O scrisoare de iubire, scrisă cu ceară, pecetluită cu cerneală – Pe Fabrica de Poezie

O scrisoare de iubire, scrisă cu ceară, pecetluită cu cerneală

---

 

Notă: Acest articol a fost scris pentru Proiectul Fabrica de Poezie – Click pe LINK

Toate aprecierile mele Georgianei Mihăilă și colectivului Fabrica de Poezie. 

---

 

O scrisoare de iubire, scrisă cu ceară, pecetluită cu cerneală

Stăteam sprijinită cu bărbia de o pernă înaltă. Era fixată la înălțimea de la care puteam vedea umbra mișcărilor pe care Luna o forma pe un perete. Sunetul peniței m-a fascinat încă de când l-am întâlnit. Scria atât de moale, de fluid. M-a hrănit cu sunetul acesta cât pentru o viață a iubirii, dar de citit, nu mi-a citit niciodată. Aș fi vrut, dar nu am avut curaj să îl opresc din scris, iar el nu și-a întors niciodată privirea spre mine când scria. Poate nu știa că sunt acolo. Sau, pentru că nu îmi este greu de crezut, știa că i-am învățat blândele note născute de scris.

M-am folosit de umbra pe care o adusese Luna în camera nopților noastre. M-am hrănit mult cu sunetul scriiturii lui. Dar dacă i-am interpretat greșit notele pline de poveste? Vedeți? Acesta este motivul pentru care mă voi folosi de jocul suav al umbrelor, pentru a mă asigura că ele spun aceeași poveste ca a fluidității pe care cerneala o încrustează pe hârtie, pe suflet de om. Pe perete, cuvintele deveneau flăcări vii, ce gravau noi sensuri cuvintelor pe care nu le-am văzut niciodată, încălzindu-mi inima.

Sură Foto

Oare el știe că m-a scris cu simfonia cuvintelor pe care le creă penița, alunecând spre infinit? Știa că perdelele ce acopereau ochii nopții erau trase de la fereastră ca să înlesnească Lunii să imite desfășurarea cernelii pe înghețul hârtiei, topindu-i sensurile în umbrele incandescente ce gravau pentru o clipă semantica iubirii, când pe perete, când pe pieptul meu alb? Știa oare că îl privesc și că mi-am umplut pieptul ce vaporii cernelii care căuta mai multă semantică decât el însuși știa că poate scrie? Și că pereții albi ai inimii mele erau pictați cu umbre vii, tânjind după degetele lui?

Au fost nopți de vară în care credeam că dorul ce îmi adoarme sufletul în tristețe își are propria lui voie. Privesc în gol. Înghit repetat, dar nu am salivă să-mi ușureze suspinul. Oftez, o fac cu ochii închiși pentru a nu permite oftatului să mă vadă și să se reîntoarcă în scorburile sufletului meu. Iubirile nemărturisite dor mai puțin decât cele care se nasc între ființe din lumi diferite.

Oare știe că îi sunt iubită? Nimic nu doare mai sublim decât flacăra unei lumânări. Ea arde. Se arde și nu miroase a fum. Ea arde și miroase a lavandă cu căldura pe care doar ceara ce și-a schimbat starea de agregare o are. Iubirea mea pentru el este ca a lavandei ce și-a pierdut forma și culoarea, transformându-se în ceară. Oare știe că eu sunt parfumul pe care îl adoră? Focul ce-mi topește dorul mă duce aproape de pieptul lui. El mi-a inundat ființa cu abur de cerneală, eu i-am ceruit pieptul cu iubirea mea, neprețuită lavandă.

De aproape, amândoi ne căutăm iubirea și ne întrebăm cum o percepe celălalt. De departe, în irisul Lunii suntem oglindiți ca o scrisoare de iubire, scrisă cu ceară, pecetluită cu cerneală.

Iubite, ne suntem o scrisoare a unei iubiri pe care o căutăm în albul perfect al unei nopți de iarnă.

© Cosmisian – 15 ianuarie 2021

---

Dormi iubire, cu petale făcute eșarfă parfum

 

Dormi iubire, cu petale făcute eșarfă parfum,

Dormi acoperită-n lumina de lumânări vanilii,

Esență de suflet emani când arzi, în loc de fum,

Dormi iubito, dormi acum.

 

Te privesc cu lucirea din ochi ce e luminie,

Părul castaniu e lăsat să plutească în somn,

Căpruiul ascuns ce ascunde o nobilă „fiire” [ființă]

Dormi, eu te veghez acum.

 

Ai spus adesea că  visezi ce nu-ți amintești,

Scene de vis sunt regie în mână nebună,

Eu stau și privesc tresăltări când zâmbești,

Dormi iubito, te visez eu acum.

 

Promisiuni că în zori mă vei trezi cu sărut,

Se fac nori denși, plini de speranță și-aștept,

Ființa vrea să ne fim una în formă de fruct,

Trezește-mă iubito, acum.

 

Mai ai multe să-mi spui, adesea-mi grăiești,

Nebunia umblării printre stele te face să uiți,

Mărgele de vorbe șirag le pui pe note cerești,

Vorbește-mi iubito, acum.

 

Tu ești albastră în suflet ca cerul prins de idilă,

Inima ne e prinsă în valsul pulsației dintre noi,

Ne leagă iubirea nebună ce-i scrisă pe-o filă,

Iubește-mă iubito, acum.

 

Dormi iubire, cu petale făcute eșarfă parfum.

© Cosmisian, iulie 30, 2012

 

 

Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediția a VIII-a. Start înscrieri

DE MNLR IAȘI · 16 AUGUST 2017

Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, a ajuns la cea de-a VIII-a ediție.

Destinat autorilor de orice vârstă, din România și din afara granițelor țării, care nu au debutat editorial, concursul își propune să descopere talente literare și să susțină creația literară contemporană.

Participanții pot trimite 1-3 lucrări în proză, inclusiv fragmente de roman, de până la 15 pagini fiecare. Lucrările, redactate în format electronic (Times New Roman, 13) și printate în format A4, vor fi semnate cu un motto și vor fi trimise, în perioada 16 august – 6 octombrie 2017 (data poștei) la adresa: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, str. V. Pogor nr. 4, cod poștal 700110, Iași, cu mențiunea Pentru Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”. În coletul poștal va fi introdus și un plic închis (având același motto) care va conține numele și prenumele autorului, un CV de prezentare și date de contact (număr de telefon, e-mail).

Premierea se va face duminică, 5 noiembrie 2017, în cadrul programului cultural Zilele Mihail Sadoveanu, desfășurat la Muzeul „Mihail Sadoveanu”. Juriul, stabilit de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, va acorda Marele Premiu „Mihail Sadoveanu”, premiile I, al II-lea și al III-lea, precum și o serie de mențiuni. De asemenea, câștigătorii vor fi numiți membri onorifici ai Salonului de literatură „Junimea”.

Edițiile anterioare ale Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu” au însumat sute de lucrări înscrise și evaluate.

 

Persoană de contact:

Lăcrămioara Agrigoroaiei, coordonator proiect (telefon: 0747499408)

Ilustrata din Amsterdam – Omul de artificii

O dramatică incursiune în sufletul unui copil care traieste tragedia sinuciderii tatalui

https://radioromaniacultural.ro/ilustrata-din-amsterdam-omul-de-artificii/

Ilustrata din Amsterdam – Omul de artificii

Va invit la Interviu 🙂

Pentru prima data romanii din Olanda au participat la o prezentare de carte scrisa in limba romana de o tânără scriitoare care trăiește in regat. “Omul de artificii” al Cristinei Winters a cucerit foarte repede inimile romanilor, o poveste in care fiecare s-a regăsit in felul sau. 

Cu detalii Claudia Marcu

Omul-de-artificii – Cristina Winters

 

‘Mutul’ care a rupt tăcerea – Charles Chaplin

‘Mutul’ care a rupt tăcerea – Charles Chaplin

Inegalabil, inovativ, incredibil, Charles Chaplin a străbătut lumea cu tăcerea lui care a aprins inimi, a rupt tăcerea până la lacrimi, și totuși, astăzi nu mi-am propus să-i pun eu tăcerii cuvinte. Vă ofer spre audiție o compoziție a Mutului, una care sigur o atribuiți lui Nat King Cole 🙂

Notă: Mi-ar plăcea ca voi să dezvoltați subiectul!

