Arhive pe categorii: Mi-am propus sa uit complet de papadii

Mi-am propus să uit complet de păpădii, dar privirea ei nu mă lasă – XVII

Mi-am propus să uit complet de păpădii, dar privirea ei nu mă lasă – XVII

Îmi închideam ochii și o vedeam zburdând prin locurile înverzite din apropierea casei ei. Îi plăcea să alerge desculță pentru a simți răcoarea ce se ancorase la rădăcina covorului viu din acele ultime clipe ale nopții. Cu brațele ridicate se învârtea pentru a admira florile ce au acoperit crengile pomilor, care nu demult erau lipsite de înflorire așa cum arată sufletele oamenilor ce nu iubesc. S-a oprit în dreptul unei buburuze ce și-a sprijinit trupul lucios de o petală, dar nu pentru că se credea albină. A cuprins crenguța și a tras-o spre ea ca să pară că buburuza venea de bună voie spre năsucul ei. Tot așa crezuse și buburuza despre fată.

Mi-am deschis ochii și m-am scuturat din umeri și mi-am spus că nu am vreun motiv întemeiat să o las pe blânda făptură feminină să alerge liberă prin mintea mea. Știam ce se poate întâmpla, motiv pentru care mi-am ținut ochii deschiși, evitând chiar și să clipesc. O metodă ce ar fi dar rezultate bune dacă nu m-ar fi trezit încurcat de reacția ochilor mei, care au pierdut tempo-ul clipirilor și s-au blocat pe nota greșită a muzicii.

O vreme am crezut că o văd alergând prin imaginația mea chiar și atunci când am ochii deschiși, doar că ei au ales de la sine să permită lumii interioare să își aleagă propriul destin.

O priveam încă alergând în jurul casei, încântată de fiece fir de frumos ce se ridica din pământul crud al viselor. Iar florile nu mai erau făpturi ale parfumului ușor de identificat. Le-a luat puțin timp să împrumute din aspirațiile unor zmeie ce planau nestingherite pe deasupra imaginii create de veselia fetei.

Le atribuisem în trecut roluri ale libertății ce poate coexista cu creatorul lor numai în termenii unei sfori răsucite după încheietura lui, a omului, după propriile-i fire, ale sforii ce părea invizibilă, doar că astăzi zmeiele planau de bună voie în jurul fetei, chiar acolo unde parfumul părului ei se regăsea în cel al câmpului înflorit.

Te-ai întrebat cum poți mânui un zmeu ce nu-și menține plutirea fiind legat de mâna cuiva? Privirea mi-a stat fixată pe corpurile suspendate ale unor moriști de vânt scăpate libere, ca acelea din copilărie, făcute din hârtie glasată. Mi-am întins o mână pe cerul din mintea mea, din mintea ei, și am tras de una dintre moriști mai aproape de mânuța ei, pentru că a ei este mică, cu degete delicate. Și-a întins mâna tremurândă până i-a atins paletele despicate în perechi de două, egale între ele. Poate o atrage simetria, poate ea a născut-o în morișcă.

Venise și rândul meu să îi imprim moriștii mele o mișcare uniformă spre înaltul cerului, doar că viteza cu care se învârtea nu a făcut-o să se îndepărteze. Viteza cu care se rotea le-a împrumutat celor două zmeie portanța de care aveau nevoie pentru a o bucura pe fată.

Când mi-am coborât privirea spre locul tainic al înfloririi, chipul ei, aș adăuga, ea mă privea. M-a intimidat, aș recunoaște. Zâmbetul ei copilăresc este intimidant. Aș vrea să cred că acesta îmi va rămâne în privire chiar și atunci când pleoapele mele își revin și le redau ochilor mei contactul cu realitatea. Ochii ei erau ca ai unei îmbrățișări gemene, cuminți ca apa cristalină din munte care coboară lent spre vale, nefiind forțată să dovedească ceva. Mă privea și mă dezarma. Știam amândoi că acesta este rezultatul zâmbetului ei.

Am încercat să mă desprind de privirea ei, dar fără să se vadă acest lucru. La ureche purta o păpădie înflorită, galbenă ca incandescența unui suflet ce iubește. Culesese o păpădie cu o floare destul de mare, pe care nu am confundat-o cu o margaretă sălbatică. O confundasem pe aceasta cu o păpădie într-o altă primăvară, așa că acum nu am căzut în aceeași ignoranță.

Dacă mă intimidase înainte să o privesc în ochi, acum mă simțeam hipnotizat de galbenul intens, dulce-amărui, al păpădiei. Mi-am întins palma spre a ei, a fetei, poate pentru a-i stăvili tremurul născut de emoție, poate pentru a-mi masca dorința de a-i simți catifelarea ce și-a găzduit perfecțiunea pe momentul atingerii. Nu și-a îndepărtat mâna dintr-un motiv pe care nu îl cunosc. Ei îi dispăruse tremurul de emoție, mie mi-au alunecat degetele peste palma ei, de pe care am cules răcoarea sincerității.

Poate că timpul a trecut nefiresc de la acea atingere spontană, nu știu, dar păpădia de la urechea ei se maturizase pe alocuri, dând naștere unor fulgi de păpădie născuți din îmbrățișarea noastră. Doi visători, s-ar crede, pășesc spre o destinație comună, lăstari dintr-o salcie ce învăța să crească în mai multe direcții, și o făptură a devenirii, o fată ce încă mă privea, ce își avea sufletul ca o stea, o făptură a înfloririi, păpădia de care, și de aș vrea, nu pot uita.

Pentru cei care nu pot visa, afirm că mi-am propus să uit complet de păpădie, dar ea și-a îngemănat înflorirea de a mea, privirea ei curată, albă ca o stea. Mi-am propus să uit complet de păpădii, dar privirea ei nu mă lasă.

© Cosmisian

26 februarie 2023

Foto: C-ID

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădie

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: XVI. Mi-am propus să uit complet de păpădii – iar fiica ei născuse primăvara

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

XV. Mi-am propus să uit complet de păpădii, iar hașurile mă trădează

XV. Mi-am propus să uit complet de păpădii, iar hașurile mă trădează

     Grafit. Încă îl văd pe domnul acela în vârstă, căutând din loc în loc indigo. Plombagină. Un tânăr nu auzise de forma pură a artei. O filă pe a cărei ființă grafitul și-a hașurat uniform arta în forma pură este numită hârtie de indigo. Băiatul nu auzise nici de grafit, nici de hârtie de indigo, dar nici de curcubeu. În această scenă de contraste, unul al căutării și unul al ignoranței, mă aflam eu. I-am spus bătrânului că nu se mai găsește așa ceva. I-am spus tânărului ce indigoul reprezenta. Dar, palmele îmi erau ascunse la spate, neuniform pătate, pentru că în crăpăturile modelate ale amprentelor mele trădam arta în forma pură.

     Iluzie. Dar, nu una a iubirii; mai curând, una a căutării de formă în planeitate, una a unei ființe luminoase, creată din hașuri, neterminată. Arta este forma pe care o ia grafitul ce mi-a umplut cavitatea amprentei ca să reverse în suspinul unei ființe uitate.

     Curcubeul. Puritatea nu este un succes, este mai curând încercarea de a hașura păpădii, acele ființe ce niciodată nu pier, din hașuri renasc, apoi sunt vii. Reprezentarea lor pe hârtie m-a luat prin surprindere, desenasem de azi noapte, iar acum este zi. Am ales trei cupe pline de ființe strânse laolaltă, pui mici de flori, fără rădăcina, purtate de vântul răcoros al iluziei de a fi.

     Băiatul nu înțelegea întrebarea, răspunsul nu avea sens, iar curcubeul îi era străin și departe de suflet, ca noaptea de zi. Nu l-am certat pentru că afară îl aștepta o fată, o iubitoare de hârtie, o ținea la piept ca pe-o carte, scrisă cu granule uniforme de negru, complexă poezie. Mă aștept ca ființa cu cartea la piept să-l educe pe puști, să îi umple tăcerea în versuri șoptite în tihnă, spre zi.

     Mister. Cei doi au plecat, iar fata dispăru, căldura din sufletul meu o topi. Ardeam ca o torță născută-n vulcani, iar pieptul îmi era-n clocot, ca lava ce în tăcere în plin munte aștepta. Pe piept aveam sânge, eram speriat când l-am atins, dar un alt puști, mai mic decât primul, m-a privit nedumerit și mi-a spus: „Domnule, sunt doar bucăți albe, fâșii de hârtii!” Avea dreptate, pe piept aveam pete umede de hârtie, dar albul din ele trăda un secret, că sângele unui scriitor e ca un râu de hârtie, iar hașurile se nasc din amprenta pe care o lăsase în toamnă, Regina Păpădie.

Sursa poză – grafitul(y) www. (sau, doar puful ne aparține, poza își are creator, dar cine să îl știe?)

     Hașuri. Am așezat în eter un alb de hârtie, amorf el, dar simțitor la atingere, așa cum îmi place mie. Am închis ochii, vizualizând păpădia, din sufletul ei emana sublim un firicel de poveste, era iubirea pe care o știam, dar o ascunsesem după dor, pe care l-am zăvorât cu metalice ferestre. Am suferit iubindu-i plecarea, am așteptat ca anotimpul prielnic să vină, atunci când pământul e verde, mai mult galben de lumină. Definiția normală a primăverii, câmpul de păpădie. Cu gândul la galbenul ei pur, la visele pe care le inspiră, am hașurat cele trei globuri ascunse încă într-un vas alb, făcut din negrul unui grafit permisiv.

     Primăvara. Eu, ca una care așteaptă răbdătoare să treacă toate cele trei anotimpuri, când păpădiile îmi fac coronițe pe culmile poienițelor, iar soarele se mândrește că fetele lui îi reflectă privirea, unica lor culoare, galben de păpădie. Mărturisesc, ca anotimp ce trezește păpădia, îi recomand scriitorului, aceluia cu obsesii pentru păpădie, să scrie, să le facă loc din nou pe suflet, pe hârtie. Dacă el credea că o poate uita, eu îi stau împotrivă, ca anotimp al visării, al revenirii, anotimp de păpădie. Și-a propus adesea să uite complet de păpădie, dar hașurile lui trădează iubire, iar culoarea ei frumusețe, vise și promisiuni de împlinire.
Și-a propus în zadar să uite de păpădie, dar s-a ales cu un Anotimp al ei.

     Nu-ți mai propune să uiți, există hașuri, grafitul cu care scrii pe hârtii, trădează o iubire de când lumea, iar tu o știi.

©Cosmisian

Protejat: XIV. Mi-am propus să uit complet de păpădii și am ajuns să le păstrez secretele

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădii și le-am crescut din rouă noua devenire (Partea a XIII-a)

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat:   Mi-am propus să uit complet de păpădii și astăzi am adormit sărutat de mama lor (Partea a XII-a)

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Vă propun un experiment cu păpădie!

Vă propun un experiment cu păpădie!

Cine nu s-a întrebat vreodată dacă păpădia galbenă este una și aceeași cu cea albă, pe care o suflăm în vânt, fie trăiește pe o planetă unde nu cresc păpădii, deși eu știu una unde cresc – Undeva în îndepărtata Galaxie Ubgunduri Delftis, pe planeta Ptelifloris, fie nu s-a coborât niciodată la nivelul copilăriei, în care păpădia a animat prieteni și curtoazii, inventivitatea de a crea trompete din tulpinițe, brățări, coliere sau cununi din păpădii. Adesea, puful de păpădie, care este de fapt sămânța, a făcut din mulți dintre noi visători cu ochii deschiși.

De aceea, vă propun un experiment simplu, pe care îl putem face fiecare dintre noi cu resurse minime și cu răbdare.

Culegeți 7 păpădii galbene pe care să le puneți într-un pahar cu apă. Schimbați sau adăugați apă la nevoie. Nu le aruncați atunci când pare că s-au uscat. Din sânul aparentei ofiliri își crează păpădia multitudinea de deveniri, pe care le puteți sufla în voie sau le puteți ascunde în sân, pentru o dorință, două.

Experimentul este pentru propria voastră satisfacție. Aș spune că, după ce veți vedea sub ochii voștri aceste deveniri multiple ale păpădiei, îmi veți înțelege mai bine scrierile.

Dacă doriți să îmi scrieți (cu poze) impresiile voastre, rog email pe cosmisian@yahoo.com cu subiect: Mi-am propus să uit complet de păpădii.

Am lăsat câteva fotografii cu traseul pe care trebuie să îl ia păpădiile voastre. Dacă se abat de la traseu, ați descoperit o nouă specie. Să îmi păstrați și mie câteva semințe. 🙂

O seară bună!

 

 

 

La final, puteți oferi cuiva un buchețel de păpădii zburătoare.

Și, cu ocazia aceasta, vă fac cunoștintă cu fiica mea. I-am făcut poză în copilărie. Acum arată la fel pentru că îmi seamănă. Noi nu îmbătrânim, cel puțin așa pare în poze.

Gând de păpădie

Gând de păpădie

Mă roade sufletul să recunosc,

să spun,

mai bine nu o fac, of, mai bine da,

când tu erai medicamentul pentru suflete sărace, negre chiar,

eu te-am despufat,

în somn erai, iar eu am smuls ceva din tine,

recunosc, am făcut ceva lipsit de modestie,

pentru că acea despufare e în mine,

îmi curge-n suflet,

pulsează în ritmul dorului, al așteptării după tine.

 

Aș spune că regret că te-am lăsat să pleci,

mai bine te mâncam întreagă,

aveai destul loc în inima mea,

cât de un deal și o câmpie.

Aveai atâta loc…

„Nu pot să-ți spun ce-ascunde a inimii bătaie,

dar tu răspunsu-mi știi, îl ai în tine.

Cine are nevoie de o dragoste dintr-o poveste?

Noi? Noi doi avem nevoie, să nu mă lași uitării.

Noi suntem trăiri ale inimilor iubitoare, iar ele ne fac ce suntem,

două ființe altfel, cu sufletul atât de parfumat și mare.

Te iubesc, chiar dacă iubirea unei păpădii e mai ciudată.

Te iubesc chiar de adesea doare. Cine separă ciudatul de neciudat?

Sunt devenirea, o păpădie în plină transformare.”

Cosmisian, Timisoara 28 martie

Fotografiile sunt doar o reflexie a unei realitati pe care o doresc. 🙂

Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata încă o iubește tare

Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata încă o iubește tare

*

Spuneți voi, iubitul meu e grădinarul iubitor de floare,

sau rău de adevăr ar fi,

un anotimp ce face dintr-o păpădie,

o floare moartă-n devenire?

Să îi vorbesc direct nu pot. Tobele dure cu miros de înfricoșare antrenează viori cu note scurte să mă țină departe de el, când eu cu el eram cu-adevărat o floare…

Băiatul născut din flori de păpădie

Sursa foto: google

– Lume, lume, ia semințe magice, semințe ce aduc mister pe lume, ce fac din lumi ascunse-n suflet, de cunoscuții voștri nebănuită, sămânță de iubire din esență plăsmuită. Eu vând culori când lumea este ternă, fără de culoare, sunt fiul lui, cum bănuiți, al grădinarului ce iubește încă o Floare. Vă spun povestea ei pe loc, dar nu vă țineți mâna pe la spate, veniți aici, grupate.

– Se zice lumii că tatăl meu iubea o floare, o venera de mică, o îngrijea cu drag când o vedea cu aurul pe păr, cu ochii mari și inima ce-ntotdeauna invita îngemănare. Din iubirea lor născută fără zgomot, ei nebunia vieții au trăit, senzații unice, pe care nicicând înainte nu le-au mai trăit. Deși-l iubea pe tata, ascuns de el ținea secretul, că numele-i de floare e mai mult o nebunie, o formă de iubire pe care-o cultivase doar pentru că în el găsise alinare. Și l-a mințit cam tare! Iar, tata, supărat pe floare, a lovit-o, și chiar de nu mă credeți, el a lovit-o mult prea tare.

– Iubite instrumente, adunate langă mine, vă rog să ascultați istoria devenirii unei flori de aur, cu părul prins în bucle de polenizare, o Păpădiță subțirea, cu voce sobră, dar iubită de tata mai era. Pe floare tata a iubit-o mult și când a lovit-o, dar ei s-au depărtat de-ngemănare, și doar în gânduri se mai caută, dar morții le e sortită orice-ncercare de a se regăsi, vai ce mult pe el îl doare. Pe mama mea cu părul buclelor de aur o cunosc puțin, lovită de trădarea proprie și izgonită din iubire, avea pe cap mahramă argintie, din suflet izvorâtă…

Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata moare, grădina lui se stinge, iar sufletul său pereche se topește, aproape că dispare! Găsiți-o și-o convingeți de dorul grădinarului, că el o caută, o dorește, o vrea în rochia-i albă împodobită, o vrea să-i fie comoara sufletului lui. Nopțile lui sunt adesea goale fără cer sau lună, inima se trezește dimineața tristă, dar nu vrea să ne spună. Găsiți-o imediat, căci tatăl meu o vrea în brațele-i cuprinsă, de ați ști încă cu cât drag!

Forfota tobelor s-a liniștit, norii cenușii cu alb s-au înfocat înspre pădure, căci soarele-a venit!

Dialogul dintre Soare și băiat

– Băiete! Băiete! Numele-mi e Soare și văd de sus planete. Te-am auzit vorbind în somn, că-ți cauți în lume mama, o Păpădie izgonită de un grădinar pripit ce-ar vrea să o aibă acasă, să-mi spui de am greșit. Aș vrea să intervin, să-ți dau un semn, o formă de-ajutor în drumul tău stingher înspre a ei găsire. Pe mama ta o știi de aur, o formă de polen, cu gust de vară. Așa o acceptase tatăl tău când nu-i știa secretul, o lume alta, secretul ei cel mare. A izgonit-o când surprinsă cu mahrama argintie creda că îl mințire. S-a enervat atât de tare că i-a pus în spate să poarte despărțirea, povară mult prea mare pentru floare! Eu i-am văzut, dar am tăcut, nu mi-am permis să intervin, căci floarea chiar purta secretul ei ascuns de grădinar, știind cât de adânc pe el în doare.

– Și cum, tu Soare, ai văzut când a lovit-o și-ai stat acolo sus, în depărtare? Să nu îmi spui că nu știai că mă născusem între lumi, că sunt o altă floare, ce și-a croit destinul la umbra unui gradinar și-o floare?! Eu vreau să o găsesc, acum te rog, un semn, distincție, orice sub tine, Soare, să o aduc acum pe mama, că tatăl meu se stinge, el fără păpădița lui se duce, poate chiar și moare!

– Băiete dragă, linistește-ți sufletul, așteaptă că-ți voi spune cum să știi de ea, cum o găsești în lumea asta mare, pe mama ta frumoasă, desprinsă dintr-o stea. Eu la plecare ei pe-ascuns am mângâiat-o, dar am speriat-o și s-a tras, iar părul argintiu în puf pe loc i s-a desprins, și eu de teamă i-am propus ceva, dar știi tu dragă, că mama ți-e o stea?!

– Soare! Soare! Descrie-mi semnul ei, s-o știu de-n drumul meu o văd, să nu trec pe lângă ea.

– Băiete, ce pripit mai ești. Acum ascultă tu și voi să ascultați, le spune instrumentelor, și voi să ascultați la mine, da! Când am văzut-o pe mama băiatului-stea, o Păpădiță izgonită cu părul ciufuluit, eu i-am propus un troc, să-mi dea povestea ei, și eu la schimb, din părul ei voi face puful de îl știți, spre tatăl tău să zboare, să îi păstreze amintirea despărțirii, grea. Să nu o uite-n veci, să o iubească orice-ar fi numai pe ea.

– Să știi că o iubește mult, dar crezi că ea mai crede? Înclin să cred că da!

Găsiți-mi mama, vă rog, căutați-o-n grabă, căci tata încă o iubește tare

Din seria: Mi-am propus sa uit complet de papadie, by Cosmisian

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădii – partea a unsprezecea – …dar, ele nu mă lasă

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădii – partea a zecea. Grădinarilor le prinde bine depresia

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădii – partea a noua. Uitarea și așteptarea

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădii. Partea a opta – Femeia-suflet

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădii. Partea a șaptea – Începuturi (de capitol)

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădii. Partea a șasea. Gând prin despufare

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus să uit complet de păpădii. Partea a cincea.

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Homeless Earth

Homeless Earth


Pământul. Am atins pământul cu privirea și mi-a rămas gândul la lupta sa interioară. Pământul este un călător pe spatele propriei sale deveniri. L-am văzut. Era trist. Plopii l-au acoperit cu puful lor invadator. Mă opresc la frunzele ce își gestionează singure culoarea, apoi cad. Frunzele căzute sunt din carton ieftin, iar pământul își face culcuș în ele. Poți condamna un însingurat că și-a găsit căldură în decăderea altora? Cele mai însemnate schimbări sunt cele care se petrec în ascuns. Cei mai înalți munți și-au făcut apariția în inima norilor din lava ascunsă a pământului topit. Pământul părea atât de lipsit de putere în fața temperaturii devastatoare, încât s-a topit. Până și azi mai este așa.

lost

Am văzut un băiețel fugind. La celălalt capăt nu era nimeni. Nu îl aștepta nimeni, dar el alerga fericit și singur. Era frânt. Viitorul îi era topit de absența unei figuri care să-i întâmpine alergarea. Era singur. Toți îl înțelegeau și îl sfătuiau. Nimeni nu îl asculta. Noțiuni infinite și abstracte. Exagerez. Pe copil îl știa cineva. Pământul. Au împărțit adesea frunzele de carton. Puștiul îi dădea din apa pe care o ținea în cănuța uzată de tablă. E greu să te desprinzi de trecutul ce te-a năucit. Viața este o cameră a oglinzilor. Greu te mai prinzi când vine vorba de ce e real și ce pare a fi. Pe băiat în vezi mai bine conturat în oglindă. Se pare că ai rămas fixat pe reflectarea lui, doar că el nu mai e. Nu pentru că ar fi plecat, ci pentru că a devenit un bărbat cu pieptul proeminent. Nu pentru a iubi. Nu știe că are inimă. Oare un astfel de băiat iubește cu inima? Nu, clar că nu, nu are inimă. În loc de inimă, el are pământ uscat.

Am amețit rău de tot. Amețeala era atât de dură încât aveam senzația unei măsele ce doare cumplit de parcă aș fi avut un butoi cu pulbere gata să îmi explodeze în suflet. Așa durea. Apoi, s-a dus durerea. Nu de tot. A coborât chiar în suflet. A rămas acolo. Pe drumul meu am văzut o fetiță alergând. Nu o interesa nimic. Era învăluită în viitor. Pe ea stătea mai bine decât pe băiețel. Am invidiat-o. Putea să mintă diferit de pământ. Cel puțin ea o făcea alergând. Unde eşti? Crezi că mă gândesc la tine? Oprește-te și aleargă în drumul tău. Nu căuta semne despre ce simt. Inima mea este înecată în puf. Am crezut că puful de plop e ca cel de păpădie și mi l-am îndesat peste tot în mine. M-am cusut cu nebunie. Am făcut nod să nu scape vreun fulg. Dar, nu era fulg de păpădie să îmi vrea aripi pe spatele dorințelor. Eram împăiat cu iluzii. Tot trupul meu era plin de iluzii.

O bătrână ducea o plasă făcută din pânză neagră, cu mânere lungi. Nu o agățase de umăr. Mergea lejer. Pe același drum pe care altădată visa. Acum doar mesteca o presupusă viață. Era mirată. Frunzele vechiului plop o umbreau, iar crengile sale se înălțau tot mai mult. Am lăsat-o să plece. M-a văzut. S-a oprit și s-a așezat pe banca unde eu scriam. Tinere! A șoptit ea. Dormi? Haide, spune-mi că dormi, ca să cred că te visez. E bine așa? Visez. Fumezi? Nu? Nici eu. De ce ești singur? Sau, de ce ești aici? Aici nu vine niciun om. Tu de ce ești aici?

La final,

Protejat: Mi-am propus sa uit complet de papadii – partea a patra. Acorduri de violoncel

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus sa uit complet de papadii. Partea a treia. Am aflat ca sunt gemene.

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus sa uit complet de papadii. Partea a doua. Norul si puful de papadie.

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Protejat: Mi-am propus sa uit complet de papadii. Prima parte. Astazi am facut primul pas!

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Păpădia înghețată și Săgeata lui Viacent

Săgeată în formă de Viacent

     Să știi că nu mă așteptăm să alergi atât de repede. Ai dispărut pe când eu încă făceam un bulgăraș de zăpadă. Când să ți-l ofer în zbor, nu te-am mai găsit. Timpul a făcut să îngheț cu el în mână, să devin eu însămi o plămădeală de îngheț, cu forme de degete care au imprimat retragerea într-o ființă a petalelor galbene. Surprinderea mi-a născut dorința și pasiunea de a mă ascunde și de a nu mai reveni. Așa cum orice păpădie face. Nu am știut că joaca mea cu tine îmi va aduce un anotimp întreg de neființă, în care totul a înghețat. Aveam sufletul încorsetat în îngheț. Așa credeam eu că o păpădie înghețată va rămâne în nedevenire.

     Am văzut prin ferestrele înghețate ale sufletului meu o floare, zveltă, luminoasă și liberă, dar mâinile îmi erau cuprinse de o amorțire nebănuită. Nu știam că înghețul din ochi mă reflectă. Fiecare gând spre tine producea un zgomot metalic înghețat. Am îndrăznit să privesc și am simțit că îmi spulber întreaga ființă doar ca să te ating. Am auzit cum sufletul mi se sparge în formă de semințe, ca într-o oglindă ce reflecta o păpădie. Tot departe erai.

papadia-inghetata-57570-l

     Lucrurile conflictuale se îngrămădeau pentru a forma o săgeată nemaivăzută, cu un fel de vârf translucid, cu scopul de a-mi pătrunde inimă înghețată. Nu am știut dacă dezghețul îmi va face bine. Săgeata avea forma unui viacent, despre care prea puțini oameni știu.

Săgeata lui Viacent în formă de chemare, ce pătrunde între anotimpuri, e dintre acele săgeți ce te pătrund în piept în reluare, lăsând ca durerea să se instaleze treptat și incontrolabil. Apoi, am auzit din nou un sunet puternic de gheață alb-albastră. Sunetul mă orbise pe loc, iar lumina lui mă făcuse să nu-mi mai aud ticăitul slab al inimii. M-am ridicat privindu-mi degetele, mâinile, ființa, ca să constat că am devenit o nouă asemănare a mea.

Păpădia înghețată

Toată durerea s-a transformat într-o încolțire a ființei mele, o răzbatere prin perdeaua înghețată. Sunt o floare ce-a răzbătut prin iarnă. O iarnă a devenirii.

Deși erai departe, te-am simțit în vârful săgeții care m-a străpuns. Îmi întind mâna mai ușor către tine, dar când să-ți ating chipul luminos, mi-am dat seama că noua devenire mi-a produs o replică mai mică. Din ceața care se ridica mi-a apărut o fetiță cu vise mari, care mă smulge din dezghețul meu și mă apropie tare la pieptul ei. Am strâns-o la piept cu multă iubire, de care nici nu credeam că sunt capabilă.  Apoi mi-ai apărut. 

Îi aud sufletul că își dorește să…

… sunt puf de păpădie, iar pentru ea, dorință vie!

%d blogeri au apreciat: