Arhive pe categorii: Toamna este o ciornă rescrisă – Proză și poezie într-o singură respirație

Crampeiedesufletblog despre „Toamna este o ciornă rescrisă” de Cosmisian – Recenzie

Crampeiedesufletblog despre „Toamna este o ciornă rescrisă” de Cosmisian – Recenzie

Link spre sursa acestei recenzii aici: RECENZIE

„Cosmisian are un stil aparte, pe care reușești să îl dibuiești întotdeauna încă de la primul cuvânt citit. Are darul de a da un sens nou lumii, de a îmbrăca totul în poleială aurită, de a ridica metafora la rang de artă, de a te face să vezi lumea dintr-o perspectivă nouă: ce a artistului îndrăgostit de litere sau a omului de Litere transformat în pictor. Trebuie să recunoaștem că, citindu-l, toate simțurile ni se activează, ca în cazul unui tablou, pentru că el meșterește pictopoezii, întoarce în așa fel cuvântul scris încât acesta se golește de semnificația sa inițială și capătă noi înțelesuri. La fel ca Iv cel Naiv, și Cosmisian adoră să își ofere el însuși un dicționar de cuvinte vechi, dar cu miriade de alte semnificații. Ca într-un dans printre cuvinte, în care te rotești la infinit, fără pica însă învins de rotația continuă, căci te cuprinde doar magia picturii de cuvinte, așternute cu pană măiastră pe hârtie.

Toamna este o ciornă rescrisă se poate citi toamna, așa cum îi spune titlul, dar, la fel de bine, se poate lectura în orice perioadă a anului. Este un cadou minunat, care bucură sufletul și mintea în egală măsură, un regal de trăiri, emoții, sentimente, grupate într-o formă perfectă de semnificați și semnificanți, așa cum frumos învățam la cursurile de lingvistică. Este un volum aș spune puțin  atipic, pentru că reunește proza și poezia între filele sale, dar care se completează extrem de frumos, într-o formă aproape intimă, în care cuvintele capătă un soi de lirism, iar versurile substanța prozei. La fel cum „toamna dă impresia că există lirism în căderea frunzelor”, și Cosmisian lasă impresia că despre toamnă se poate scrie la nesfârșit, că se pot relua poveștile la infinit, ca într-un zbor lin al frunzelor către pământ. Volumul acesta poate fi văzut clar ca o ars poetica în forma sa cea mai pură, în care scriitorul se contopește cu frunza, iar cuvântul devine una cu frunza ce așterne covoare multicolore pe lutul înghețat al literaturii:

„Toamna este o ciornă rescrisă. Eu toamna scriu cel mai bine. Te întrebi adesea cine sunt. Sunt un trecător pe care ploaia și vântul l-au pictat cu frunzele ce se credeau fiicele toamnei. Sunt ciorna pe care toamna se rescrie.”

TOAMNA ESTE O CIORNĂ RESCRISĂ SAU NAȘTEREA METAFOREI DIN FRUNZE RUGINII

Cosmisian pictează toamna pe hârtie, așterne emoția în starea ei cea mai pură în cuvinte de o frumusețe aparte. Adună la un loc texte, povestiri, gânduri (și m-am bucurat să regăsesc aici fragmente din Lucette și Mariette) care au toate în centru un personaj de top: toamna, cu tot ceea ce are aceasta de oferit. Poate un pic de bucurie, iubire, căci dragostea se simte în toată plinătatea ei toamna, poate un strop de melancolie, de nostalgie, de transformare a florilor în petale ruginii, ce umplu pământul asemenea unui covor:

„Septembrie este o înfășurare de deveniri. Cu toții și-au dorit să înflorească, crezând că înflorirea este apogeul devenirii. Septembrie este o surpriză pentru aceștia. Cu privirea înmuiată în praf de toamnă, Septembrie și-a aruncat peste umeri, indiferentă chiar, eșarfa frunzic-ruginie împletită aseară la marginea unei păduri. Septembrie privește finalitatea diferit. Când florile își pierd petalele, crezând că și-au pierdut frumusețea, efemeră ce e drept, semințe de toate formele și culorile își croiesc drum spre o moarte sigură.”

Și totuși, dincolo de tot, este speranța renăscută. Din Toamnă, se naște și speranța. Ca să nu fie lăsat totul în așteptare, „fluturii de ploaie” își întind zborul peste toate. Iar în nori, își au sălașul ființe cu „plutiri nesuspendate, care caută să își sprijine suflarea pe vârful munților”. Iar negrul nu e o non culoare, ci stare, ca „o etalare fractală ce și-a originat fractalul nelimitării spre o redefinire”. Iar din toate acestea, renaște ființa mai puternică, mai plină de sevă, de sămânța creației, mai încărcată de vitalitate în ciuda tuturor căderilor:

„Eu renașc din propria sfâșiere, renasc dintr-o amnezie naivă, așteptându-te din nou. Nu te gândi că îmi voi mai lăsa verdele să-și cadă visarea și năzuința într-o pală stingere fără inimă. Voi umple viețile trecătorilor cu ruginiul meu multicolor într-o expoziție unică. Mă voi ridica în vânt și-l voi face auriu.”

Practic, prin acest volum, Toamna este o ciornă rescrisă, Cosmisian traduce toamna folosindu-se de penelul său aurit. O dărâmă până la temelii, cu tot ceea ce semnifică aceasta, o duce la increat, doar pentru a o naște din nou, cu o mai mare forță. Se folosește de lună, de frunze, de fructul zemos, de noapte, de iubire, de tot ceea ce e necesar pentru a readuce la viață anotimpul cel mai încărcat de sublim și poezie. Și o face în cel mai frumos mod cu putință, extrem de liric, de melancolic, de creativ. Pur și simplu ia cuvintele și se joacă cu ele, creând o feerie de senzații și emoții:

„Am pieptul plin de frunze căzute

Ziua e un vârtej ruginiu

Pământul vrea pustiu

Nimeni n-are curaj să-l acuze

Și vrea o eșarfă pastel

Din frunze scăldate

De pe-al pomului spate.”

DATE DESPRE CARTE:

  • Titlu: Toamna este o ciornă rescrisă
  • Autor: Cosmisian
  • Editura: Castrum de Thymes
  • Anul apariției: 2022
  • Număr de pagini: 108
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea o puteți găsi și voi aici.”

„Toamna este o ciornă rescrisă” – Editura Castrum de Thymes, 2022

Iubesc toamna

iubesc vântul rece pe care îl inspir
cu tot cu anotimpul ce l-a născut,
iubesc frunza ce se așteaptă să fie luată acasă,
pentru a se face una cu pagina ce i-a fost cândva mamă,
iubesc şi păsările,
zgribulite în așteptarea liniștii,
iubesc roua ce se crede ploaie,
sperând să cadă pe buzele trecătorilor
cât să le purifice gândurile.
Iubesc toamna.

Cartea poate fi comandată în Precomandă de la edituracastrumdethymes@gmail.com, urmând ca linkul de comandă să fie adăugat aici, acolo, pe oriunde toamna își lasă frunzele.

Prefața,
semnată de doamna Veronica Balaj

Mulți cititori s-au obișnuit deja cu stilul exersat de Cosmisian, atât de aparte și de personal, încât îl recunosc din prima clipă. Autorul se înscrie în rândul creatorilor de literatură care-și impun să fie particulari prin stil. Mai ales prin stil. Exercițiu pretențios de altfel. Le stil c’est moi, spunea Flaubert. Iată că și de astă dată, noul volum semnat de Cosmisian „Toamna este o ciornă rescrisă”, se înscrie pe linia metaforică. Subtilitate și ingeniozitate, tonalitate dorită și împlinită.

Cartea se pare că se vrea un fel de carte deschisă, la care se pot adăuga și alte texte, despre o toamnă viitoare. Un șir de stări construiesc imaginea unei toamne trăite acum, adiacentă prezentului, dar care, firește, posedă nebiruita forță a naturii și, ca atare, va reveni. Sugerarea unei continuități cu valoare de lege nu lasă totuși loc plictisului. Este un déjà vu, cum precizează și titlul uneia din însemnări. Ideea de anotimp se repetă doar în calendare, însă în scrisul poetic nuanțele intervin tulburător, dând contur unui nou, mereu nou anotimp. Toamna capătă în acest text o mantie specială, așa cum autorul o vizualizează. Poate anul viitor va fi de altă culoare, cu alt miros, dar cu același sens de neschimbat: repetabilitatea. Adică, însăși existența.

