ȘCOALA DE VARĂ – Autor Marina Costa
– N-am pix și îmi trebuie azi la școală, se plânse fetița, punând într-o pungă albă două caiete.
Nu erau noi; fuseseră pe jumătate scrise în ultimul semestru. Dar altele nu avea, oricum.
– De ce te agiți atâta cu școala, fă? întrebă mătușă-sa, venită în vizită, din București. În doi-trei ani, ai să fii la soacră-ta și o să conteze să știi să speli, să sapi, să gătești, nu aritmetica voastră.
– Ba să crezi tu că mă las de școală înainte să termin opt clase! Soacra să mai aștepte, că nu fug cu altul. Dar vreau să fiu și eu la volanul mașinii, nu numai frate-meu!
– Și ce, crezi c-o să te lase bărbatul să faci școala de șoferi?
– Ba cui nu-i convine să aibă cine conduce, dacă el a băut un pahar pe undeva?
Fata avea toate răspunsurile, deși abia terminase clasa a patra. Mătușă-sa se căută prin geantă și scoase un stilou chinezesc, cu capac auriu.
– Dacă-ți place atâta școala, ia, fă, de aici, să ai cu ce să scrii! Și să te ajute Dumnezeu să iei permisul, la anii potriviți!
– O duce capul, ar putea să-l ia înaintea lui frate-su, comentă mama fetei. O las la școala asta de vară, că au promis că le dă ce le trebuie pentru la toamnă. Azi e prima zi.
Fata mulțumi pentru stilou și îl încercă la coada caietului. Scria, avea cerneală. Măcar să-i poarte noroc în clasa a cincea! Își luă rămas bun și se grăbi spre școală.
Deși indicatoarele rutiere ar fi spus că erau mai puțin de 100 kilometri până în capitală, dacă aveai mașină zdravănă, de teren, bună pentru hârtoapele zonei, adevărul era că satul figura pe lista celor defavorizate din județ. Profesoara de limbile română și engleză obținuse colaborarea unei fundații româno-olandeze și fonduri europene pentru organizarea unei școli de vară pentru copiii din sat. Poate, cu mai mult timp pentru fiecare și învățând prin joacă, după metode noi, aveau să recupereze o parte din lipsuri.
* * *
– Ursaru Selina! strigă profesoara catalogul.
– Prezent! ridică ea mâna.
Învățătoarea lor de anul trecut, cu care ar fi trebuit să repete materia, era în concediu. Pe absolvenții claselor a treia și a patra îi preluaseră deja viitorii profesori.
– Ce frumos nume ai! Selena era zeița lunii. Voi știați că pe lună sunt munți și văi? Fiindcă suntem aici și ca să învățăm cuvinte noi, fiind pe lună, se numesc munți selenari, văi selenare.
Repetară în cor cuvintele necunoscute.
– Vă mulțumesc. Îmi place să știu că am luna în nume. Mama mi l-a pus după o cântăreață străină care îi plăcea.
Aha, Celine Dion, se lămuri profesoara.
– Tu n-ai și un frate care repetă clasa a cincea?
– Ba da, Ursaru Armando.
– De mâine, să vină și el la școală, că nu-i strică să învețe în plus!
– Încerc să-l conving. Nu promit. E plecat cu unchii după fier vechi…
Profesoara oftă. Veșnica problemă, și în timpul anului școlar: absențele, abandonul. Copiii erau buni de muncă; școala nu conta.
– Pentru început, fiecare dintre voi a găsit pe bancă o carte de povești. Hai să citim prima poveste – fiecare câte un paragraf.
Erau copii care, la sfârșitul clasei a treia sau a patra, abia citeau pe litere și pe silabe, constată profesoara. Alții se descurcau mai bine, indiferent de vârstă. Selina citea destul de cursiv, chiar dacă fără intonație. Se împiedica doar la cuvinte necunoscute. Profesoara le explica pentru toți.
– Unde ați vrea să lucrați când veți fi mari?
Câțiva visau să ajungă pompieri, polițiști, cântăreți, dacă erau din familii de lăutari, șoferi de TIR. Alții, mai realiști, spuneau că vor lucra pământul sau vor deveni zugravi, zidari. Fetele își doreau să devină croitorese, coafeze, ospătărițe. Selina voia să devină vânzătoare.
– Știi că îți trebuie matematică, să dai restul corect?
– Da. Încerc să învăț, dar sunt și probleme pe care le greșesc sau nu știu cum să le fac.
Înainte să sune de pauză, au fost întrebați dacă le place să-și facă prieteni noi. La răspunsul afirmativ, în cor, li s-a explicat că vor face cunoștință cu Lotte și Willem, doi elevi de liceu din Olanda, cu care se vor juca în recreații și vor învăța engleză.
După o jumătate de oră de dat mingea de la unul la altul, cu învățat cum se numesc în engleză toate lucrurile din curtea școlii, se întoarseră în clasă. La matematică au dat un test, să știe profesoara nivelul fiecăruia. Mintea făcea calculele, iar stiloul scria ușor pe hârtie, deși nu mai avusese până acum altceva decât creion sau pix de un leu. Spre deosebire de alții, Selina învățase tabla înmulțirii și a împărțirii. Le știa bine. Greutățile ei erau de logică și geometrie, în special.
Și la română au dat un test, după încă o partidă de joacă în curte, cu cei doi olandezi. Prima parte, o dictare, a fost urmată de fișe de completat. Astfel, viitoarea dirigintă a clasei a cincea afla mai multe despre elevii ei și despre lacunele de ortografie și exprimare.
– Aveți temă pentru mâine, o compunere despre familia voastră. Puteți s-o ilustrați cu desene, dacă vreți! Luați acasă și cartea de povești, doar să nu uitați s-o aduceți mâine, la cursuri. Citiți-le o poveste din ea fraților mai mici!
***
Toată vacanța s-au jucat și au învățat. Școala de vară se dovedi cu folos pentru Selina. O urmă și fratele mai mare, pentru care singurul motiv să nu abandoneze școala era că îi trebuiau opt clase pentru a da examen de șofer. Ei chiar îi plăcea școala, după cum constată viitoarea dirigintă. Fata avea potențial! Dacă ar fi avut cine să se ocupe de ea și acasă, încă din prima zi de școală, fetița ar fi putut fi premiantă. Se hotărî să fie ea cea care o încuraja și o ajuta.
Primul premiu primit de ea fu o sticluță cu cerneală, să-și poată umple stiloul. Făcea unele greșeli de ortografie, dar, cu cât a citit și a scris în vara aceea, pe majoritatea le-a corectat. Mai scăpa câte una când se grăbea să ia notițe. Ajunsese la convingerea că stiloul cu capac auriu era fermecat, ajutând-o să învețe repede.
Fata se împrieteni și cu cei de la fundație, români și olandezi deopotrivă. Era mereu gata să ajute și să prindă din zbor ceva nou. La începutul anului școlar, atât ea cât și Armando primiră câte un ghiozdan plin cu rechizite și cărți. Talentul la literatură, mai mult decât capacitățile presupus magice ale stiloului, o ajută să obțină mențiune la olimpiada de limba română, în faza pe județ. Împreună cu Selina, diriginta era fericită.
Îl ajuta la lecții pe Armando. Odată ce i se explicase din urmă, începuse și băiatul să priceapă. Termină anul școlar cu media șapte și ceva, un progres important pentru el. Selina luă premiul al doilea.
– Dacă mai faceți cursuri de vară și anul acesta, nu vom lipsi! promise fata în luna iunie.
Tot la dirigintă veni, plângând, în clasa a șaptea, rugând-o să vorbească cu părinții ei, s-o lase să termine școala. Era greu într-o lume guvernată de tradiții medievale, însă cel mai important argument a fost că Selina este printre primii din clasă și își ajută fratele, care este permanent cu ea, să nu rămână în urmă la învățătură.
Problema mai grea a fost după ce au terminat clasa a opta. Destui copii din sat, odată ajunși aici, se opreau și se duceau la muncă. Selina voia la liceu; media obținută la examen o ajuta. Iar s-a dus profesoara să intervină în favoarea ei și a fratelui ei, să-i trimită la oraș, la liceu. Deja diriginta înțelesese că dacă erau amândoi, ar fi lăsat-o. Aveau mătușa la care să stea, să nu dea bani pe cămin.
– Vă ajut să faceți formalitățile, să obțineți locurile pentru romi la care aveți dreptul și bursă.
Documentele au fost completate, pentru amândoi, cu stiloul cu capac auriu. Au fost aprobate, iar în toamnă, Selina era elevă la liceul economic, Armando la profesională, la vânzători.
…Atât profesoara de română și engleză, cu care a păstrat legătura peste ani, cât și Lotte, olandeza, s-au bucurat să afle că Selina a intrat la facultatea de relații economice internaționale. S-a întors acasă în triumf. Dintre cei născuți în sat, din toate generațiile, puteai număra pe degetele unei mâini absolvenții de studii superioare.
– Ia tu stiloul chinezesc cu capac auriu, să-ți poarte noroc la învățătură, cum mi-a purtat mie! îi spuse frățiorului cel mai mic, atunci în clasa a patra. Și să nu lipsești de la nicio școală de vară, dacă se organizează!
Marina Costa
O ultimă frunză, ca un 
Cosmisian - Neoproză „smart emotional” 