Smile – Nat King Cole

Smile though your heart is aching

Smile even though it’s breaking

When there are clouds in the sky, you’ll get by

If you smile through your fear and sorrow

Smile and maybe tomorrow

You’ll see the sun come shining through for you

Light up your face with gladness

Hide every trace of sadness

Although a tear may be ever so near

That’s the time you must keep on trying

Smile, what’s the use of crying?

You’ll find that life is still worthwhile

If you just smile

That’s the time you must keep on trying

Smile, what’s the use of crying?

You’ll find that life is still worthwhile

If you just smile

Songwriters: CHARLES CHAPLIN

Smile lyrics © BOURNE CO.

Multumesc, Oana

7 ani de blogging

7 ani de blogging

Au trecut șapte ani de când am scrijelit prima dată pe blog, iar scoarța pe care am făcut primele mele schițe de gânduri s-a remodelat, parcă ştirbind frumosul inițial. Nici eu nu mă mai pot uita chiar atât de în urmă. Spre deosebire de unii dintre voi, bloggeri care parcă v-ați născut astfel, eu mi-am petrecut primii șapte ani căutându-mi drumul spre arta scrisului, iar în ultima perioadă parcă m-am pierdut tocmai de scoarța pe care scriam.

Dar, în prag de an nou în lumea blogging-ului, țin să vă mulțumesc pentru vizitele pe care le-ați făcut paginilor mele gandurineinfinite şi povesteapapadiei, pentru comentariile voastre încurajatoare.
Sper că am fost o companie decentă în toți acești ani în care am postat.

Vă ofer fiecăruia dintre voi, dragilor, o păpădieeeeeeeeeeeeee 🙂 După cum se știe!

Și, ca de început de an nou blogăricesc, iată aici puțin dintr-o nouă serie de povestioare.

Al vostru,
Cosmisian

---

„Fireasca trecere a timpului pare să fie adesea ca o suită de trepte care nu te duce în sus, ci înainte. Treptele timpului par a se asemui pietrelor cubice ce dictează pașilor umani un sens, unul fizic, dar și unul spiritual. Trepte ce par a nu își schimba cu nimic forma, poate doar strălucirea impusă de gândurile, macină minți și șlefuiesc laturile imperfecte ale pașilor pierduți cu grijă. Clădirile vechi sunt lipite unele de altele și doar din loc în loc mai vezi câte-o alee strâmtă ce pare a ascunde o lume diferită de cea a vitrinelor luxoase ale magazinelor ce se reflectă în zilele însorite în luciul drumurilor pavate într-o direcție neștiută. Zilele se repetă și nu aduc trecătorilor nicio schimbare. Viața locuitorilor nu are orizont, translucidă precum sticla magazinelor, unde ochii ți se opresc în contemplarea unor lucruri inerte.

Din când în când, printre oameni apare un băiețandru cu chipul ars de soare și pistrui sub ochi, aproape de nas. Peste părul nepieptănat stătea apăsată o pălărioară cu cozoroc uzat, ce nu reușea să îi umbrească ochii albaștri, clari ca zilele de vară fără nori. Purta o jachetă reiată, deschisă la culoare ce finețea blănii de căprioară, plină de buzunare de multe dimensiuni și forme, cusute de el din motive de nimeni știute. Pantalonii nu îi depășeau genunchii, lăsând loc pentru piciorușele lui subțiri să trădeze răni vechi și noi, nevindecate. Purta bocanci. Îi purta de atât de mult timp încât șireturile îi erau uzate, deșirate. Cureaua genții îi cădea peste umărul drept, forțând o linie diagonală să traverseze pieptul lui tânăr, plin de aspirație. Aș fi vrut să îl întreb ce ducea în geantă, dar nu a stat prea mult în zona principală a orașului, dispărând pe una dintre străduțele înguste ce duceau spre o altă lume, despre care nimeni nu vorbea.”

Citat din noua serie: „Băiatul care coase buzunare”

Pe curând!

„Incubatorul de condeie” IDC

AdLittera a dat startul unei noi ediții a concursului „Incubatorul de condeie” IDC. Acesta se va desfăşura în mediul online, în perioada 19 Octombrie – 12 Decembrie 2015, fiind o competiţie anuală adresată amatorilor de creaţie literară. Ca și în precedentele ediții, concursul aflat la a VI-a ediție este structurat pe două secţiuni: Poezie şi Proză scurtă.

Înscrierile au loc în intervalul 19 Oct. – 22 Nov. 2015 pe site, conform Regulamentului.

Jurizarea va avea loc pînă în data de 29 Nov. 2015.

Vor fi premiate în data de 12 decembrie a.c., cele mai creative, originale şi inovative texte.

Juriul este compus din scriitori cu experiență, dar şi din „condeiele” remarcate și premiate la ediţiile anterioare ale concursului.

Creaţiile premiate vor fi publicate în Antologia IDC în ediție hard-copy și în format digital.

În paralel cu desfăşurarea concursului, scriitorii amatori înscriși în concurs vor putea participa în fiecare sâmbătă, gratuit, în perioada 25 octombrie – 22 noiembrie a.c., în Bucureşti, la o serie de ateliere de creaţie, coordoonate de scriitorul, eseistul și criticul literar Felix Nicolau.

Primul Atelier IDC din această ediție se va desfășura duminică, 25 Oct., de la ora 14:00 în Caffé D’arthé (Str. Popa Nan 7, București). Accesul este liber în limita locurilor disponibile. Rezervările se fac pe site concurului idc.aclittera.com/atelier/.

 

AdLittera este un proiect amplu, îndeplinind totodată și funcțiile unei agenții culturale, toate programele sale având componente de educare prin cultură și artă. Din 2010, AdLittera dezvoltă 5 divizii CSR: marketing research, branding cultural, regie de publicitate, evenimente/BTL, media culturală. Conceptul, planificarea acțiunilor și comunicarea publică sunt gestionate de către d’Avid Boutique, atelier de branding si comunicare vizuală. AdLittera este divizia CSR a buticului de creație, nișată în palierul cultural.

Mai multe informații despre Concurs și Atelierele IDC se găsesc pe website-ul dedicat Concursului IDC, la adresahttp://idc.adlittera.com .

De ce-uri

Seara s-a ferit mult de zgomotul pneurilor ce rulau nebune spre localurile ce mărgineau Argeșul. Tu te apropiai de mine lent, conștientă de privirea mea ce te învăluia. Pășeai definit pe talpa moale a balerinilor, atât de fin încât pământul umbrit al cărării nu știa că treci peste el. Brațele le aveai aduse nesigur la piept, fapt ce trăda emoția de a ne întâlni. Luminile felinarelor flicăreau așa cum lumânările o fac atunci când sunt mângâiate de briza serii. Blugii te stânjeneau, dar stăteau atât de bine pe corpul tău. Era și prima dată când te vedeam purtând pantaloni, dar era destul de rece ca să nu te pedepsești din nou, vorbind lunii, singură cum obișnuiai să faci adesea, îmbrăcată subțire.

Ajunsă în dreptul meu, mi-ai zâmbit iar eu m-am blocat puțin. Mă bucur că nu știi, dar eu nu mă pierd în fața unei femei, lucru ce mi se întâmplă foarte rar. Cred că, dacă ai știi asta, te-ai simți mai relaxată. Părul tău blond era împletit simplu, păreai o rusoaică decupată dintr-o lume de gheață, un rece aburind de dorința de liniște. Este prima dată când te privesc față-n față și mă rețin să exclam cât mi-am dorit să îți văd chipul ce liniștește zbuciumul cu care te-am așteptat.

– Ficți să îmi spui și să nu întrebi de ce mă numesc astfel. Tu?

– Ficți. Ficți? Ok, nu întreb, Ficți. Eu sunt Andrei. Te-am văzut la Cafeneaua din Mall servindu-ți cafeaua în pauzele prelungite la serviciu. Uneori mă opream privindu-te cum învârți lingurița în cafeaua ce nu conținea zahăr. Scuze, ce vorbesc eu aici… Mă încântă că ai venit. Mergem undeva anume?

– Aș vrea să ne plimbăm, dacă nu te deranjează. Toată ziua am stat pe scaun și m-am simțit destul de încordată la gândul că ne vom vedea.

Cei doi au mers fără nicio destinație vreo 20 de minute. Andrei îi adusese o bluză verde cu nasturi mari, pe care o luase de la prietena lor comună. I-a așezat-o pe umeri, acoperind-o delicat, privind-o în ochi. Ficți se îmbujorase, știindu-se privită. Era doar o întâlnire de seară, nu o întâlnire între doi curtezani sau îndrăgostiți. A apreciat gestul lui, cu atât mai mult cu cât căldura începu să se instaleze pe umerii ei, învâluind-o pe spatele încordat încă de la emoție.

– Știi că eu vin aici adesea, mai ales când… apoi a făcut un pas săltat înainte, privind luna. Nu e așa că luna ne privește? a întrebat zâmbind mai relaxată. Mi-a fost greu să îi răspund, mai ales că nu apucasem să privesc atât de departe spre Lună, când toată atenția îmi era îndreptată spre orice detaliu izvora din trupul ei. Se mișca mult.

– Așa se spune, că luna îi însoțește pe cei îndrăgostiți. Ești îndrăgostită?

– Sigur, Andrei, de lună, de stele, de Argeș … tu nu? Părea atât de naivă, iar eu pierdut în glasul ei suav, ce putea transforma sunetul în minune. Îmi plăcea prezența ei, mă liniștea după o viață întreagă de alergare.

– Ai vrea să bem un ceai? Știu un restaurant unde ne pot pregăti ceai de trandafir cu măr si scorțișoară, take away… ce spui, Ficți?

Ne plimbam de mult timp cu paharele de ceai, aproape goale, și vorbeam pe rând, fără o temă anume. Cuvinte simple, amintiri din copilărie, gesturi necontrolate ce trădau faptul că ne șimțeam bine împreună. Ficți avea până în 30 de ani, singură încă. Trecutul ei îmi era necunoscut, dar oricum ar fi fost el, a transformat-o cu siguranță într-o mare de bine, de liniște și calm. Râdea mult. Uneori mi-o lua înainte, însă nu am îndrăznit să alerg după ea, nefiind chiar reacția corectă fată de ea. Dar, mă aștepta jucându-se cu floarea pe care și- așezase la ureche.

– Uite, banca mea, să ne oprim! Pe ea stau duminică dupămasa când vin să citesc, să îi privesc pe copii și când îmi adâncesc gândurile în Argeș, încercând să le dezlipesc de mine. Apoi le iau cu mine acasă.

Ne-am așezat pe bancă, așezând ceaiurile între noi și ne priveam, fără să spunem nimic. Și-a ridicat brațele pentru a lăsa părul să cadă liber, scăldat în valuri ușor ondulate acoperindu-i umerii și pieptul. Apoi am vorbit mult.

– Mă duci acasa, te rog? E târziu și nu prea mă simt bine să știu că stăm singuri pe aici în miez de noapte. Dar, sa nu crezi că nu mă bucură prezența ta. Ne-am plimbat până spre aleea ce ascundea blocul cu trei etaje unde locuia Ficți, apoi ne-am mulțumit pentru seară. Nu făcusem nimic deosebit sau promițător. Petrecusem un timp simplu împreună, dar mă simțeam liniștit și bucuros.

S-a apropiat si m-a sărutat pe obraz, apoi mi-a zâmbit. Nu aveam nicio idee cum i s-a părut acest timp. Dar, am văzut-o zâmbind. Oare prietena noastră comună i-a spus că știu despre seara de dinainte, seara deceurilor?

– Ne vedem mâine în pauza de cafea? m-a întrebat în timp ce se apropia de ușa blocului. Nu știu dacă i-am răspuns…

Acest articol este bazat pe o serie de întrebari ce au început cu de la potecuța, apoi au ajuns pe la Pitești. Ma bucur că nu am adus niciun răspuns la deceuri.

Cautand raspunsuri – pe Potecidedor

De ce-uri pe Arges in jos – pe stradaundesoarelemairasaredincandincand.

Coffee Break – Restaurantul Leapsa mica

Coffee Break – Restaurantul Leapsa mica

Cu fata acoperita cu un guler aproape inexistent, ma protejez de vantul nefericit de seara ce-si infingea stropii de ploaie in fata mea ca un catel rautacios, dar nepericulos. Muzica in gama Crescentius rasuna mut, iar o lumina Irealia ma conducea inspre Hanul lui Calin. Eram  cu capul in norii, de ploaie  dar nu imi faceau rau. Abisul imi statea in fata cu bratele-i deschise, dar alt fel de abisuri. De fapt, vedeam un cautator de esente. Nu l-am imbratisat 🙂 Frigul ma facea sa fiu indiferent, doruldefemeie ce sa-mi incalzeasca inima ma impingea cu determinare spre luminita, precum o face un amiral dupa o victorie. Ajuns pe pragul Hanului, Rebecca ma pofteste zambitoare la un ceaicafeasibiscuiti. Ma asez infiderent, iar muzica imi era dintr-o data clara, desi inca eram cu capu-n nori. Tot in gama crescensius, aud someframes: Cafea doriti? Cum o serviti? si se aseza la masa cu mine, tinant un caiet in care parea sa vrea sa noteze raspunsul meu. Era o comanda sau un chestionar?

– Cîte cafele beti pe zi? (How many cups do you drink a day?)

Re: Una dimineata, inca una dimineata, una interminabila pana seara, inca una seara… hm, una singura 🙂

– Care este mecanismul tău preferat de livrare a cofeinei? (What’s your favorite caffeine delivery system?)

Re: Este un mecanism fin, prajit atent, nu mai mult, nici mai putin, cu o aroma de te-alinta. Coffee!

– Care a fost cea mai bună cafea consumată? (What was the best coffee cup you had?)

Re: Oradea, 2006. Gustul, aroma si cantitatea mi-au ramas definitiv si definitoriu in minte.

– Care a fost cea mai rea (?) cafea? (What was the worst one?)

RE: Undeva in Moldova, la sat. Cred ca fusese facuta la ibric, dar avea indubitabil aroma de bors. Am gustat-o, si apoi am fost bolnav aproape o saptamana. Imi amintesc ca am fost rapus la pat chiar. In ascensor ma sprijineam de pereti, insa tot timpul aveam impresia ca peretii nu sunt fixi. Apoi, mi-a trecut. Cand? Tot prin anii 2000.

– Ce scrie pe cana ta de cafea preferată? (What does your favorite coffee mug say?)

 

 

Re: Cana mea preferata este mare. MARE! Are un zambet incredibil pe ea si e albastra. Am scris despre ea https://cosmisianneoproza.wordpress.com/2011/04/16/363/ desi in acea seara bausem ceai.

– Cum consumi cafeaua? (How do you take your coffee?)

Re: Eh, trebuie sa raspund? Variat. Prefer cafea expresso, filtru, instant. Tare, multa si calduta. Cu o atingere de zahar, poate putin lapte, seara, ca sa nu ma agite. Niciodata nu mi-a placut cafeaua la ibric, pentru ca e cu surprize, si nu e oul Kinder. Zatul e pentru flori. Eu cafea, florile zat – si asa ne-avem ca fratz, iar cafeaua nu ne-o luatz… :))

– Cînd ai băut prima ta cafea? (When did you have your first cup of coffee?)

Re: Liceu. Imi pregatisem o instanta cu cola, destul de mare. Am baut-o ca pe o cola. Am mai facut una, doua, trei… In timpul orei de matematica am fost scos la tabla. Imi amintesc vag cum ma uitam ca un dezintegrat la tabla, la profesoara si ma simteam ingrozitor. Simteam cum ma dezintegrez. Voi face un film despre asta.

si ultima din gama Crescentius:

– Ai fost la vreo întîlnire la cafea sau ceai? (Have you ever been on a coffee or tea date?)

Re: Cu prietenii la cafea si ceai non-stopic. Cat timp exista apa, facem cafea sau ceai.

E prima data cand ma simt provocat, lepsuit. Cred ca am baut prea multa cafea, de am raspuns provocarii… Sunt cu capu-n nori, asa ca eu provoc pe toata lumea, toata lumea… Cafeaaaaaaaaaaaaa! hihi

Cred ca am dat in Irealia… iarta-ma!

Partajează asta:

Raspund Cafelei cu o ceasca!

https://cosmisianneoproza.wordpress.com/2013/01/29/coffee-break-restaurantul-leapsa-mica/

Crescentius

Am fost invitată deunăzi la o cafeluță de către Cristi și bursucel și am acceptat. Asta pentru că îmi place cafeaua și pentru că nu am perceput invitația ca pe o „leapșă”, caz în care aș fi refuzat politicos (aviz amatorilor 😉 )

Răspunsurile legate de lichidul cu aromă îmbietoare pe care îl consum cu drag sunt cele ce urmează:

– Cîte cafele bei pe zi? (How many cups do you drink a day?)

În principiu, una. Cîteodată sunt trasă de mînecă de colegi și cedez unei a doua cești/căni. Am constatat că atunci cînd sunt liberă nu am neapărat ritualul cafelei de dimineață…poate pentru că nu sunt matinală zilele acelea 😀

– Care este mecanismul tău preferat de livrare a cofeinei? (What’s your favorite caffeine delivery system?)

Cafeaua, clar.

– Care a fost cea mai bună cafea consumată? (What was the best coffee cup…

Vezi articolul original 236 de cuvinte mai mult

RE: Puşkin – cel mai mare poet rus, un adevărat Don Juan –

RE: Puşkin – cel mai mare poet rus, un adevărat Don Juan –

Cuminte in linistea noptii mele, am citit cu drag relatarea ta, gandindu-ma atent la ce ar reprezenta un punct mai ales de consideratie, Puskin in nebunia experientelor sale romantice, in cuvintele pe care le-a crescut in poezie sau modul in care tu ai reusit sa pui aripi unei pasari sculptate de atatia comentatori ce ti-au oferit sursa de inspiratie?! Viata si opera lui Puskin sunt acolo, la locul lor, apreciate de-o lume intreaga, dar orice poveste nepovestita de guri tinere, cu buze ale caror cuvinte aduc noutatea peste trecut, este doar material didactic. Puskin si orice alt artist al cuvantului, continua sa traiasca nu doar prin ce au scris, ci si prin, sau mai cu seama prin modul in care generatii de cititrori in redefinesc. Cand voi vizita Deva, sigur mi-ar placea sa va vizitez Biblioteca. 🙂

RASPUNS ALTOR BLOGURI:

http://bibliodevafiliala3.wordpress.com/2012/07/25/puskin-cel-mai-mare-poet-rus-un-adevarat-don-juan/#comment-1532

RE: Reversul umbrei desertice

RE: versul meu

Am citit! Initial m-am gandit sa vin sa iti dezinfectez genunchiul ranit. M-am uitat atent sa nu ramana vreo impuritate in rana. Genunchiul asfaltic! Am ingenunchiat sa privesc mai atent. Genunchiul era frumos, dar cald. Asfaltul cu miros de bitum avea acum culoarea alb-aurie. Asfaltul negru devenise nisip. Straniu! M-am asezat si eu pe banca, dar nu pe partea ta; banca era o banca duala, cu doua parti si un spatar comun, dar nu ne atingeam. Dinspre partea mea de desert am vazut o umbra. M-a mirat! Nu am stiut ca in desert poti distinge culori. Vantul le-a spulberat dintotdeauna. Umbra se apropia. Nu era fata cu parul dansant in vant? Nu, era tot umbra, dar acum era colorata. S-a asezat si ea pe banca. Dar nu pe partea ta. Mi-a spus ca ma astepta sa apar in desert. Eu, mirat de cuvintele umbrei, am oftat. Nu ma durea genunchiul. Dar tot am oftat. Umbra mi-a spus ca postarea ta, pe partea ta este pe drept numita Versul meu, doar ca pe partea mea este Verso-ul ei. Fascinanta prezentare, CW. Am ramas in desert. Pe banca cu un spatar comun. Mai esti pe partea ta de banca?

RASPUNS ALTOR BLOGURI:

http://cristinawinters.wordpress.com/2012/12/04/versul-meu/