Toamna este o ciornă rescrisă, dacă e să redăm doar una din nenumăratele definiri pe care le aduce Cosmisian în calea toamnei. Frunzele, copacii, luna, aerul de calmă atingere sufletească, desenează un ambient în care, iubirea, încropirea unei iluzii, sau a unei veritabile idile se potrivește perfect. Iată câteva secvențe care susțin afirmația: Spatele toamnei se arunca în vânt, frunze ruginii pe care Andrei de cele mai multe ori căuta să le urmărească… Una dintre frunze a căzut mai întâi pe basca vișinie a fetei, atingându-i părul negru… Toamna esteatrasă ingenios de autor să intre în jocul lui imaginativ: O întâlnire misterioasă, parcă desprinsă dintr-un capitol nescris din cartea pe care o citea fata…

Dar, în câte feluri nu poate fi preschimbată toamna!E o adevărată magie: Toamna este ca o corabie ce plutește pe valurile de nori, un fel de ocean cu susul în jos, iar ultima frunză este o ancoră ce ține timpul în loc. Admirabilă imagine a unei toamne proprie scriitorului, pe care însă, ne-o putem însuși fără nici un prejudiciu. Textul ne dă dezlegare spre coloraturi ideatice, particulare.

Toamna este prezentată de autor nu doar imagistic, ci și acustic. Fiecare anotimp își are sunetul său astral perceput de noi, pământenii, la cote speciale, adoptate de chiar structura noastră interioară. Așadar, o toamnă fără ploi, n-ar fi de văzut, întâlnit, închipuit, fie măcar și pentru faptul că pianul sună altfel în serile ploioase, cum ne asigură Cosmisian, creatorul unei toamne ideatice, fabuloase, acroșante și deloc ternă, mofturoasă sau apăsătoare. Până și norii o salvează de acest pericol. Toamna văzută și simțită de autor trebuie să fie fermecătoare, misterioasă, plină de înțelesuri profunde. Face parte din existența lui, a noastră, a pământului întreg. Este o secvență din farmecul acestuia și al vieții, într-o derulare care nu lasă loc dezolării, ci dimpotrivă, unei încrederi care poate să ne fie sprijin.

Precum pădurea, care își are secretele sale în a reînvia, fantezia aleargă, aleargă, și frazele ne fură… Ne-au răpit, nu ne putem opri. Păduri, cascade, întrebări existențiale ce ne farmecă așa cum își propune autorul: Greu de crezut că o cascadă își poate sprijini căderea pe culoarea verdelui proaspăt al unei dimineți ce îngână culoarea apei, ce împrumută gustul desăvârșit al acesteia...

Și fantazarea declanșată de iubirea pentru toamnă, face volute de neoprit: M-am întrebat adesea de ce foșnetul frunzelor nu este auriu în bătaia blândă a soarelui.

Sinestezia sunet, lumină, culoare vine de la sine, ca un dat al naturii. Soare, clocot de ape, foșnet de frunze arămii… O toamnă prin care ne putem pierde pașii ca într-o visare alintătoare.

Departe de toamna bacoviană, toamna cosmisiană este o vitalitate impregnată cu o altă expresie, cu dorința subtilă de zbor peste tărâmuri și vreme. Este sugestia asimilării frumuseții ascunsă în culorile toamnei. Este bucuria că poți primi și înțelege frumusețile lumii ascunse într-o frunză, un nor, un munte, un copac.

Nota meditativă nu distorsionează câtuși de puțin starea de adorație: Am luat o piatră în mâna dreaptă și i-am simțit dorul de plutire. Am întrebat distanța dintre nori și dorul meu și am aflat cum pot stăvili dorința de zbor a pietrei.

Textele prozo-poetice sunt urmate la finalul cărții de câteva poeme, desigur că și acestea sunt inspirate de toamnă. Am putea conchide că întreg excursul literar încheagă un șir de imnuri închinate nu trecerii sau decrepitudinii prin schimbarea culorilor naturii sau prelungirea orelor de noapte, ci mai degrabă, cum am mai subliniat, închinate bucuriei că toamna poate fi inspiratoare de mister și farmec, revenind în fiecare an, deși de fiecare dată pune capăt unui capitol din trecerea vremii.

Frumos poeticește o spune chiar autorul: Toamna e ca un duet cântat într-o limbă pe care nu o înțelegi.

Veronica Balaj

O nouă carte „Toamna este o ciornă rescrisă”

TOAMNA ESTE O CIORNĂ RESCRISĂ

Toamna! Anotimpul meu favorit, cel în cadrul căruia mi-am descoperit cel mai adesea sursa de inspirație. Am scris proză scurtă, am scris versuri și am rămas cu un gust deosebit pentru acest anotimp. Tot toamna am început cele mai multe cărți, unele publicate acum. Deși pare un anotimp al decăderii, toamna este o primăvară în oglindă. Toamna este un anotimp care nu se termină niciodată!

În foarte scurt timp, într-o ediție specială, cartea „Toamna este o ciornă rescrisă” va fi publicată.

© Cosmisian

%d blogeri au apreciat: