege o țesătură epică în jurul temei propuse dacă nu ar fi luate în seamă elementele menționate ca fiind absolut necesare. Ele dau tonul, susțin tonalitatea, dau coloratura, susțin sugestia stărilor care mobilizează povestirea. Apropo de tonalitate și stări, în derularea subiectelor vom fi părtașii unor trăiri care mai de care mai atractive. De menționat că din niciuna nu lipsește însă iubirea. Oricum ai întoarce textul, iubirea este suport și esență vitală, într-o formă sau alta: cu sărbători în varii sfere geografice și, mai ales, cu amintirea iernilor la bunici, a vieții la bunici, toate devenind poveste sau Dorință de Crăciun, cum se intitulează și textul semnat de Ela E.H.

Iubirea și iarna, două realități din mixajul cărora nu poate ieși decât o… poveste de viață.

Iubirea este eșafodaj și farmec. Structură și esențializare a vieții.

Iarna, deși nu poate fi decât anotimpul rece, nu poate încremeni flama iubirii oricât s-ar strădui. Fie că este vorba de amintiri, venirea pe lume a unui nou membru în familie, (Puzzle de iarnă, de Paula Bârsan, textul care deschide volumul), fie că vom hălădui prin zăpezile Canadei și poveștile fantaste ale oamenilor dintr-o anume zonă, (Asasinii iernii, de Cristinne C. C.), fie că urcăm în metaforă și sugestie absolut fermecătoare, atingătoare la suflet, precum în proza (Fiicei mele Perseida) semnată de Cosmisian, unde fiica este simbolic prezentată ca o creație a iernii. Și etapele vieții sunt marcate tot de acest anotimp care, deși plin de alunecușuri înghețate, nu înfrânge iubirea: Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă. Metafora textului merge mai departe și fulgii de nea, în zborul lor, spune autorul, sunt o sugestie a libertății. Viețuitoarele, păsările de data aceasta, sunt parte din poveste. Legătura ființelor vii cu zăpada albă, și când munții țin valea în mână, (superbă comparație în care autorul, Cosmisian, excelează), atrage cititorul către esență, către primordialitatea existenței. De fapt, autorul este cunoscut datorită volumelor sale de proză, în care povestea și fantazarea sunt foarte ingenios legate. Autor prezent și în librăriile Cărturești, alături de colegii publicați de Siono Editura, susține aici tematica propusă printr-o proză scurtă cu inserții poematice.

De luat în seamă, înscrise sub același simțământ al iubirii și amintirilor sunt și povestirile din copilăria cu ierni de neuitat, care intră în parcursul datinilor emblematice. Numim câteva autoare și titlurile textelor: Denisa Grigoraș, Crăciunul mi-a redat nemurirea, Ceasul, de Corina Finta, Povestea oricărei treceri, deLimona Rusu și, chiar dacă iernile nu mai sunt ca altădată, noi, oamenii, ignorând forța naturii, trebuie să le luăm în seamă și pe aceste ierni care sunt ale noastre. Mai serbede, mai fără muzică stelară, dar nu pot fi scoase din calendare, idee sugerată în A fost odată iarnă, text semnat de Cristina Dinu.

Personajul iarnă joacă multe roluri în acest volum și mereu, oriunde ar fi, dincolo de ocean în capitala care nu doarme niciodată, New York, sau într-un cătun unde mai trăiesc, mai respiră poveștile magice, nesufocate încă de informațiile venite prin mijloacele moderne de comunicare, iarna se dovedește un anotimp plin de sugestii și reper de inspirație artistică. Și dacă vine cu zăpada sa peste valurile mării, e un farmec dat de sărbătoarea Crăciunului oriunde ne-am afla. (După zece ani, Bianca Timșa Stoicescu).

Monotonia albului zăpezii nu-i decât de suprafață. În esență, zăpada poate sugera o lume specială.

Volumul al doilea, pe care l-am numit albastru, după culoarea predominantă a coperții, cuprinde 31 de nume de autori pentru care, de asemenea, iarna a devenit subiect: Daniela Alistar,cu povestirea Iubirea unui cupidon turcoaz//, Ami Ancelin, cu Andru și căsuța din globul de cristal//, Maria Andreescu, Cadoul zăpezii//Mihai Bălăceanu, cu textul, Iarna care mi s-a dat//, Cristina Centea, Azi nu ninge//Aurelia Chircu, O portocală de Crăciun//, Camelia-Maria Cîmpeansemnează proza remarcabilă, Fata cu vioara roșie//, Victor Cobzac, Povești la gura sobei//, Marina Costa propune textul cu titlu incitant, Crăciunul la Butoiul fermecat//, Issabela Cotelin, Interviu cu iarna//, Cristina Cristea, Rochia roșie//, Otilia Dima, Iernile noastre aveau miros//, Emil Larențiu Drăgoi, ne conduce spre vremi vitejești în textul Iarna haiducilor//, Cristina Dumitru, Prințesa de varză acră și de murături//, VeronicaDumitru, Flashback,// Nicolina Halgaș, Tabloul//, Lelia Iancu, Ascensiunea scorpionului pe alb de decembrie//, Clara Elena Marinescu, Închipuire sau realitate//, Alina Minea cu, Vis de iarnă//, Diana Mîndrilă, Ultima ninsoare//, Crina Pop, Molidul//, Oana-Andreea Răcaru, Urmele//, Theodora Savuli, Neînțeles//, Bianca Scurtul, O poveste despre Sfântul Nicholas, Madeira și destin//, Laura Sgârcitu, Câteodată, drumul către casă//, Liliana Simion, Ultimul Crăciun//, Mona Șimon, Călătoria//, Daniela Toader, Tunelul//, Irina Cristina Țenu, Poveste de iarnă cu parfum//, Almona Țilea, Corăbii, portocale și cafea, //Ileana Vlădușel, Umbre albe.

Desigur că acest florilegiu de titluri este un indiciu ferm al varietății de situații în care iarna poate deveni personaj, pretext de trăiri imaginate sau reale. E iarna în care sărbătorile Crăciunului sunt punct de atracție, în jurul căruia se țes povești de neuitat: unele fantasmagorice, altele postate în memorie ca amintiri.

Țelul celor două volume de proză scurtă cred că a fost atins cu prisosință. Iarna ca tablou existențial, surprinsă în derularea stărilor umane de pe mai multe meridiane a devenit un personaj plin de farmec în insolite întâlniri epice exprimate de autori mai cunoscuți, sau care abia acum s-au aventurat pe alunecușul creației literare.

Revista Floare albastră

Antologie Siono 2021 a

Vezi articolul original 1.328 de cuvinte mai mult

Mona Șimon, O carte nescrisă – despre Lucette

Încântat să apar în rândul cărților citite de Mona. Îți mulțumesc că mă citești. Curând sper să îți fac cunoștință cu Mariette.

____________________________________

e apropiem de finalul acestui an și ca de fiecare dată, în ultimii ani, e momentul să îmi fac un bilanț literar. Bine, nu îl fac eu, mă ajută Goodreads și îmi spune exact ce și câte cărți am citit în 2021, iar eu le notez și vă spun și vouă.

Am citit, din păcate foarte puțin de data aceasta. Va fi o listă cu doar 25 de titluri, care însă sper să vă inspire. Până la urmă nu contează așa de mult numărul, ci faptul că găsim timp și pentru lectură și o facem cu drag. La sfârșit voi face și un top 3 personal cu cele mai bune cărți citite în acest an. Nu mai lungesc introducerea, haideți să descoperiți anul meu literar!

19. Lucette – Viața dincolo de imunitate zero de Cosmisian

Lucette este reflecția delicateței și emoției, a cuvintelor sensibilitate și gingășie. Este o poveste nu doar captivantă, cât aproape palpabilă prin prisma condeiului lui Cosmisian, care nu numai că te aduce aproape de personaje și te îndeamnă să te identifici cu scene cât se poate de empatice, dar te prinde în mreje și te face personaj în propria-i carte. (Iuliana Cazan)

Cumpăr-o de aici!

Lucette – Viața dincolo de imunitate zero de Cosmisian. O carte pe care am așteptat-o cu mare drag și nerăbdare.

Cine e Cosmisian? O persoană mi-a spus odată: Cosmisian e Cosmisian! Citește-l și vei ajunge să spui simplu – e Cosmisian.”

Exact așa și e. Nu pot descrie cartea, pentru că nu se cere descrisă. E un buchet de trăiri, metafore și iubire. O carte pornită de la o lacrimă. E o poveste, dar nu e doar atât. E un destin, dar nu e doar unul. E iubire, dar nu e doar despre asta. E durere delicată și frumusețe aparte a unei scriituri aparte. E Lucette. E Cosmisian.

Despre prima carte a autorului am scris AICI.

_______________________________________________

Mona Șimon poate fi citită pe blogul personal. Link aici!

„Mouelle Roucher – Dezliterare pe fuior de timp” – Recenzie de Carmen Alina

Mouelle Roucher – Dezliterare pe fuior de timp” – Recenzie de Carmen Alina

Vă era dor de cartea „Mouelle Roucher – Dezliterare pe Fuior de timp”?
Am fost și sunt copleșit de cuvintele pe care Carmen Alina le-a scris despre impresiile avute lecturând cartea amintită. Mulțumesc pentru o asemenea prezentare. Vor mai fi și alte cărți, promit! Am în plan o carte pentru 2022. Voi anunța curând!

_________________________________________________

Carmen Alina despre Mouelle Roucher

Îți mulțumesc, Cosmisian, pentru carte și pentru dedicație. Mouelle e o carte incredibilă, pe care o citești uitând să respiri, uitând de tot ce e în jur. Mouelle te acaparează și te ține strâns în brațe până la final. Expresiile și metaforele atât de frumos croite de autor m-au determinat să notez un semn pe fiecare pagină care merită să fie recitită. În mod surprinzător, la sfârșit am realizat că însemnasem toate paginile.

Cosmisian scrie într-un mod unic, împletește metaforele astfel încât să rezulte cele mai frumoase culori. De aceste culori m-am îndrăgostit iremediabil și tot ce îmi doresc este ca autorul să scrie în continuare cât mai multe cărți.

Să scriu și ceva despre expresia iubirii pe care autorul o surprinde și cu care ne surprinde în timp ce citim despre Dna Mouelle Roucher. Dna Mouelle este o femeie ce pare intangibilă, misterioasă, ceea ce îl determină pe tânărul scriitor să o venereze, ea fiind autoarea lui preferată. Fiecare frază pe care o citim este plină de armonie și de muzicalitate, fiecare pagină pare un cântec la harpă. Dacă Mouelle ar deveni film ar avea ca muzică de fundal cântecul harpei.

Eu de obicei nu scriu atât de mult despre o carte, dar despre cartea aceasta aș putea să scriu incontinuu. Mouelle este emoție pură exprimată prin scris. Scrierile autorului pentru mine sunt fericire găsită între pagini. Probabil că nu toată lumea rezonează cu metaforele, însă eu când mă aflu în mijlocul cuvintelor lui Cosmisian simt o bucurie fără margini.

Cărțile lui Cosmisian sunt opere de artă, și sunt create cu talentul lui inepuizabil pentru a îl uni cu cititorii.

Va urma…☺️

“Litere pe fulgi de nea” Confesiuni de cititor, De ASophisticatedWoman

Antologia „Litere pe Fulgi de Nea”, Ed. Siono 2021 – Prin ochii unei femei sofisticate. Aprecierile noastre sunt mari pentru o astfel de prezentare.
Am decupat impresiile scrise despre Povestea propusă de mine, al cărui text poate fi citit într-o carte disponibilă în Librării sau prin Comandă On-Line.
Linkul către postarea originală AICI

Cosmisian – „Fiicei mele, Perseida”

Prima parte:
Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă

Mirosul miraculos al zăpezii în nările și pieptul unei copile încă în brațele mamei ei nu poate rămâne pentru mult timp în memoria unui copil, dar naște în el amintiri pe care nu le poate explica. Primul fulg de zăpadă ce îi cade aproape de colțul gurii o face să se strâmbe, sau să se înfrumusețeze printr-o formă incipientă de bucurie. Fulgul o place și i se topește pe chip, curios de mirosul de lapte al tenului pur de copil.

Ochii mamei ei s-au fixat pe urma translucidă, alunecândă, pe care o luase fulgul de zăpadă. Credea că iubita ei copilă a lăcrimat. A privit-o cu o iubire născută în eternitate, a mângâiat-o cu o gingășie pe care doar o mamă o poate converti în atingere. Apoi a sărutat-o pe locul unde fulgul de zăpadă și-a împlinit menirea, aceea de a deveni prima lacrimă din viața unei copile de curând născută, una ce a condus la o sărutare plină de iubire maternă. Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă, urmată de o iubire ce a pecetluit o formă de iubire pe care doar o mamă o poate oferi.

Gândindu-mă la topirea fulgului pe chipul Perseidei am încercat să mă pun în locul lui. O lume plină de copii ce au ieșit să salute prima zăpadă din acest an și o pleiadă de fulgi, lipsiți de unicitate, deși o întruchipează fiecare dintre ei. Asta până ce unul a decis să o atingă pe fiica mea, strecurându-se printre fulgii mai mari, lipindu-se din toate formele geometrice uluitoare ce i-au ținut sufletul integru până să devină lacrima de căpătâi a unei noi ființe umane. Poate a fost și el un copil, un băiețel în lumea norilor ce l-a născut, o lacrimă ce s-a evaporat de pe chipul unei mamei din altă parte a lumii, una a cărei dureri a rămas nealinată. Așa cred, acest fulg a dorit să îi simtă iubitei mele alinarea, să o facă una cu chipul pur al copilei noastre încât să nu mai fie supus evaporării. Pentru fulgii de zăpadă evaporarea este o mare durere. Toți își doresc să pătrundă în lumea pură a unui copil de curând născut.

Iernii nu i-au trebuit multe zile să transforme culmile munților într-o nouă definiție a orizontului. Priveam cerul alb, născător de fragmente de aspirație și visare, unindu-se pe vârfurile munților cu lumea efemeră a omului, dând speranță. Puritatea unei inimi de copil este cea mai bună busolă pentru a transforma orizontul în destin, iar iubirea noastră de părinți, plini de recunoștință pentru minunea ce ne-a umplut casa nu se putea să nu fie o structură solidă de cristale, menită să găzduiască pentru o vreme chip plăpând de ființă umană.

Multele seri în care ne-am deschise sufletele pentru a-I indica lui Dumnezeu unde se ascunde un cuplu tânăr ce-și dorește cu toată ființa un copil au primit răspuns. De 15 zile este în toată viața noastră. Simțeam minunea în fiecare clipă, iar privirile noastre și îmbrățișările noastre o cuibăreau cu delicatețe. Pentru mine, ca bărbat, delicatețea era o virtute imposibilă. Salvarea mi-a venit prin Perseida, sau prin atmosfera pe care a născut-o fără efort, neintenționat. O priveam și mă purtam în preajma ei cu o tandrețe de o factură nouă, una cu ramificații spre cele două fete din viața mea. Tandrețea era absorbită de amândouă, îmbrățișate fiind.

Text și fotografii preluate de pe blogul ASophisticated

Photo:Fabiola Ion

dincolo de ninsori, de ierni, de zăpezi, de magie, suntem noi! suntem povestea propriei noastre vieți.

cu promisiunea de a mă întoarce cu celelalte povești citite din “Litere pe fulgi de nea”, las câteva gânduri, confesiuni de simplu cititor, cu mulțumiri editurii “Siono”, Issabelei Cotelin pentru prefața cărții, și mulțumiri autorilor “Siono” pentru fascinantele povești de iarnă scrise în detalii și nuanțe amețitoare.

“Puzzle de iarna”, scrisă de Paula Bârsan,
deschide, așa cum bine spune Issabela, concertul “Literelor pe fulgi de nea” cu o scriere lirica, un impresionant poem in proză în care povestea curge precum o atingere fină de mătase. Poezia pe care am simțit-o în spatele scrierii m-a făcut să plec în cautarea Paulei Bârsan. Da, Paula Bârsan este autor a trei volume de versuri, iar povestea din antologie, atât de sensibil scrisă, este o poveste despre ierni si decembrie, despre copilărie, amintiri si oameni: ”oamenii din viața mea, cu mulți nemaiîntâlniți de atunci, dar aflați, și parcă-i mai vreau.” Mi-a plăcut cum, într-un mare fel, cu sufletul scrisă, povestea se încheie precum o șoaptă: “Am îndrăznit să ning.”
Dezlegarea unui mister, poveste surprinzătoare, “Asasinii iernii”, scrisă de Cristinne C.C., te ține în suspans. Într-o succesiune de imagini cu nuanțe horror, autoarea reușește să creeze suspansul și să dezvăluie trecerea dintre un spațiu lumesc către un timp și spațiu nelumesc. Caracterul ficțional surprinde și povestea pare un scenariu de film gata de rulare. În urma unei călătorii spre regiunea vestică a Canadei, eroina, tânăra jurnalistă Cara, găsește răspunsurile întrebărilor ce o frământă, și reușește, cu un preț cumplit să afle misterul. Este o poveste cu un final… un final pe care vă las să-l descoperiți singuri.
O poveste cu un personaj neașteptat, unul nostim, pe care Emil Calinescu l-a pus în scenă pe langă alte personaje aflate într-o acțiune dinamică și veselă, dar și într-o situație plină de încurcături amuzante este
“Chat noir” povestea scrisă de Emil Călinescu. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este felul cum l-a construit pe Cristi cu efecte de sarcasm și ironie, și la fel de mult mi-a plăcut felul în care a creat comicul de situație. Povestea este reconfortantă, amuzantă și stârnește o doză bună de râs.
Contemplând iarna, în “Feerie la polul pieziș”, Antonela Chezan transmite emoții, gânduri,trăiri și amintiri din liniștea unei zile de iarnă cuprinse între răsărit și asfințit: “Afară a început dansul fulgilor, o simfonie dantelată, totul se așterne tăcut, curat, uneori fulgii tăcuți parcă se transformă în spirite de iarnă.”
Mi-au plăcut pasajele în care am găsit profunzime, reflectii interioare, gânduri, trăiri: ”Dezamăgirile nu mă mai incomodează, le-am transformat în niște gânduri amărâte doar.”
“Gândurile sunt exact precum fulgii de nea. Unul nu seamănă cu celălalt”, scrie Margareta Cloșca în “Ninsorile de acasă”.
Am iubit povestea de la primele rânduri. Am iubit dialogurile atât de sensibile. Este o poveste precum o îmbrățișare caldă despre o iarnă a dorinței de liniște, de normal, de regăsire; o poveste despre o neașteptată și trăită iarnă în lockdown, despre, așa cum spune autoarea, “ istoria nescrisă a momentelor terifiante” cauzate de pandemia prin care trecem. Este o poveste despre iubire: “frigul și zăpada pe care le purtăm neștiute și nerostite cu noi înșine mereu, dar ce se topesc acasă, la vederea omului căruia i-ai dăruit inima…”
Artă și terapie, joc și imaginație, metaforă, clasificări pe care nu îndrăznesc să le fac, nici sub aspectul asemănărilor, nici a deosebirilor, pentru că autorul Cosmisian este și rămâne unic. În cel mai frumos și surprinzător fel. Iarna Cosmisiană este primăvară! O iarnă-primăvară sublimă! Cosmisian scrie-desenează și te năucește.”Iernii nu i-au trebuit multe zile să transforme culmile munților într-o nouă definiție a orizontului.”
“Fiicei mele, Perseida” nu este o poveste, este un fulg de zăpadă!
Fără de întoarcere e timpul, dar există o “vreme a regăsirilor, a trăirilor, a liniștii, a recunoștinței” atunci când decembrie vine. “Pentru fiecare urătură pe care mama și tata o spuneau, mă duceam repede să le așez câte un pupic dulce pe fiecare obraz, iar ei se bucurau de parcă Dumnezeu îi pupa, nu un boț de om cu părul blond și ochii ca două mărgele negre.” – atât de frumos Andreea Cristea spune în povestea “Acum și atunci”.
“Pasărea lui Dumnezeu?” scrisă de Caliopi-Alina Dinu este despre iarnă, nemurire, copilărie, despre un vajnic bunic, despre o pasăre fermecată…Despre acel bunic în brațele căruia “încăpea toată holda țarinei, încăpeau livada, casa, biserica și…Dumnezeu”. Citind povestea ai acel sentiment că nu ai aflat îndeajuns, atât de multe ar mai fi de spus. Și atunci îți dorești să afli totul scris intr-o carte.
Da, “A fost odată Iarnă”! Cristina Dinu, permite-mi să nu spun nimic pentru a putea spune totul! Am plecat în căutarea ta, trebuie să te citesc! Cu admiratie! Cu drag!
“Doar iarna liniștea era atât de tăcută, încât am învățat să mă ascult și să aud cu adevărat viața.”
Povestea “Bucuria”, scrisă de Ellen G. Dombrov, este despre problemele în cuplu, tensiunile, responsabilitățile ce inevitabil apar. O fetiță minunată, “oarecum îngrijorată”, înțelege totul pentru că, dincolo de iubirea ce și-o poartă unul altuia, părinții Sofiei se confruntă cu acele, incorect sau fals denumite, principii ale societății ori ale ierarhiei în familie. Un acces de orgoliu îl face pe Vlad, tatăl Sofiei, să se simtă nesigur. Nu e timp pentru nesiguranță pentru că bucuria de a fi cu cei dragi este pură existență.
O iarnă, un Crăciun, o călătorie, ea, el, copiii, reflecțiile, dorințele, un accident nefericit, o iubire cu momente de îndoială, o fericire pe care o cauți neștiind cât de aproape îți este. Despre toate acestea, și despre multe altele, este “Dorința de Crăciun”, povestea ce m-a făcut să-i cer prietenia autoarei Ella E.H la ceas târziu de noapte. Îmi doresc să o citesc pe Ella E.H pentru că scrie frumos. Pentru că îmi place cum scrie!
“Spunând asta, cred că știu, de fapt, unde este fericirea. E acolo, cu tine, în tine și lângă tine. E peste tot în jurul tău, trebuie doar să-i permiți să te cuprindă.”
Povestea “Lala, cine-i Moș Gerilă” scrisă de Irina Georgiana Filip, m-a făcut să mă așez, fie și cu gândul, lângă copiii iranieni din curtea spitalului, și să ascult povestea spusă de Lala. Moș Gerilă ce venea cu acel “ger năprasnic de crăpau pietrele” a existat și în copilăria mea.
M-a impresionat felul cum descrie fiecare copil, personaj al poveștii, și felul cum descrie drama din spatele întâmplării și, alături de ei, de acei copii greu încercați, aflați în suferință, am trăit împreună bucuria zăpezii din acel tun de zăpada.
“Ceasul”, poveste scrisă de Corina Fintea este despre închiderea și deschiderea unui alt drum, un joc misterios al întâmplării, un ceas al cărui timp “merge în spate”. Cursul vieții lui Matei este schimbat. Chiar dacă nimic nu pare să aibă logică, cei doi, Matei și Maria, privesc cu zâmbet această întâmplare.
“Dar povestea era prea frumoasă și ceasul la fel, chiar dacă nu funcționa, adică ar fi chiar ciudat să poată da timpul înapoi.”
“Nicio urmă de pași. O siluetă întunecată se distingea pe pilota nesfârșit de albă a zăpezii. Era muntele?”
Pur și simplu îmi place Simona Gânj! Simona știe să dea valoare unui text printr-un un stil artistic deosebit, atât de cald, atât de delicat. Descrierile sunt pline de emoție, fiecare cuvânt, fiecare frază te prinde, te duce în atmosfera întâmplărilor. “Franjuri de memorie” este o poveste de iarnă, de viață, de suflet.
“Doar ninsoarea aceea imaculată peste un oraș vidat de oameni rămăsese să îi străpungă inima și privirea.”
Aș dori, dragă Simona, să transmit doamnei, cea care mi-a fost profesoară de franceză în liceu, gânduri bune și admirație!

https://youtu.be/_Dat9CRV800
Pe repeat și eu ascult Paloma Faith. Te ucide piesa “Only love can hurt like this”! Pur și simplu te ucide! Povestea “Iarna sufletului meu ai fost Tu…”, scrisă de Alina Gheorghe, este despre un proces de conștiință, regăsirea și “prețuirea de sine”. Mi-a plăcut lecția de seducție, un fel de psihologie inversă a “femeii vânător”: “La început trebuia să devin necesară. Îl determinam să aibă nevoie de mine, penttu ca mai apoi să mi se dăruiască într-un mod mai mult decât intim, aproape ireal.” “Iarna sufletului meu ai fost Tu…” este despre conștiința de sine, iubire și ură. Și despre o altfel de iarnă. Una dureroasă. A sufletului.
“Eu am decis să-mi ofer mie liniștea. Așa că am închis ochii, am tras adânc aer în piept și am încercat să-mi expir până și sentimentele.”
Diana Gole știe să te facă să-ți fie dor. De felul cum scrie! Atunci când nu se ocupă de search engine optimization, de trafic și motoare, sau cum, Dumnezeule, astea s-or mai chema, Diana vine dezlănțuită precum o ninsoare de decembrie și îți așează în palme, și în suflet, o frumoasă poveste de iubire, și de iarnă. Și te trezești, visând, aruncat undeva în timp, “Back to December”, în brațele cuiva , “ unde e cald, e bine, și miroase a mosc.”
Și asta doar atunci când nu se ocupă de…optimizare, sau motoare, sau…

______________________________________

Cele două volume pot fi achiziționate de pe site-ul Editurii

Litere pe Fulgi de Nea – aici

Șotron pe Zăpadă – aici

„Fiicei mele, Perseida”, de Cosmisian (în Antologia „Litere pe Fulgi de Nea” Editura Siono)

ISBN: 978-606-95369-1-9
Anul apariției: 2021
Nr. pagini: 296
Format: 14 x 20

Fiicei mele, Perseida!, de Cosmisian

Prima parte – Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă

Mirosul miraculos al zăpezii în nările și pieptul unei copile încă în brațele mamei ei nu poate rămâne pentru mult timp în memoria unui copil, dar naște în el amintiri pe care nu le poate explica. Primul fulg de zăpadă ce îi cade aproape de colțul gurii o face să se strâmbe, sau să se înfrumusețeze printr-o formă incipientă de bucurie. Fulgul o place și i se topește pe chip, curios de mirosul de lapte al tenului pur de copil.

Ochii mamei ei s-au fixat pe urma translucidă, alunecândă, pe care o luase fulgul de zăpadă. Credea că iubita ei copilă a lăcrimat. A privit-o cu o iubire născută în eternitate, a mângâiat-o cu o gingășie pe care doar o mamă o poate converti în atingere. Apoi a sărutat-o pe locul unde fulgul de zăpadă și-a împlinit menirea, aceea de a deveni prima lacrimă din viața unei copile de curând născută, una ce a condus la o sărutare plină de iubire maternă. Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă, urmată de o iubire ce a pecetluit o formă de iubire pe care doar o mamă o poate oferi.

Gândindu-mă la topirea fulgului pe chipul Perseidei am încercat să mă pun în locul lui. O lume plină de copii ce au ieșit să salute prima zăpadă din acest an și o pleiadă de fulgi, lipsiți de unicitate, deși o întruchipează fiecare dintre ei. Asta până ce unul a decis să o atingă pe fiica mea, strecurându-se printre fulgii mai mari, lipindu-se din toate formele geometrice uluitoare ce i-au ținut sufletul integru până să devină lacrima de căpătâi a unei noi ființe umane. Poate a fost și el un copil, un băiețel în lumea norilor ce l-a născut, o lacrimă ce s-a evaporat de pe chipul unei mamei din altă parte a lumii, una a cărei dureri a rămas nealinată. Așa cred, acest fulg a dorit să îi simtă iubitei mele alinarea, să o facă una cu chipul pur al copilei noastre încât să nu mai fie supus evaporării. Pentru fulgii de zăpadă evaporarea este o mare durere. Toți își doresc să pătrundă în lumea pură a unui copil de curând născut.

Iernii nu i-au trebuit multe zile să transforme culmile munților într-o nouă definiție a orizontului. Priveam cerul alb, născător de fragmente de aspirație și visare, unindu-se pe vârfurile munților cu lumea efemeră a omului, dând speranță. Puritatea unei inimi de copil este cea mai bună busolă pentru a transforma orizontul în destin, iar iubirea noastră de părinți, plini de recunoștință pentru minunea ce ne-a umplut casa nu se putea să nu fie o structură solidă de cristale, menită să găzduiască pentru o vreme chip plăpând de ființă umană.

Multele seri în care ne-am deschise sufletele pentru a-I indica lui Dumnezeu unde se ascunde un cuplu tânăr ce-și dorește cu toată ființa un copil au primit răspuns. De 15 zile este în toată viața noastră. Simțeam minunea în fiecare clipă, iar privirile noastre și îmbrățișările noastre o cuibăreau cu delicatețe. Pentru mine, ca bărbat, delicatețea era o virtute imposibilă. Salvarea mi-a venit prin Perseida, sau prin atmosfera pe care a născut-o fără efort, neintenționat. O priveam și mă purtam în preajma ei cu o tandrețe de o factură nouă, una cu ramificații spre cele două fete din viața mea. Tandrețea era absorbită de amândouă, îmbrățișate fiind.

Povestea continuă cu alte patru parți, de citit în Antologie, alături de multe alte povești, scrise de autori consacrai sau debutanți.

Cartea poate fi achiziționată de aici

Prima floare din viața ei a fost un ghiocel

Recenzie Lucette, de Carmen Alina

Carmen Alina

Am terminat de citit „Lucette” de Cosmisian. Acum incerc să spun ceva despre cartea care spune totul. Cum aș putea eu să scriu ceva mai frumos decât Cosmisian? „Lucette” este un roman care se trăiește, se simte, este plin de metafore și eu ador metaforele. Povestea este frumoasa, despre iubirea dintre doi soți și iubirea tatălui pt fiica sa. Mie, cartea mi se pare că e venită din viitor, un viitor unde metaforele se regăsesc din plin în fiecare pagina de carte și unde autorii români sunt premiați, aplaudați, apreciați. In mod sigur „Lucette” e premiată, aplaudată…(in acel viitor). Mi-am imaginat un roman perfect și visul meu s-a materializat când am tinut-o in mână pe „Lucette


Nota finala: Sunt atat incantat cat si plin de apreciere pentru lectura, pentru cuvintele acestea speciale, pentru senzatia pe care o da ideea de metafora in sufletul unei iubitoare de frumos. Lucette este, dincolo de povestea fetei si a familiei ei, o metafora!
Cosmisian

Din „Mouelle Roucher” – Vol. 2 Manuscris

Foto Cristina Apostol, vezi si Recenzie

Poți comanda Vol. 1 Din Mouelle Roucher. Click aici – Carturesti

sau de aici Libris

Din Capitolul 9

Fiorul – manualul de prim ajutor shakespearian

Entuziasmul pusese stăpânire pe visele pe care le avea lipite de retină. Fără să realizeze, gândul la Eugénie îi adusese bucurie și dor. Parfumul ei primăvăratic îi rămăsese impregnat în amintiri, iar acest lucru îi amintea de emoția pe care o simțea plimbându-se cu ea. Glasul ei părea înghețat în mintea lui, pentru că în fața ochilor lui erau acum pictate buzele ei pline, conturate ca de mâna unui mare artist. Să fie oare vinovat pentru că le învățase forma?

Degetele lui purtau încă mirosul de zmeură proaspăt culeasă dintre frunze și rouă în cea dintâi oră a dimineții. Imaginează-ți acum șoaptele ei, purtate în forma desăvârșită a dimineții de culoarea zmeurei zdrobite în cuvinte de dor!

© Cosmisian

Lucette – acum și la Esotera în Timișoara

Lucette – acum și la Esotera în Timișoara

Ai vrea sa rasfoiesti „Lucette – Viața dincolo de imunitate zero”? Opreste-te in lumea cartilor de la Esotera – Timisoara.

http://www.esotera.ro/

+40-744-532707

Orar: Luni-Vineri: 09:00 – 20:00Sambata: 10:00 – 15:00

Str. Lucian Blaga, Nr 10, Timisoara, Cod 300002

Recenzie „Lucette”, de Cristina Lincu – On Catchy

„Lucette sau lupta pentru viață dincolo de imunitate zero” – On Catchy

Cristina Lincu

7 August 2021

Sunt cărți care au nevoie de timp pentru a se așeza în sufletul și-n mintea cititorului. Sunt cărți pe care le înțelegi nu în timp ce le citești, ci după aceea, după ce le regândești, după ce nu te poți desprinde de ele și încă mai trăiești, fără să vrei, în realitatea acestora. Sunt cărți care, așa cum s-a mai zis, te aleg ele pe tine, și nu tu pe ele.

Așa mi s-a întâmplat și mie cu volumul „Lucette – Viața dincolo de imunitate zero”, volum semnat de Cosmisian și publicat la editura SIONO anul acesta. Este vorba de a doua carte publicată de autor, după debutul editorial cu „Mouelle Rocher, Dezliterarea pe fuior de timp”.

Pornind de la un caz real, povestea micuței Lucette și a luptei ei pentru viață devine povestea fiecăruia dintre noi. În stilul său caracteristic, tributar metaforei și poeziei în esența sa cea mai pură, Cosmisian ne poartă prin intimitatea personajelor sale, dezvelind fără pudoare cele mai ascunse gânduri și trăiri – reproducerea jurnalului Elenei fiind un viu exemplu în acest sens – devenindu-ne astfel un excelent ghid în universul emoțiilor, al suferinței, al iubirii și al sacrificiului.

Volumul de față nu urmează calea liniară, tradițională, a romanelor, de aceea este greu să-l încadrezi într-un gen anume, pentru că, în egală măsură, este poveste, poezie, jurnal și confesiune de o sinceritate vie, ce dezvăluie o temă în egală măsură sensibilă și dureroasă: lupta pentru salvarea unui copil de la moarte. Poate că nu este nimic mai cutremurător pentru o ființă umană decât să-și vadă fructul dragostei sale aflat în pericol de moarte și să se simtă mic și neputincios în fața acestei amenințări. Lumea însăși își pierde sensul și rostul, atunci când un asemenea hău se deschide în destinul unui părinte, iar Cosmisian reușește să transmită fidel și fără menajamente aceste trăiri extreme. Iar asta transformă cartea într-una copleșitoare, dar nu tragică, dat fiind finalul care îmbrățișează optimismul, speranța, viața: „Lucette trăiește frumos acum…”

Ca în fiecare dintre recenziile mele, mă feresc să povestesc cartea, așa că vă invit s-o descoperiți aici. Atât vă mai spun, lectura se face cu sufletul deschis și cu mintea liberă de prejudecăți literare.

%d blogeri au apreciat: