Felinarul cu două lumini

Felinarul cu două lumini

Sunetul unei trăsuri umplea zgomotos strada pietruită a suburbiei Parisul anilor ’20. Ploaia rece de seară tomnatică mătură pentru a patra oară pătratele cenuşi fără strălucire, iar liniştea străzilor era tulburată de câinii fără stăpân ce se grupau în haite pentru a căuta de mâncare.

Geantă mea neagră devenise un rezervor de apă de ploaie. O trăgeam din greu după mine, în căutarea unei intrări sau local deschis pentru a mă adăposti de ploaie. Am învelit manuscrisele pregătite pentru prezentarea literară de a doua zi, însă mă tem că apa a pătruns până la ele. Am lucrat zi şi noapte pentru a-mi aduna gândurile şi a scrie tot ce îmi dicta inima, dar riscam să pierd totul în faţa unei ploi nemiloase şi reci.

Străzile înguste şi întunecate, lătratul câinilor ce păreau a mă urmări, ploaia ce îmi învelise corpul într-o platoşă rece, gândurile ce îmi erau reci, difuze, cu asta alergam eu în suflet în căutarea unui adăpost. Trăsură mea nu sosise la Gara din Sudul Parisului, aşa că mă văzusem nevoit să îmi găsesc singur un Han unde să înoptez.

De departe se contură un Felinar aprins, lumina îi era acoperită de ceaţă, dar era acolo, o vedeam. M-am oprit şi mi-am tras sufletul, uşor apăsat în faţa insuccesului ce îşi desfăşura cu indiferenţă prezenţa. Dacă este un felinar, cu siguranţă că acolo voi găsi un Han, mi-am spus. Am alergat şi m-am lovit cu colţul genţii de gambă, dar eram aşa de amorţit încât am sperat că e doar o simplă lovitură. Nefericirea a făcut să mă lovesc destul de tare, m-am oprit lăsând geanta alături. Mă lovisem bine. Am legat o batistă udă deasupra rănii sperând că Felinarul îmi va lumina intrarea în han. Gândurile îmi erau înceţoşate, teama că nu voi găsi camera începu să îşi facă loc în mintea mea. Totuşi, un om nu există în Paris? Un OM! Orice om, cerşetor, orb, schilod. Singurătatea mă învăluia acum mai tare decât ploaia şi întunericul.

un-felinar-solitar-1227

Ajuns în dreptul Felinarului, cu părul ud, parcă şiroind din izvorul minţii mele, cu hainele lipite de mine, de un negru ud, ca o continuare a pavajului stradal cenuşiu, cu piciorul rănit, de parcă alergasem prin pădure… Când credeam că am atins cea mai controversată filă a călătoriei, am făcut uz de protecţia organică a ochilor, pleoape, dacă vă întrebaţi ce sunt protecţiile organice ale ochilor, şi-am privit Felinarul până sus. O distribuţie de lumină în două culori, împletite parcă într-o floare de crin, doar că nu asta a fost constatarea mea principală. Felinarul era în două culori, doar că era în mijlocul unui teren viran, nu tu Han, nu tu Jandarmerie, sau Spital…

De vreme ce mă adăpostisem sub Felinarul cu două lumini, mi-am spus că voi prezenta conţinutul celor trei manuscrise naturii şi-am ţinut o prelegere până dimineaţa.

Adormisem sprijinit de Felinar.

(sursa foto: http://www.fotofocus.ro/fotografie-unfelinarsolitar-1227.html)

Ornamente sufletești:

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: