“Litere pe fulgi de nea” Confesiuni de cititor, De ASophisticatedWoman

Antologia „Litere pe Fulgi de Nea”, Ed. Siono 2021 – Prin ochii unei femei sofisticate. Aprecierile noastre sunt mari pentru o astfel de prezentare.
Am decupat impresiile scrise despre Povestea propusă de mine, al cărui text poate fi citit într-o carte disponibilă în Librării sau prin Comandă On-Line.
Linkul către postarea originală AICI

Cosmisian – „Fiicei mele, Perseida”

Prima parte:
Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă

Mirosul miraculos al zăpezii în nările și pieptul unei copile încă în brațele mamei ei nu poate rămâne pentru mult timp în memoria unui copil, dar naște în el amintiri pe care nu le poate explica. Primul fulg de zăpadă ce îi cade aproape de colțul gurii o face să se strâmbe, sau să se înfrumusețeze printr-o formă incipientă de bucurie. Fulgul o place și i se topește pe chip, curios de mirosul de lapte al tenului pur de copil.

Ochii mamei ei s-au fixat pe urma translucidă, alunecândă, pe care o luase fulgul de zăpadă. Credea că iubita ei copilă a lăcrimat. A privit-o cu o iubire născută în eternitate, a mângâiat-o cu o gingășie pe care doar o mamă o poate converti în atingere. Apoi a sărutat-o pe locul unde fulgul de zăpadă și-a împlinit menirea, aceea de a deveni prima lacrimă din viața unei copile de curând născută, una ce a condus la o sărutare plină de iubire maternă. Prima lacrimă din viața ei a fost un fulg de zăpadă, urmată de o iubire ce a pecetluit o formă de iubire pe care doar o mamă o poate oferi.

Gândindu-mă la topirea fulgului pe chipul Perseidei am încercat să mă pun în locul lui. O lume plină de copii ce au ieșit să salute prima zăpadă din acest an și o pleiadă de fulgi, lipsiți de unicitate, deși o întruchipează fiecare dintre ei. Asta până ce unul a decis să o atingă pe fiica mea, strecurându-se printre fulgii mai mari, lipindu-se din toate formele geometrice uluitoare ce i-au ținut sufletul integru până să devină lacrima de căpătâi a unei noi ființe umane. Poate a fost și el un copil, un băiețel în lumea norilor ce l-a născut, o lacrimă ce s-a evaporat de pe chipul unei mamei din altă parte a lumii, una a cărei dureri a rămas nealinată. Așa cred, acest fulg a dorit să îi simtă iubitei mele alinarea, să o facă una cu chipul pur al copilei noastre încât să nu mai fie supus evaporării. Pentru fulgii de zăpadă evaporarea este o mare durere. Toți își doresc să pătrundă în lumea pură a unui copil de curând născut.

Iernii nu i-au trebuit multe zile să transforme culmile munților într-o nouă definiție a orizontului. Priveam cerul alb, născător de fragmente de aspirație și visare, unindu-se pe vârfurile munților cu lumea efemeră a omului, dând speranță. Puritatea unei inimi de copil este cea mai bună busolă pentru a transforma orizontul în destin, iar iubirea noastră de părinți, plini de recunoștință pentru minunea ce ne-a umplut casa nu se putea să nu fie o structură solidă de cristale, menită să găzduiască pentru o vreme chip plăpând de ființă umană.

Multele seri în care ne-am deschise sufletele pentru a-I indica lui Dumnezeu unde se ascunde un cuplu tânăr ce-și dorește cu toată ființa un copil au primit răspuns. De 15 zile este în toată viața noastră. Simțeam minunea în fiecare clipă, iar privirile noastre și îmbrățișările noastre o cuibăreau cu delicatețe. Pentru mine, ca bărbat, delicatețea era o virtute imposibilă. Salvarea mi-a venit prin Perseida, sau prin atmosfera pe care a născut-o fără efort, neintenționat. O priveam și mă purtam în preajma ei cu o tandrețe de o factură nouă, una cu ramificații spre cele două fete din viața mea. Tandrețea era absorbită de amândouă, îmbrățișate fiind.

Text și fotografii preluate de pe blogul ASophisticated

Photo:Fabiola Ion

dincolo de ninsori, de ierni, de zăpezi, de magie, suntem noi! suntem povestea propriei noastre vieți.

cu promisiunea de a mă întoarce cu celelalte povești citite din “Litere pe fulgi de nea”, las câteva gânduri, confesiuni de simplu cititor, cu mulțumiri editurii “Siono”, Issabelei Cotelin pentru prefața cărții, și mulțumiri autorilor “Siono” pentru fascinantele povești de iarnă scrise în detalii și nuanțe amețitoare.

“Puzzle de iarna”, scrisă de Paula Bârsan,
deschide, așa cum bine spune Issabela, concertul “Literelor pe fulgi de nea” cu o scriere lirica, un impresionant poem in proză în care povestea curge precum o atingere fină de mătase. Poezia pe care am simțit-o în spatele scrierii m-a făcut să plec în cautarea Paulei Bârsan. Da, Paula Bârsan este autor a trei volume de versuri, iar povestea din antologie, atât de sensibil scrisă, este o poveste despre ierni si decembrie, despre copilărie, amintiri si oameni: ”oamenii din viața mea, cu mulți nemaiîntâlniți de atunci, dar aflați, și parcă-i mai vreau.” Mi-a plăcut cum, într-un mare fel, cu sufletul scrisă, povestea se încheie precum o șoaptă: “Am îndrăznit să ning.”

Dezlegarea unui mister, poveste surprinzătoare, “Asasinii iernii”, scrisă de Cristinne C.C., te ține în suspans. Într-o succesiune de imagini cu nuanțe horror, autoarea reușește să creeze suspansul și să dezvăluie trecerea dintre un spațiu lumesc către un timp și spațiu nelumesc. Caracterul ficțional surprinde și povestea pare un scenariu de film gata de rulare. În urma unei călătorii spre regiunea vestică a Canadei, eroina, tânăra jurnalistă Cara, găsește răspunsurile întrebărilor ce o frământă, și reușește, cu un preț cumplit să afle misterul. Este o poveste cu un final… un final pe care vă las să-l descoperiți singuri.

O poveste cu un personaj neașteptat, unul nostim, pe care Emil Calinescu l-a pus în scenă pe langă alte personaje aflate într-o acțiune dinamică și veselă, dar și într-o situație plină de încurcături amuzante este
“Chat noir” povestea scrisă de Emil Călinescu. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este felul cum l-a construit pe Cristi cu efecte de sarcasm și ironie, și la fel de mult mi-a plăcut felul în care a creat comicul de situație. Povestea este reconfortantă, amuzantă și stârnește o doză bună de râs.

Contemplând iarna, în “Feerie la polul pieziș”, Antonela Chezan transmite emoții, gânduri,trăiri și amintiri din liniștea unei zile de iarnă cuprinse între răsărit și asfințit: “Afară a început dansul fulgilor, o simfonie dantelată, totul se așterne tăcut, curat, uneori fulgii tăcuți parcă se transformă în spirite de iarnă.”
Mi-au plăcut pasajele în care am găsit profunzime, reflectii interioare, gânduri, trăiri: ”Dezamăgirile nu mă mai incomodează, le-am transformat în niște gânduri amărâte doar.”

“Gândurile sunt exact precum fulgii de nea. Unul nu seamănă cu celălalt”, scrie Margareta Cloșca în “Ninsorile de acasă”.
Am iubit povestea de la primele rânduri. Am iubit dialogurile atât de sensibile. Este o poveste precum o îmbrățișare caldă despre o iarnă a dorinței de liniște, de normal, de regăsire; o poveste despre o neașteptată și trăită iarnă în lockdown, despre, așa cum spune autoarea, “ istoria nescrisă a momentelor terifiante” cauzate de pandemia prin care trecem. Este o poveste despre iubire: “frigul și zăpada pe care le purtăm neștiute și nerostite cu noi înșine mereu, dar ce se topesc acasă, la vederea omului căruia i-ai dăruit inima…”

Artă și terapie, joc și imaginație, metaforă, clasificări pe care nu îndrăznesc să le fac, nici sub aspectul asemănărilor, nici a deosebirilor, pentru că autorul Cosmisian este și rămâne unic. În cel mai frumos și surprinzător fel. Iarna Cosmisiană este primăvară! O iarnă-primăvară sublimă! Cosmisian scrie-desenează și te năucește.”Iernii nu i-au trebuit multe zile să transforme culmile munților într-o nouă definiție a orizontului.”
“Fiicei mele, Perseida” nu este o poveste, este un fulg de zăpadă!

Fără de întoarcere e timpul, dar există o “vreme a regăsirilor, a trăirilor, a liniștii, a recunoștinței” atunci când decembrie vine. “Pentru fiecare urătură pe care mama și tata o spuneau, mă duceam repede să le așez câte un pupic dulce pe fiecare obraz, iar ei se bucurau de parcă Dumnezeu îi pupa, nu un boț de om cu părul blond și ochii ca două mărgele negre.” – atât de frumos Andreea Cristea spune în povestea “Acum și atunci”.

“Pasărea lui Dumnezeu?” scrisă de Caliopi-Alina Dinu este despre iarnă, nemurire, copilărie, despre un vajnic bunic, despre o pasăre fermecată…Despre acel bunic în brațele căruia “încăpea toată holda țarinei, încăpeau livada, casa, biserica și…Dumnezeu”. Citind povestea ai acel sentiment că nu ai aflat îndeajuns, atât de multe ar mai fi de spus. Și atunci îți dorești să afli totul scris intr-o carte.

Da, “A fost odată Iarnă”! Cristina Dinu, permite-mi să nu spun nimic pentru a putea spune totul! Am plecat în căutarea ta, trebuie să te citesc! Cu admiratie! Cu drag!
“Doar iarna liniștea era atât de tăcută, încât am învățat să mă ascult și să aud cu adevărat viața.”

Povestea “Bucuria”, scrisă de Ellen G. Dombrov, este despre problemele în cuplu, tensiunile, responsabilitățile ce inevitabil apar. O fetiță minunată, “oarecum îngrijorată”, înțelege totul pentru că, dincolo de iubirea ce și-o poartă unul altuia, părinții Sofiei se confruntă cu acele, incorect sau fals denumite, principii ale societății ori ale ierarhiei în familie. Un acces de orgoliu îl face pe Vlad, tatăl Sofiei, să se simtă nesigur. Nu e timp pentru nesiguranță pentru că bucuria de a fi cu cei dragi este pură existență.

O iarnă, un Crăciun, o călătorie, ea, el, copiii, reflecțiile, dorințele, un accident nefericit, o iubire cu momente de îndoială, o fericire pe care o cauți neștiind cât de aproape îți este. Despre toate acestea, și despre multe altele, este “Dorința de Crăciun”, povestea ce m-a făcut să-i cer prietenia autoarei Ella E.H la ceas târziu de noapte. Îmi doresc să o citesc pe Ella E.H pentru că scrie frumos. Pentru că îmi place cum scrie!
“Spunând asta, cred că știu, de fapt, unde este fericirea. E acolo, cu tine, în tine și lângă tine. E peste tot în jurul tău, trebuie doar să-i permiți să te cuprindă.”

Povestea “Lala, cine-i Moș Gerilă” scrisă de Irina Georgiana Filip, m-a făcut să mă așez, fie și cu gândul, lângă copiii iranieni din curtea spitalului, și să ascult povestea spusă de Lala. Moș Gerilă ce venea cu acel “ger năprasnic de crăpau pietrele” a existat și în copilăria mea.
M-a impresionat felul cum descrie fiecare copil, personaj al poveștii, și felul cum descrie drama din spatele întâmplării și, alături de ei, de acei copii greu încercați, aflați în suferință, am trăit împreună bucuria zăpezii din acel tun de zăpada.

“Ceasul”, poveste scrisă de Corina Fintea este despre închiderea și deschiderea unui alt drum, un joc misterios al întâmplării, un ceas al cărui timp “merge în spate”. Cursul vieții lui Matei este schimbat. Chiar dacă nimic nu pare să aibă logică, cei doi, Matei și Maria, privesc cu zâmbet această întâmplare.
“Dar povestea era prea frumoasă și ceasul la fel, chiar dacă nu funcționa, adică ar fi chiar ciudat să poată da timpul înapoi.”

“Nicio urmă de pași. O siluetă întunecată se distingea pe pilota nesfârșit de albă a zăpezii. Era muntele?”
Pur și simplu îmi place Simona Gânj! Simona știe să dea valoare unui text printr-un un stil artistic deosebit, atât de cald, atât de delicat. Descrierile sunt pline de emoție, fiecare cuvânt, fiecare frază te prinde, te duce în atmosfera întâmplărilor. “Franjuri de memorie” este o poveste de iarnă, de viață, de suflet.
“Doar ninsoarea aceea imaculată peste un oraș vidat de oameni rămăsese să îi străpungă inima și privirea.”
Aș dori, dragă Simona, să transmit doamnei, cea care mi-a fost profesoară de franceză în liceu, gânduri bune și admirație!

https://youtu.be/_Dat9CRV800
Pe repeat și eu ascult Paloma Faith. Te ucide piesa “Only love can hurt like this”! Pur și simplu te ucide! Povestea “Iarna sufletului meu ai fost Tu…”, scrisă de Alina Gheorghe, este despre un proces de conștiință, regăsirea și “prețuirea de sine”. Mi-a plăcut lecția de seducție, un fel de psihologie inversă a “femeii vânător”: “La început trebuia să devin necesară. Îl determinam să aibă nevoie de mine, penttu ca mai apoi să mi se dăruiască într-un mod mai mult decât intim, aproape ireal.” “Iarna sufletului meu ai fost Tu…” este despre conștiința de sine, iubire și ură. Și despre o altfel de iarnă. Una dureroasă. A sufletului.

“Eu am decis să-mi ofer mie liniștea. Așa că am închis ochii, am tras adânc aer în piept și am încercat să-mi expir până și sentimentele.”
Diana Gole știe să te facă să-ți fie dor. De felul cum scrie! Atunci când nu se ocupă de search engine optimization, de trafic și motoare, sau cum, Dumnezeule, astea s-or mai chema, Diana vine dezlănțuită precum o ninsoare de decembrie și îți așează în palme, și în suflet, o frumoasă poveste de iubire, și de iarnă. Și te trezești, visând, aruncat undeva în timp, “Back to December”, în brațele cuiva , “ unde e cald, e bine, și miroase a mosc.”
Și asta doar atunci când nu se ocupă de…optimizare, sau motoare, sau…

______________________________________

Cele două volume pot fi achiziționate de pe site-ul Editurii

Litere pe Fulgi de Nea – aici

Șotron pe Zăpadă – aici