Sarutul Zorilor

Sărutul Zorilor

 

E seară, vântul loveşte în rafale liniştite frunzele nucului sub care suntem aşezaţi; ai vrut să spui ceva, am vrut la fel, dar râdem acum. Niciunul nu doreşte de fapt să vorbească, ci doar să ne privim în ochi.

Lumina felinarului de pe aleea alăturată îţi atinsese chipul înaintea mea, dar nu eram gelos, întrucât ochii tăi luceau de suflet larg deschis. M-am apropiat de chipul tău, iar tu involuntar te-ar dat înapoi şi ţi-ai umezit buzele. Ai vrut să spui ceva, dar ţi-am acoperit gura cu atingerea tremurândă a degetelor.

M-am apropiat tot mai mult şi am devenit confuz, neştiind dacă să mă opresc la ochii calzi căprui, sau la buzele tale întredeschise şi umede. Dar, ţi-ai închis ochii şi m-ai lăsat să te ating cu buzele pe pleoape, ai oftat, dar, ai făcut-o aşa de plăcut, încât te-am dorit să fii a mea.

 M-am apropiat de buzele tale şi nu te-am sărutat, dar aerul parfumat al respiraţiei tale m-a atras şi te-am cuprins prin alunecare de talie, ţi-ai ridicat o mână şi ai aşezat-o pe pieptul meu, indecisă dacă să mă apropii sau să mă respingi, dar mâna era inert sprijinită de mine.

 Mi-am întredeschis buzele şi ţi-am cuprins buzele pe rând, muşcându-le cât să simţi că eram acolo, erau fine şi cu siguranţă că răspundeau fiecărei prinderi pasionale a sărutului ce se născuse între noi. Ţi-am simţit vârful limbii, umed şi puţin haotic, venea în întâmpinarea buzelor noastre, căldura buzelor tale umezite de sărutul nostru au făcut loc unei descărcări de energie, pasiunea ascunsă şi neoferita de mult umplea fiecare atingere a buzelor moastre.

Te-ai ridicat şi te-ai aşezat în genunchi în dreptul meu şi mi-ai spus: Acum eu te sărut! Corpul tău uşor şi-a făcut simţită apăsarea pe pieptul meu, braţele tale m-au învăluit într-o strângere ce dorea să asigure forţa cu care urma să mă săruţi. Te priveam în ochi! Spuneau atât de mult, joc nebun de pasiune şi dor. Ţi-am simţit degetele sprijinite de buzele noastre încă prinse în sărut, apoi uşor şi-au făcut simţită apăsarea pentru a-mi deschide gura, chiar fără a-ţi retrage buzele tremurânde de emoţia momentului, apoi ţi-am simţit limba. Era cea mai plăcută limbă pe care o simţisem, jucăuşă ca un copil ce învăţa să rostească primele cuvinte ale noii lui lumi ce se dezvaluia înaintea sa. Mă învăluia pentru a-mi da drumul. M-ai prins de umeri, te-ai împins cât să ne privim în ochi şi ai spus:

– Continuă!

Uf, mi-ai spus să continuu, iar eu nu eram sigur dacă să o fac sau nu. M-am aşezat în dreptul tău, în genunchi şi ţi-am spus:

– Sărută-mă cum m-ai sărutat şi mă vei avea al tău tot.

– Crezi că ai putea învăţa sărut de la mine? M-ai întrebat, bătându-mă uşor peste umăr. Apoi mi-ai spus:

– Aş vrea să nu se mai termine noaptea, dar cred că ar trebui să mergem acasă. Nu mai suntem adolescenţi, deşi cu tine, mă simt din nou ca o adolescentă indecisă. Iubeşte-mă! Fă-mă să uit de timp!

Sărută-mă!